Tangoul argentinian a apărut acum mai bine de 150 ani, iniţial în suburbii şi bordelurile argentiniene, ca să ajungă dansul claselor superioare din Europa şi din întreaga lume. Nu se ştie cu precizie când diferite stiluri de dans s-au combinat şi a rezultat ceea ce numim azi “tango” doar se presupune că s-a întâmplat în perioada de maximă dezvoltare a oraşului Buenos Aires de la sfârşitul secolului 19.
Din ce în ce mai mulţi muncitori soseau din toate părţile lumii şi în special din Europa pentru a lucra în construcţii. Se spune că existau 10 bărbaţi la o femeie. Pentru a-şi petrece orele libere după munca istovitoare aceşti bărbaţi se adunau în cluburi şi baruri de cartier, între care existau uneori rivalităţi.
Din când în când bărbaţii vizitau bordeluri, acesta fiind singurul mod în care puteau avea acces la femei. O asemenea vizită era un eveniment – bărbaţii petreceau timpul alături de prostituate conversând, consumând diverse băuturi, ascultând muzică şi dansând. Iniţial aceste dansuri erau pur şi simplu contact fizic şi paşi simpli dar, pe măsură ce dansau şi deveneau familiari cu femeile, au început să apară paşi, posturi şi structuri din ce în ce mai complexe şi senzuale.
Aceste figuri de dans erau după aceea exersate în baruri şi cluburi, între bărbaţi, pentru a se perfecţiona şi a impresiona femeile. Diferite cluburi se luptau între ele pentru paternitatea anumitor figuri şi mişcări.
Prostituatele, confruntându-se cu numeroase mişcări noi şi deseori complicate în fiecare seară, au avut un rol major în dezvoltarea tangoului. Pentru că aveau nevoie de semnale clare şi simple ca să înţeleagă intenţiile bărbaţilor, i-au învăţat pe aceştia cum să le indice fiecare pas. În asta constă secretul tangoului, astfel a apărut şi s-a împrăştiat în întreaga lume ceea ce numim azi “tango social”. Astfel este posibil ca persoane din diferite părţi ale lumii, necunoscute, să se îmbrăţişeze şi să danseze din prima acest dans total improvizat, fără nicio coregrafie prealabilă.
Alte versiuni de tango s-au dezvoltat de-a lungul anilor. O versiune mai rapidă, numită “milonga” a fost dezvoltată de cei care simţeau nevoia de mai multă mişcare şi voioşie în dans. Acest nume este dat şi petrecerilor la care oamenii vin să danseze tango. În Europa a apărut o versiune numită tango-vals pe ritmurile valsului vienez. Toate acestea se bazează pe comunicarea între parteneri, pe a conduce şi a urma, pe un dialog senzual prin intermediului corpului.
Prin natura sa, tangoul este un dans melancolic. Există o intensă concentrare şi atenţie asupra dansului. Cuplurile nu vorbesc, toate emoţiile vin de la muzică şi partener şi sunt direcţionate în corp şi picioare. Esenţa tangoului este că bărbatul şi femeia se contopesc în dans, pe durata dansului ei devin iubiţi. Este greu de exprimat în cuvinte…
Tango se poate dansa în orice ritm, la orice vârstă, pe orice muzică, este un mod de a împărţi cu partenerul şi cu ceilalţi muzica şi emoţiile, de a socializa şi de a te cunoaşte pe tine însuţi.
Lasă un răspuns