De ce suferim când învăţăm tango şi cum este asta un lucru bun

Veronica Toumanova – Articol original

Oricine a luat vreodată în serios învăţarea tangoului a suferit din punct de vedere pshihologic în timpul acestui proces. Aş putea spune cu siguranţă că, dacă nu ai suferit cel puţin o dată în timp ce îţi perfecţionai tangoul, probabil nu ai învăţat nimic. Aud adesea cursanţii spunând “Nu pot să merg la dans după un curs. Totul se simte greşit!” În perioade de studiu intens suferinţa poate deveni atât de insuportabilă încât te vei gândi să renunţi la tango. Dar ce ne face să suferim aşa de tare?

Când înveţi o nouă mişcare sau un nou mod de a face ceva treci prin patru faze: incompetenţa inconştientă, incompetenţa conştientă, competenţa conştientă şi competenţa inconştientă. Nu am inventat eu aceşti termeni, sunt des folosiţi în multe domenii. Iată un exemplu despre cum să faci un ocho. Poate faci ocho-uri dar nu eşti conştientă că nu le faci corect. Ai căpătat obişnuinţa de a-i face în acest mod. Îţi poţi pierde echilibrul uneori sau te poţi simţi inconfortabil dar nu ştii că are legătură cu ocho-urile tale. Aceasta este faza incompetenţei inconştiente.

După aceea profesorul îţi spune că ocho-urile tale pot fi îmbunătăţite şi ce anume nu merge foarte bine. Începi să acorzi atenţie acelui lucru şi deodată devii conştientă de ceea ce nu funcţionează. Acesta este începutul fazei “incompetenţa conştientă”. Acum ştii ce greşeşti.

În continuare. cu înţelegerea căpătată şi îndrumarea disponibilă, încerci să le faci corect. Uneori funcţionează, alteori nu. Treptat ocho-urile tale se îmbunătăţesc însă doar când le acorzi atenţie, când îţi corectezi mişcările şi când foloseşti imaginile mentale corecte. Aceasta este faza “competenţă conştientă”. Competenţa ta se dezvoltă dar necesită efort mental şi fizic pentru a înlătura vechile obişnuinţe şi a crea altele noi.

Când corpul tău va asimila complet noul mod de a te mişca nu va mai simţi efortul şi nu va mai fi necesară întreaga ta atenţie. Devine OBIŞNUINŢĂ, exact cum era modul precedent de a face ocho. Atunci ai devenit “competentă inconştient”. Pentru asta muncesc dansatorii, muzicienii, actorii, atleţii şi alţii. O mişcare poate fi cu adevărat liberă doar atunci cad este lipsită de efort. Acest sentiment de DANS FĂRĂ EFORT este una dintre cele mai frumoase experienţe ale vieţii. Totuşi, ca profesor, văd foarte mulţi dansatori care se opresc la un anumit punct al dezvoltării lor în loc să continue să se perfecţioneze. De ce nu continuă toată lumea să se perfecţioneze dacă la sfârşit ne aşteaptă această minunată recompensă?

Are totul de a face cu a doua şi a treia fază.

Vezi, când ai dezvoltat o obişnuinţă ea devine confortabilă chiar dacă mişcarea în sine este incorectă sau neproductivă. Te obişnuieşti cu efortul pe care îl necesită şi cu consecinţele pe care le produce în corpul tău. Eşti fixată în ele şi corpul tău preferă confortul unor obişnuinţe automate în locul a ceva nou de fiecare dată. Căutarea confortului este una dintre principalele forţe care ne conduc. Farsa pe care ţi-o joacă creierul tău este că te poţi simţi ca o regină deşi faci ocho foarte prost. Dar atunci când mergi la un curs înveţi ce să faci şi ce să nu faci. Mergi la o milonga, începi să dansezi şi corpul tău, din obişnuinţă, intră în modul automat cu excepţia faptului că acum eşti conştientă de tot ceea ce nu-ţi place la el. Şi asta te face să te simţi foarte rău. Mişcarea nouă, corectă nu a devenit încă automată. Schimbarea unui obicei este precum ruperea unei relaţii lungi – ştii că nu mai este benefică pentru tine dar te simţi totuşi mizerabil.

Întâi suferi din cauza corpului tău. Acum ai învăţat că raţional nu poţi avea încredere într-un obicei, că nu poţi avea întotdeauna încredere în corpul tău aşa că apare un conflict intern. După aceea este vorba despre ego-ul tău. Îi e greu să accepte sentimentul că “nimic nu mai merge” în special când aşa de multe persoane în jurul tău se descurcă foarte bine. Simţi tot felul de emoţii, de la ruşine la mânie. Te simţi ca un instrument stricat, ca o păpuşă demontată.

Cum gestionezi aceste emoţii determină ceea ce va urma.

Dacă rămâi înţepenit în această frustrare şi începi să te identifici cu “problema” ta atunci faza “competenţei conştiente” va fi foarte dificilă. De îndată ce începi să te gândeşti la tine că “fata care nu face ocho-urile corect” , atunci, ei bine…, vei deveni fata care nu face ocho-urile corect! Cu cât te focalizezi mai mult pe ceea ce este “greşit” cu atât va fi mai lent procesul de schimbare. Pe de altă parte, dacă vezi această frustrare ca un pas vital şi pozitiv, dacă îţi accepţi emoţiile, dacă te bucuri de înţelegerea “problemei” tale atunci soluţiile vor veni mult mai uşor. Forţează dar nu te pedepsi. În loc să spui “din nou totul este greşit!” spune: “ Interesant, iar am făcut-o în vechiul mod. Hai să încerc şi altfel.” Pentru a-ţi antrena în mod eficient corpul trebuie să îţi antrenezi mintea în mod eficient.

Trebuie să înţelegi că frustrarea este un semn că eşti pe CALEA CORECTĂ. Şi există veşti şi mai bune. Dacă păstrezi OBSERVAREA CONŞTIENTĂ a ceea ce faci, obişnuinţele tale greşite vor începe să se schimbe doar prin simplul act al observării. Nu ştiu cum şi de ce dar ştiu că funcţionează. Aceasta este puterea conştienţei umane. Faza competenţei conştiente va necesita această conştienţă permanentă a ceea ce faci şi de asemenea, va necesita efort mental şi fizic dar cel mai mult va avea nevoie de dedicare şi perseverenţă. În tango acesta este momentul când lucrurile devin provocatoare. Vezi, vorbim aici despre a ieşi afară, a te distra, a socializa, a te găti, a flirta, a-ţi face noi prieteni, a întâlni oameni noi, a te afişa permanent… nu despre a exersa la vioară singură în camera ta. În acest punct foarte multe persoane renunţă, exact când totul începe să devină interesant.

Când înveţi ceva cu corpul tău şi nu petreci suficient timp practicând noul mod de a te mişca nu consolidezi căile neurale corespunzătoare din creierul tău. Chiar dacă ceva a funcţionat la curs şi corpul tău ştie deja cum să o facă cu efort conştient, în momentul în care îţi dai voie să revii la comportamentul automat consolidezi căile neurale existente şi în consecinţă consolidezi obişnuinţa greşită. De aceea, de exemplu, dansatorii profesionişti de balet, încă merg la cursuri în fiecare dimineaţă înainte de repetiţii şi spectacole – astfel profesorul îi poate ajuta să corecteze ceea ce fac. În tango multe persoane ajung să cunoască “ce e greşit” dar niciodată nu ajung la stadiul în care ştiu ce este “corect”. Ei continuă să oscileze înainte şi înapoi între frustrare şi mişcări inconştiente sau preferă să renunţe definitiv la a învăţa pentru că este prea dificil. Însă poţi avea suficientă bucurie în tango chiar dacă nu ai făcut un ocho corect în viaţa ta, doar ai nevoie de parteneri cu care să o împarţi. Poţi spune tuturor şi ţie însuţi “ asta e modul meu de a face ocho” şi gata. A continua să se perfecţioneze este o alegere pe care puţini oameni o fac.

Trebuie să suferim pentru a învăţa? Nu, de fapt nu trebuie. Copii învaţă multe lucruri fără să sufere şi fără să se forţeze, doar rămânând curioşi şi deschişi. Nu trebuie să suferim pentru a învăţa, cum nu trebuie să suferim pentru a trăi şi totuşi toţi o facem. Suferinţa noastră poate fi un puternic catalizator pentru schimbare şi dacă o faci probabil te vei bucura de faza “competenţă inconştientă”. Şi atunci vei şti că TOTUL A MERITAT.

.