Un cuplu de tango este compus din două părți distincte. Distincțiile încep cu condusul și urmatul ca în majoritatea dansurilor de cuplu. Diferențele nu se opresc aici dar chiar și diferențele dintre condus și urmat nu sunt atât de clare pe cat ar părea la o primă vedere. Precum în “Yin-Yang”, simbolul Tai Chi, există o parte din opusul său în fiecare bărbat sau femeie. În acest moment chiar termenii de “condus” și “urmat” nu mi se par foarte adecvați. Aș spune că este mai mult “propunere și răspuns”. Barbatul inițiază și femeia răspunde dar ambii conduc și urmează într-o anumită măsură. Liderul este mult mai eficient dacă știe să-și urmeze partenera, să se adapteze la mișcările ei și femeia este mult mai plăcută în dans dacă nu doar urmează, ci își exprimă ritmul și muzicalitatea, inspirând astfel liderul.
Poate părea la o primă vedere că uniunea fizico-psihică presupune că persoana care urmează trebuie să se supună complet persoanei care conduce dar asta este doar o imagine superficială. La început este mai ușor să iți miști corpul liber în timp ce urmezi decât în timpul condusului. De regulă ia mai mult timp unui bărbat să se miște liber, să conducă si să navigheze pe suprafața de dans simultan. Asta înseamnă că, într-un fel, barbatul este dependent de cat de bine se mișcă femeia, cum voi explica detaliat mai departe. Mai mult, dacă uniunea este realizată fără efort și cu senzitivitate unul fată de celălalt, va oferi de fapt un grad mai ridicat de libertate pentru ambii parteneri. Libertatea coregrafică este cumva diferită la bărbat față de femeie – femeia nu are niciodată sarcina succesiunilor de transferuri de greutate. Dar ea are o mai mare libertate interpretativă, în calitatea pașilor, ornamente și dacă barbatul este suficient de avansat, în ritmul și coordonarea fiecărui pas. Cu cat conexiunea este mai senzitivă și mai sincronizată cu atât mai mult barbatul poate asculta femeia și poate permite muzicalității ei să se manifeste. De obicei barbatul stabilește secvența de pași, de aceea este important să ofere femeii libertatea ritmului pașilor. Dacă barbatul le controlează pe ambele, secvența și ritmul, domină prea mult femeia. În experiența mea, cele mai plăcute stări sunt atinse când barbatul se acordează cu ritmul femeii la un asemenea nivel încât ea simte că nu mai este nevoie să depună niciun efort pentru a “urma”. (Vezi “Sincronizarea”). Ea începe să se simtă mai liberă să danseze si să răspundă muzicii, ceea ce înseamnă atât să modifice intensitatea și culoare mișcărilor ei cat și să adauge ornamente. O asemenea conexiune sincronizată face de asemenea posibil ca bărbatul să uite să “conducă” și în cea mai mare parte să danseze – mișcările lui generând condusul. Secvențele de pași sunt comunicate fără efort și sunt adaptate natural la ritmul particular al femeii. În plus, bărbatul poate conduce practic mai mulți pași diferiți datorită unei asemenea integritati. Asta poate suna improbabil pentru mulți și nu o pot demonstra foarte clar dar am suficientă experiență care m-a convins de acest lucru.
“Condusul și urmatul” sunt totuși esențiale pentru tango. Pe diferențele fundamentale dintre rolurile barbatului și ale femeii este construit întregul dans. Ambii parteneri pot descoperi o libertate nelimitată dar de asemenea, anumite reguli ale jocului trebuie respectate. Am văzut câteva încercări de a egaliza rolurile barbatului si femeii în acest dans lăsându-i să le schimbe în timpul dansului. În experiența mea, aceste încercări nu au condus la un tango de calitate. Este posibil ca, la niveluri foarte avansate, asemenea schimburi să poată avea loc spontan dar, dacă sunt făcute deliberat, la semnal, doar întrerup fluxul dansului și distrug natura lui necompetitivă și spontană. Din experiența mea este mai bine să fie păstrați barbatul și femeia ca părți distincte ale acestui dans si să lași partenerii să se caute unul pe celălalt, să caute echilibrul personal, interior, fiecare din punctul de vedere al rolului său. De fapt, multe persoane apreciază pozitiv definițiile clare ale rolurilor masculin și feminin în tango pentru că le par insuficient definite în viața modernă.
.
Lasă un răspuns