Veronica Toumanova – Articol original
Tango este un dans dar a învăţa şi a preda tango nu este la fel ca învăţarea sau predarea altor dansuri. Parţial este, parţial nu. Din cauza părţii cu “nu” învăţarea tangoului ar trebui să fie comparată cu învăţarea unei limbi străine , nu cu învăţarea unui dans.
Tango, ca dans, este compus din două componente: mişcările proprii şi transmiterea/recepţionarea impulsului. Aceasta pentru că tango se bazează pe a IMPROVIZA ÎMPREUNĂ.
Când înveţi un dans pe care îl execuţi singur în faţa unei oglinzi, îţi perfecţionezi mişcările proprii şi în general te ocupi de coregrafie. Nu inviţi altă persoană să urmeze mişcările tale, nici nu înveţi să urmezi ce conduce o altă persoană. În acest aspect, tango este mai apropiat de improvizaţia de contact (contact improvisation – tehnică de dans postmodern n.tr.). Poţi fi un dasator desăvârşit de balet, să spunem şi poţi fi total lipsit de ajutor în tango dacă nu ştii să comunici cu partenerul.
Cum înveţi un dans care seamănă mai mult cu un limbaj? Aproape în acelaşi fel în care ai învăţa o limbă străină. Vei avea nevoie de vocabular, pronunţie, reguli gramaticale, şamd. Până acum nimic spectaculos. Dar vine un punct crucial. Pentru a vorbi o limbă străină cu ALTĂ PERSOANĂ trebuie în primul rând să ai ceva de spus. Şi pentru a fi înţeles de ceilalţi trebuie să fii capabil să o spui CORECT. Şi asta nu are nimic de a face cu limba respectivă în sine.
Vezi, un profesor de limbă străină te poate învaţă multe despre structură şi ordonarea cuvintelor. Dar creativitatea în ceea ce spui concret vine din cu totul altă parte. O problemă majoră pentru profesorii de tango este că trebuie să te înveţe o limba străină ŞI să fie în acelaşi timp profesori de literatură. Ei trebuie să te înveţe să înţelegi, să iubeşti şi să deprinzi CITITUL în această nouă limbă. Ei vor de asemenea, să te înveţe SCRISUL CREATIV în limba respectivă. Te poate învăţa un profesor de tango să spui lucruri interesante? Şi să le spui corect? Poate un profesor de tango să te înveţe efectiv să dansezi? Da, poate. POATE fi profesor de limbă, de literatură şi de scris creativ în acelaşi timp. Dar trebuie să ştie cum. Unii ştiu, alţii nu. Fii răbdător cu profesorii pentru că nu este o sarcină uşoară pentru ei.
Când ajungi pentru prima oară la o lecţie de limba franceză profesorul nu zice: “ Să va spun ce îmi place la acest pasaj anume din Proust, când lumina apusului atinge turla îndepărtată a bisericii şi cum afectează asta personajul principal.” Ce înveţi la prima lecţie de franceză este : “Je m’appelle Marie. Comment tu t’appelles?”
Cea mai des întâlnită critică adresată profesorilor de tango este: de ce continui să predai oamenilor secvenţe? Ei încep să danseze ca nişte roboţi. Ei doar repetă aceleaşi secvenţe. Nu ajung niciodată la partea creativă. De ce înveţi oamenii figuri complicate? De ce nu înveţi oamenii cum să meargă corect, să se bucure, ştii, de LUCRURILE MĂRUNTE?
Trebuie să înţelegi că, dacă paşii sunt “cuvintele” în tango, secvenţele sunt poezia lui. Secvenţele sunt haiku-urile tangoului, sunt mişcări făcute cu creativitate de anumiţi dansatori. Poţi scrie poezie fără a citi în prealabil poezie? Secvenţele pot fi mai frumoase sau mai puţin frumoase, simple sau complexe, jucăuşe sau serioase, exact ca poemele. Pot fi versuri pentru copii sau pot fi Brodsky. Nu secvenţele sunt problema. Ele trebuie DANSATE CORECT pentru a prinde cu adevărat viaţă. Profesorii de tango îţi predau secvenţe pentru a învăţa să le EXECUŢI CORECT şi pentru a alimenta propria ta creativitate.
Trebuie de asemenea, să înţelegi că nu toată lumea va scrie propria poezie. Că majoritatea dansatorilor de tango vor repeta permanent poeziile altora. La fel şi mulţi profesionişti din tango. Este asta o problemă? Nu. Ne supărăm pe muzicieni că îl interpretează întotdeauna pe acelaşi afurisit de Bach? Nu, dacă îl interpretează bine.
Când un profesor spune: “Uite poţi doar să mergi întregul tango şi deja dansezi!” şi după aceea se uită triumfător la elevii săi începători, profesorul trebuie să înţeleagă că atunci cand el/ea merge cu patrenerul/partenera, “conversaţia” pe care o au decurge cam aşa:
“- Ooo, îmi place senzaţia de a avea piciorul tău liber exact lângă vârful degetelor mele. – Da, ştiu, simt cum tu controlezi asta şi îmi place cum transmiţi impulsul exact în centrul meu, de unde, ca un mic foc viu, se transmite către picioarele mele. – Acest transfer de greutate a fost delicios. Modul în care ai mângâiat uşor podeaua şi ai navigat, lin ca o barcă pe ape liniştite. – Ştiu! Şi îmi place cum m-ai acompaniat în îmbrăţişare ca şi cum aş fi fost un copil care doarme.”
Pe când, atunci când li se spune elevilor începători doar să meargă, “conversaţia” lor decurge astfel:
“Je m’appelle Marie. Comment tu t’appelles? – Je m’appelle Jean. Comment tu t’appelles? – Je m’appelle Marie. Comment tu t’appelles?”
Elevii au nevoie să atingă un anumit nivel de conştienţă pentru a fi capabili să înţeleagă şi să se bucure de LUCRURILE MICI. Înainte de a putea să citeşti Proust trebuie să citeşti nişte poveşti pentru copii, câteva romane siropoase, câteva romane bune, câteva cărţi poliţiste, câteva romane de dragoste, ceva Tolstoi. Şi unor oameni nu le va plăcea niciodată Proust. Unii dansatori nu vor reuşi niciodată doar să meargă. Unii oameni preferă să se joace cu figuri complicate, nu vor doar să navigheze pe suprafaţa de dans. TU, ca profesor, ai avut perioada ta de distracţie cu volcadele, în zilele când erau la modă, nu-i aşa? Da, mersul este baza şi frumuseţea tangoului dar, profesori, nu deveniţi nazişti ai caminarului, din când în când oferiţi şi alte lucruri “de citit” elevilor voştri. Şi după aceea reveniţi la ceea ce va place VOUĂ. Poate nici vouă nu vă place aşa de tare Proust. Nu judecaţi studenţii voştri pentru că nu le plac (încă) aceleaşi lucruri ca vouă. Aţi avut câţiva ani ca să dezvoltaţi aceste preferinţe, dar ei nu îi au încă.
Cât despre creativitate, critica: “nu ar trebui să predaţi oamenilor secvenţe ci doar elementele de bază” este doar parţial corectă. Ar trebui să predaţi folosirea corectă a elementelor de bază în contextul secvenţelor. Nu îi poţi spune unui dansator: “ Uite un pas şi un pivot. Acum distrează-te cu ele.” E ca şi cum i-ai spune unui muzician începător: “ Uite un pian. Vezi, multe clape strălucitoare! Acum compune nişte muzică.” Sau pentru a reveni la metafora mea iniţială, a-i spune unui elev la lecţia de franceză: “ Uite un dicţionar. Scrie o poezie şi să fie una bună!”
.
Lasă un răspuns