Cred că cel mai frecvent răspuns pe care cineva îl dă referitor la tango este că acest dans „înseamnă pasiune”. Este un răspuns universal, pentru că tangoul s-a răspândit în lume în ultimele decenii cu o forţă inimaginabilă, reînviind o epocă ce se pregătea să apună, aceea în care bărbaţii se adresau respectuos unei femei numind-o „doamnă”, iar femeile răspundeau deopotrivă, cu eleganţă şi şarm „domnule…”. Cumva, opunându-se tendinţelor timpului, care tind spre o omogenizare a rolului femeii şi bărbatului în societate, tangoul reînvie eleganţa unui flirt mai mult sau mai puţin subtil, readuce feminitatea femeii şi bărbăţia bărbatului şi cei care gustă o dată din esenţa puternică a tangoului cu greu reuşesc să o mai uite.
Cu toate astea, nu trebuie să uităm că tangoul s-a născut în Argentina. Pentru acest motiv, dacă ai întreba un argentinian ce înseamnă tangoul, s-ar putea ca răspunsul lui să fie „Todo. Mi vida…”. Pentru cei care au trăit epoca de aur a tangoului, începând cu secolul trecut, anii 30, un astfel de răspuns este cât se poate de plauzibil. Pentru ei tangoul a fost modul în care au cucerit o iubire, modul în care s-au impus în ochii celorlalţi, este muzica ce a cuprins în versurile ei toate trăirile lor. Pentru argentinieni tangoul este istorie, este parte din tradiţia lor, este un mod de a exprima viaţa şi pentru acest motiv este mai mult decât un dans, este un fapt autentic de viaţă, însoţit de atitudinea acestui popor mândru şi pasional. Acesta este motivul pentru care tangoul este printre puţinele dansuri care sunt însoţite de un adevărat cod (codigo) de conduită, iar a iubi şi a respecta tangoul înseamnă totodată a respecta acest cod. Datorită lui femeia redevine seducătoare, iar bărbatul plin de curaj şi iniţiativă. Datorită lui, demnitatea fiecărui dansator este protejată, iar dansatorii se respectă între ei. Datorită lui fiecare se bucură de dans şi îmbrăţişare, fără a supăra pe nimeni. Şi, dacă în alte ţări se acceptă cu atâta uşurinţă încălcarea acestui cod, este cu siguranţă pentru că nu se cunoaşte încă ceea ce semnifică pentru un argentinian demnitatea şi respectul pentru ceilalţi. Astfel, o atitudine necorespunzătoare pe pista de dans este calificată scurt şi dur ca fiind „falta de respeto[1]” şi atrage ca sancţiune excluderea tacită a persoanei din comunitatea de tango. Un argentinian nu simte doar că este deranjat în dansul său atunci când cineva face figuri nepermise la o milonga pe pista, ci consideră că îţi baţi joc de cultura şi tradiţia sa.
Fireşte, este aproape imposibil să ne punem în locul unui argentinian pentru a înţelege toate resorturile mentale şi sufleteşti care au condus la crearea acestui codigo del tango, dar este suficient să cunoaştem şi să respectăm aceste reguli, fiind conştienţi că, în lipsa lor, dansul nostru, oricât de pasional ar fi pentru noi, nu reprezintă cu adevărat tangoul, fiind lipsit de o parte din esenţa lui. În plus, acest cod este conceput pentru a ne face prezenţa la milonga şi în comunitatea de tango cât mai plăcută, iar nu pentru a ne îngreuna dansul.
Cabeceo
Una dintre primele norme ale codului de tangou este aceea că, spre deosebire de alte dansuri, invitaţia nu se face verbal, de la bărbat către femeie, ci vizual. Aceasta înseamnă că două persoane, aflate la distanţă, pot cădea de acord să danseze împreună o tandă, fără a vorbi. Aceasta se realizează prin contactul vizual dintre ei. De aceea, această formă de invitaţie se numeşte cabeceo, pentru că este făcută printr-o uşoară înclinarea capului.
În mod practic, o doamnă va căuta vizual cu privirea pe cel cu care ar dori să danseze. De asemenea, domnii vor căuta vizual partenerele cu care doresc să danseze. Dacă privirile se întâlnesc şi cei doi parteneri îşi susţin privirea mai mult de o fracţiune de secundă, domnul este posibil să invite doamna la dans printr-o uşoară sugestie cu privirea, prin inclinarea capului ori zâmbindu-i. Unii chiar pronunţă din vârful buzelor: „Bailamos?” sau „Dansăm?”. Răspunsul femeii în sensul că doreşte să danseze este printr-un zâmbet şi prin înclinarea uşoară a capului. Trebuie reţinut că, deşi femeia are dreptul de a-şi căuta partenerii preferaţi din privire şi a păstra privirea asupra lor până ce sunt observate, nu ele vor face invitaţia! Aceasta rămâne mereu la iniţiativa bărbatului.
Chiar şi aşa, aceasta nu înseamnă că doamnele au mai puţine şanse de a dansa. O atitudine relaxată şi încrezătoare le sporeşte succesul. În plus, doamnele au dreptul de a refuza ori evita să facă cabeceo cu persoanele cu care nu doresc să danseze. Dacă, din întâmplare, privirea lor s-a intersectat preţ de o secundă cu a unui domn cu care nu doresc să danseze, simpla întoarcere a privirii rapid în altă direcţie înseamnă că nu doresc să danseze acea tandă cu acel domn. Acest mod de refuz este perfect valabil şi pentru domni. În consecinţă, dacă vedeţi că o persoană vă evită privirea cu îndârjire, este bine să nu insistaţi cu cabeceo. Refuzul s-ar putea să nu fie decât pentru acea tandă şi s-ar putea să vă rezerve o tandă mult mai frumoasă. Sau nu. Oricum, nu este cazul să vă supăraţi şi dacă mai târziu veţi observa că acea persoană vă priveşte şi mai doriţi să dansaţi cu ea, nu vă refuzaţi această plăcere!
După invitaţie, doamna va rămâne aşezată pe locul său până ce domnul va parcurge toată distanţa până la ea şi nu se va ridica decât atunci când este în faţa ei. Altfel, riscă să afle că domnul a făcut o invitaţie doamnei de lângă ea şi ea s-a ridicat degeaba în picioare.
Domnul se îndreaptă spre parteneră doar pe marginea pistei de dans. În nicio împrejurare pista de dans nu se traversează atunci când pe ea se află dansatori!
Este posibilă totuşi invitaţia verbală?
Sunt situaţii excepţionale când invitaţia verbală este acceptată. Aceste situaţii se referă la prieteni, la parteneri care au mai dansat şi îşi permit o atitudine mult mai relaxată. De asemenea, şi la practicile de tango această regulă este mai puţin imperativă. Cu toate acestea, invitaţia trebuie făcută întotdeauna cu respect. Chiar şi în Argentina sunt mulţi domni care invită verbal, în special pe doamnele care nu sunt din partea locului, considerând că ele nu cunosc regulile tangoului. Cu toate acestea, o astfel de invitaţie este considerată ca relevând o lipsă de respect pentru acea doamnă şi, în mod normal, o femeie care se respectă va refuza o astfel de invitaţie. Dar şi aici există riscul ca refuzând să pierzi şansa de a dansa cu un partener foarte bun. Aşa că… folosiţi-vă intuiţia!
Cum spunem NU
Dacă la început suntem toţi doritori să dansăm cât mai mult, pe măsură ce avansăm, ne formăm anumite preferinţe pentru anumiţi parteneri. Aşa fiind, o să dorim să dansăm mai mult cu aceia şi probabil că nu vom mai dori să dansăm cu alte persoane cu care nu am avut o experienţă aşa de bună în dans. Pentru a-i refuza, este cel mai simplu să evităm contactul vizual cu ei. Dacă totuşi insistă mult sau ne invită verbal, putem să le spunem simplu : „Nu, mulţumesc!”, sau, dacă dorim să dansăm mai târziu cu ei, le putem spune „Nu acum, mulţumesc.” Ştiu că este mai dificil, dar după ce exersăm o dată puterea cuvântului „nu”, o să ne simţim mai confortabili să refuzăm, mai ales că ne poate salva de experienţa unor tande traumatizante.
Dacă un domn a fost refuzat de o doamnă, va încerca să facă cabeceo unei doamne din altă parte a sălii. În nici un caz nu o va invita pe doamna care este aşezată aproape de cea care l-a refuzat! O astfel de invitaţie este o lipsă de politeţe gravă. Cred că motivele sunt evidente…
O altă regulă care merită menţionată este aceea privind cuplurile. În Argentina, cuplurile care nu doresc să danseze cu alte persoane se aşează într-o anumită zonă. Chiar dacă nu există un spaţiu dedicat special, dacă dorim să dansăm cu o persoană şi aceasta este cu partenera ori partenerul şi nu ştim dacă doreşte să danseze şi cu altcineva, este bine să nu insistăm dacă nu ne răspunde la un cabeceo scurt. Eu aş opta pentru a aştepta un timp să văd dacă domnul dansează şi cu alte doamne şi apoi aş face cabeceo…
Când invităm?
De obicei cabeceo se face între tande. Dansatorii cu experienţă aşteaptă de obicei să înceapă tanda, pentru a vedea ce muzică este şi apoi invită. Muzica este determinantă pentru alegerea partenerului!
De unde invităm?
De obicei, doamnele invită de la locul unde sunt aşezate. Pentru a se face văzute, uneori ajută să se deplaseze prin sala, sub pretextul unui interes: îşi iau o băutură, ori se duc să vorbească cu o prietenă. Această deplasare însă nu este permanentă.
Din contră, dacă spaţiul pentru milonga permite, domnii se vor deplasa mai mult prin sală pentru a-şi alege partenerele şi nu vor face invitaţia doar de la masa unde sunt aşezaţi.
Cum intrăm pe pista de dans?
Intrarea pe pista de dans se face atunci când, în dreptul perechii se creează un spaţiu liber, astfel încât să nu fie împiedicate perechile care dansează.
În ce sens dansăm?
Dansul are loc în sensul contrar acelor de ceasornic, cu liderul mergând cu faţa, iar followerul cu spatele. Se formează astfel un cerc pe marginea pistei. Uneori se poate forma şi un al doilea cerc în interior. Dansatorii cei mai experimentaţi aleg să danseze în aceste cercuri. Cei mai puţin experimentaţi se vor evidenţa imediat prin faptul că vor trece dintr-un cerc în altul fără nicio regulă sau chiar vor căuta centrul care le creează senzaţia că se pot mişca mai liber. În realitate, se expun celor mai multe lovituri.
Odată intrat în cerc, nu se vor face depăşiri ale perechilor din faţă. Măiestria unui lider constă tocmai aceea că va şti să facă plăcut dansul într-un spaţiu mai mic ori când nu poate avansa, pentru că perechea din faţă staţionează. De asemenea, perechea din spate trebuie să păstreze un spaţiu în care ar putea intra o pereche între ea şi cuplul din faţă. Pe de altă parte, perechea din faţă nu poate să păşească înapoi mai mult de un pas, maxim doi!
Domnul va proteja doamna de eventualele loviri provenite din mişcarea altor perechi şi nu o va folosi ca pe un scut împotriva acestora!
Cum dansăm?
Există o mare diferenţă între tangoul dansat în Argentina şi cel dansat în alte ţări, în special în America de Nord şi unele ţări europene. În Argentina, a executa un boleo sus ori un gancho pe pista la milonga este o curata blasfemie, o mare ruşine pentru dansatori! În alte ţări, e o mare virtute…
Realitatea este că, într-un spaţiu mic, în care sunt mulţi dansatori, este firesc sa dansezi astfel încât să nu răneşti si sa nu loveşti pe nimeni. În România, spre exemplu, nimeni nu se va scandaliza dacă la milonga se dansează cu gancho şi boleos executate foarte sus. Cu toate acestea, este de bun simţ că, dacă poţi fi o problemă pentru ceilalţi dansatori, să nu dansezi astfel.
Cât dansăm?
De obicei, invitaţia este pentru o tandă, adică 3 sau 4 dansuri. Tandele se succed, în mod tradiţional astfel: 2 tande de tango, una de vals, două tande de tango, una de milonga. Tandele de vals şi milonga pot avea doar 3 dansuri, dacă sunt mai solicitante. Tandele de tango au 4 dansuri. Între tande se pun melodii care nu sunt tangouri, astfel încât să fie evident sfârşitul lor.
Dacă invitaţia nu a avut loc la începutul tandei, ci mai spre sfârşitul ei (cel mai târziu a treia melodie, pentru că deja la a patra se poate considera că reprezintă un fel de a încerca dacă partenera este capabilă să danseze bine şi este, deci, jignitoare) , atunci se poate prelungi cu următoarea tandă, dacă ambii parteneri sunt de acord. De asemenea, se pot dansa două tande dacă prima tandă a fost foarte plăcută pentru ambii parteneri. Sfârşitul dansului se marchează de obicei spunându-i celuilalt că a fost o tandă foarte plăcută sau ceva asemănător. Dacă îi spunem doar „mulţumesc”, fără a mai adăuga ceva plăcut, înseamnă că, de fapt, nu prea ne-am bucurat de tandă şi nu vrem să mai prelungim dansul. În tango, „mulţumesc” este un mod elegant de a spune „nu” sau „de ajuns”.
De obicei, dacă nu intervine ceva grav (de exemplu un mic accident pe pista de dans), tanda se duce până la capăt. Ea se poate opri totuşi dacă partenerul are un comportament extrem de supărător, ca atunci când ne-ar atinge corpul în mod nepotrivit, ar fi atât de negljent şi ne-ar lovi de atâtea ori încât dansul ar deveni o traumă ori alte situaţii asemănătoare. Dansul se opreşte cu un simplu „mulţumesc” şi partenerii revin la locurile lor. Totuşi, aceasta este o situaţie extremă şi nu pune într-o lumină bună pe cel refuzat în mijlocul tandei.
Ce facem între tande?
De obicei, dacă partenerii au decis să danseze următoarea tandă, vor rămâne pe pistă. În acest timp pot vorbi. De asemenea, de obicei nu se dansează pe muzica ce marchează cortina, deşi am constatat că aceasta nu este o regulă strictă decât la milonga de tip tradiţional din Buenos Aires.
Ce facem la sfârşitul tandei?
Un domn cu o educaţie bună îşi va conduce partenera la locul de unde a luat-o. Un domn needucat, nu.
Alte reguli nescrise ale tangoului
Unde ne schimbăm?
De obicei, la o milonga, hainele şi pantofii se schimbă la garderobă ori la toaletă, iar nu în sala de dans.
Unde ne aşezăm?
În Argentina există gazde ale evenimentului de tango care te conduc către o masă. În alte ţări, locul se alege în mod liber. Dacă este un loc la masă, există o rigoare mai mare în ceea ce priveşte respectarea locurilor alese. Dacă sunt doar scaune, acestea pot fi ocupate dacă sunt libere şi nu sunt aşezate în mod evident lucruri pe ele care să arate că sunt ocupate. Oricum, regulile nu sunt foarte stricte în România.
Facem fotografii?
Tangoul este un dans foarte intim. De aceea, regula este aceea că la milonga nu se fac poze, cu excepţia situaţiilor când maeştrii de dans au un show. De asemenea, dacă organizatorul anunţă că în acea seară se vor face poze, dansatorii sunt liberi să participe sau nu la milonga. În orice caz, postarea fotografiilor cu dansatori pe site-uri publice, fără acordul lor, încalcă normele tangoului şi nu numai…
Predăm sau învăţăm?
Da, la ore sau la practică. Niciodată la milonga! Milonga este locul în care dansatorii vin să se bucure de dans, nu să-l perfecţioneze, aşa că este bine să abţineţi de la sfaturi, oricât de binevoitoare ar fi.
Cum ne îmbrăcăm?
Fiecare este liber să se îmbrace în acele haine care îl fac să se simtă mai bine în dans. Singura regula fundamentală este însă ca acele haine să fie curate. Dacă avem obiceiul de a transpira abundent, e bine să avem haine de schimb dacă intenţionăm să dansăm mai mult într-o noapte.
De asemenea, este recomandabil să se ţină cont de ţinuta evenimentului la care participăm. Dacă la o practică putem veni îmbrăcaţi lejer ori în jeans, la o milonga mai pretenţioasă este recomandabil pentru doamne să poarte rochii, fuste ori şalvari de dans, iar pentru domni să vină îmbrăcaţi cu cămaşă şi pantaloni de stofă.
Pentru doamne este important să ţină cont de accesoriile folosite. Astfel, lanţuri, mărgele ori cercei prea lungi pot zgâria ori pot provoca alte mici accidente. De asemenea, este necesar să aleagă rochii care să nu releve mai mult decât îşi doresc în timpul dansului.
[1] Lipsa de respect
Lasă un răspuns