Veronica Toumanova – Articol original
Aud adeseori lideri plângându-se: “Mă plictisesc de propriul meu dans. La un anumit moment pare că am dansat deja toate combinaţiile, am încercat toate variaţiile şi nu mai am nici un pic de inspiraţie. E un sentiment neplăcut să mă plictisesc de mine însumi şi îmi imaginez că followerul trebuie să fie plictisit până peste cap de mine.” Uneori un lider ar putea spune “Îmi pare rău, te voi invita doar când voi simţi că sunt foarte bun, altfel mi-e teamă că te voi plictisi” Cursanţii mei spun uneori: “Indiferent câte cursuri fac, întotdeauna uit lucrurile interesante pe care tocmai le-am învăţat şi revin la vechile structuri plictisitoare şi repetitive.”
Aceste afirmaţii sunt la fel de valabile pentru lideri începători cât şi pentru cei avansaţi. Nu contează cât de bogat este vocabularul paşilor liderului, sentimentul de a fi “saturat” poate oricum să apară. De ce se întâmplă asta? Şi este adevărat că atunci când liderul este plictisit şi followerul este plictisit?
Există un mit (printre majoritatea liderilor) că pentru a face followerul să se simtă bine trebuie să cunoşti o mare varietate de paşi. Dar, cea mai mare paret a timpului, followerul nu ştie ce urmează să se întâmple, nu poate citi mintea liderului şi este prea preocupată să danseze ceea ce i se conduce. Noi uşi spre noi spaţii sunt deschise constant pentru ea, oterindu-i-se noi oportunităţi. Ea nu ţine evidenţa paşilor pe care îi face sau nu îi face liderul, aceasta este o problema exclusivă a lui. De aceea, când un lider este plictisit de proprii paşi, de obicei followerul nu este. Mai mult, nu vocabularul este ceea ce un follower găseşte atractiv la un lider bun ci plăcerea propriilor mişcări ca răspuns la marca lui, care îi poate fi de ajutor sau nu. Un număr mic de structuri de dans nu este niciodată motiv de plictiseală pentru follower, ci ABSENŢA CONEXIUNII este ceea ce o face să se simtă exclusă. Asta se poate întâmpla din cauză că liderul dansează într-un mod automat şi inconştient, lipsit de emoţii, sau din cauză că este prea preocupat de proprii paşi şi o uită pe ea. Unui follower nu îi place să fie folosită ca un instrument. Poţi fi o enciclopedie de tango şi să plictiseşti followerul de moarte sau poţi avea numai elemente simple în vocabular şi să o faci să se topească în braţele tale. Valoarea nu rezultă niciodată din cantitate.
Există de asemenea un mit (printre majoritatea followerilor) că followerilor nu le plac secvenţele complexe. Este adevărat că urmarea unui vocabular de tango complex este stresantă, necesită tehnică solidă şi reacţii rapide. Oricum, nu este adevărat că followerilor nu le place vocabularul complex. Followerii îl IUBESC când este executat bine. Mişcările complexe fac un follower să-şi exploreze limitele, sunt captivante, dinamice şi distractive. Doar că între paşi simpli executaţi foarte bine şi structuri complexe executate slab followerii vor preferă întotdeauna pe primii.
Atunci, ai putea întreba, de ce un lider trebuie să înveţe structuri complicate dacă un follower este uşor de satisfăcut cu mai puţin? Cu alte cuvinte câte structuri trebuie să ştie un lider pentru a deveni un partener dezirabil? Când vorbesc de “paşi”, mă refer la varietatea de secvenţe create cu cele trei elemente de baza ale tangoului: pas, pivot şi schimbarea de greutate. În acest sens, liderul nu învaţă niciodată ceva nou, doar învaţă să improvizeze într-un mod din ce în ce mai complex cu aceleaşi elemente de bază.
Întrebarea “câţi paşi trebuie să cunoască un lider pentru a crea un dans implinitor?” este asemănătoare cu întrebarea “de câţi bani am nevoie pentru a fi fericit?” Răspunsul este: banii sunt irelevanţi pentru fericirea ta. Banii sunt un mod de a obţine lucruri care îţi produc plăcere şi satisfacţie dar fericirea vine dintr-o sursă diferită şi anume din interiorul tău. În acelaşi fel un număr mare de paşi nu vor crea de la sine un dans implinitor. Dar, la fel ca banii, paşii te pot ajută să ai mai multă libertate şi distracţie în dans. Vei avea nevoie de o “cantitate de bază” de paşi pentru a dansa. Cât de complex ar trebui să fie vocabularul tău depinde în totalitate de ceea ce doreşti să faci şi pe ce pui tu accentul. Până la urmă totul se reduce la ce îţi place, la ceea ce face tangoul plăcut pentru tine. Un vocabular bogat este important în primul rând pentru a-ţi oferi ţie plăcere ca lider.
Eu personal, cred că liderii ar trebui să continue să exploreze noi variaţii doar pentru că asta este natura rolului lor. Frumuseţea tangoului este că se contopesc două energii – energia de a face cu energia de a fi. Rolul liderului este de a crea, compune, descompune, de a descoperi noi posibilităţi. A-i spune unui lider “Uită paşii complicaţi, doar plimbă-te pe muzică, îmbrăţişează plăcut partenera şi fii fericit” conţine mult adevăr dar este la fel cum i-ai spune unui băieţel “Uite, ai aici piese colorate frumoase. Le poţi atinge, le poţi admira dar nu construi nimic. Asta este prea complicat.”
În trecut vocabularul tangoului era foarte limitat dar în timp a crescut într-o mulţime aproape infinită de posibilităţi. Putem ignora complexitatea bogată a tangoului pe premiza că în trecut oamenii creau conexiuni interumane mult mai profunde fără toţi aceşti paşi. Totuşi, un vocabular de tango bogat există cu un motiv, este un fapt de viaţă şi vine cu propriile avantaje. Te poţi bucura de această varietate chiar dacă nu eşti interesat de cantitate ci de calitate. Tangoul este întotdeauna mult mai mult decât paşii pe care îi faci, deşi nu este nimic greşit în paşi.
Liderii se plictisesc din acelaşi motiv pentru care ne plictisim în orice activitate, indiferent cât este de complexă – are de a face cu sentimentul de RUTINĂ. Rutina intervine nu doar pentru că repeţi aceleaşi lucruri din nou şi din nou, ci şi pentru că repeţi FELUL în care le faci. Rutină este când tot ceea ce faci este predictibil, când încetezi să fi surprizator şi plăcut pentru tine însuţi. Are multe de a face cu funcţionarea pe pilot automat. Cum să gestionezi cel mai bine plictiseala ca lider?
Există câteva soluţii “practice”. Poţi învaţă paşi noi, dar adu-ţi aminte că înainte de a-i folosi spontan la o milonga trebuie să îi practici suficient încât să fie integraţi în vocabulatul tău existent. Şi chiar dacă nu eşti capabil să îi reproduci la o milonga, nu dispera: simplul fapt de a învăţa ceva nou la un curs este deja un bun exerciţiu pentru creierul tău şi va fi întotdeauna benefic pentru tangoul tău. Nimic din ceea ce înveţi nu este pierdut complet. Poţi de asemenea să descompui combinaţii pe care deja le stăpâneşti şi să le modifici finalul, ordinea elementelor sau timingul, să foloseşti piciorul drept în locul celui stâng (sau vice versa) şi aşa mai departe. Acesta, în sine, este un exerciţiu distractiv şi benefic, care te va face să creşti că dansator şi de asemenea, va face structurile tale mai puţin predictibile. Poţi lucra la perfecţionarea tehnicii individuale pentru că, cu cât stăpâneşti mai bine bazele, cu atât mai uşor va curge totul şi îţi va oferi mai multă plăcere, atât ţie cât şi followerului.
Există de asemenea un nivel mai profund, mai important, la care poţi gestiona senzaţia de plictiseală. Este vorba despre schimbarea atenţiei de la CE faci la CUM faci. Pentru asta poţi transforma muzica în sursa ta principala de inspiraţie şi să dansezi paşii pe care deja îi cunoşti bazându-te pe energia, ritmul şi viteza muzicii. Aceasta înseamnă să încetineşti când muzică sugerează asta, să faci pauze, să accelerezi, punând accent pe anumite momente. Când un lider dansează cu adevărat pe muzică el creează un dans plin de fericire pentru follower. Este atunci când te afli în situaţia în care doar mergi un întreg dans şi nu ai nici măcar un moment de plictiseală. Asta este ceea ce profesorii vor să spună când te îndeamnă să păstrezi dansul simplu şi plăcut. Bineînţeles că nu este deloc simplu pentru că necesită multă sensibilitate faţă de muzică şi atenţie concentrată. Dar atât timp cât permiţi muzicii să te mişte, paşii vor avea o mică importanţă şi atenţia principală va fi pe calitatea mişcării. Din nou, tangoul este o conversaţie: când ştii ceea ce vrei să spui cuvintele vor veni de la sine. În tango ceea ce vrem să spunem este ceea ce ne inspiră muzica să exprimăm.
Dată viitoare când te simţi plictisit începe să îţi direcţionezi conştient intreagă atenţie pe cum te mişti în acel moment particular şi încearcă să pătrunzi plinătatea diverselor senzaţii: din tine, din follower, din jurul tău. Plictiseala va înceta să existe imediat ce aduci ÎNTREAGA atenţie pe momentul prezent. Asta pentru că plictiseală este un produs secundar a unei minţi care este preocupată de judecarea prezentului şi proiectarea în viitor. Mintea ta crede că adevăratul tango este în paşi inteligenţi, o îmbrăţişare anumită, un anume partener sau o anumită muzică. Totuşi, tangoul nu este niciuna dintre acestea, este momentul tău de ACUM şi doar acolo, împreună cu alte lucruri importante din viaţă precum iubirea, bucuria şi fericirea.
Lasă un răspuns