De ce în tango nu suntem chiar aşa de sociabili

Veronica Toumanova – Articol original

Numim tango dans social şi totuşi oamenii adesea se plâng că tangoul nu este de fapt foarte social. Este comparat uneori cu alte dansuri de cuplu, salsa sau swing şi concluzia este că iarba este mai verde pe cealaltă parte. Tango devine astfel etichetat ca un dans care stimulează snobismul şi elitismul, în loc să fie un mediu primitor pentru dansatorii de toate tipurile, vârstele şi nivelurile de abilitate. Desigur nu este totul aşa alb şi negru, altfel tangoul nu ar fi crescut aşa de rapid şi noi nu am fi aşa de plăcut obsedaţi de el. Totuşi există ceva adevăr în asta. Deci, de ce tangoul nu este la fel de social ca alte dansuri sociale?

Tango există pentru ca tu să te simţi bine. Ca toate lucrurile în viaţă, îţi oferă de asemenea, oportunitatea de a te dezvolta ca fiinţă umană dar dacă profiţi sau nu de această oportunitate depinde doar de tine. Poţi, de asemenea, doar să te simţi bine. Ce înseamnă să te simţi bine în tango? Înseamnă să te conectezi cu persoanele care îţi plac. Toate celelalte, de la învăţarea tehnicii până la cumpărarea celor mai buni pantofi, sunt doar acţiuni care servesc scopului principal: să ai o experienţă împlinitoare. Ce anume este o experienţă împlinitoare depinde de la o persoană la alta.

Asta este adevărat pentru orice activitate socială. Totuşi, există unele diferenţe între tango şi toate celelalte activităţi. Diferenţa este cel mai bine explicată de cuvintele “îmbrăţişare apropiată”. Vezi, îmbrăţişarea apropiată este ceva complicat. Tipul de conexiune pe care o realizăm în îmbrăţişarea de tango este fizic intimă, personală, orientată către interior şi atotcuprinzătoare. Durează ceva timp şi multă practică pentru a învăţa cum să improvizezi împreună în îmbrăţişarea apropiată. Nu este ceva ce doar te ridici şi faci.

Tango este cel mai introvertit dintre toate dansurile şi cu cât este mai bună conexiunea în cuplu, cu atât mai puţin contează impresia exterioară. De asemenea, cred că acesta este motivul pentru care pretutindeni, oameni aşa de simpatici sfârşesc prin a crea un trafic atât de oribil pe pista de dans: conexiunea cu partenerul ne solicită practic întreaga atenţie. A învăţa să fii conştient de alte cupluri este o abilitate care necesită antrenament, la fel ca la ocho, dar din nefericire noi nu investim acelaşi efort în asta. Tango este de asemenea, un dans profund şi adesea o emoţie puternică. Priveşte fotografii de la orice eveniment de tango şi pe feţele oamenilor vei vedea atât o concentrare profundă spre interior cât şi un fel de strălucire interioară. Conexiunea în tango ne face vulnerabili, ne deschide precum o carte, ne invită în interiorul nostru şi împărtăşim ceea ce găsim acole cu o altă persoană. Toate acestea sunt destul de discrete. Chiar şi conexiunea erotică în tango, atunci când apare, este discretă.

Pentru mine nu este o surpriză că nu putem (şi nu dorim) să ne conectăm în acest mod cu oricine. Pentru a crea acest tip de conexiune trebuie să existe nişte compatibilităţi între persoane şi DORINŢĂ de ambele părţi. De fapt, este mult mai surprinzător pentru mine că reuşim să ne conectăm profund cu atât de mulţi parteneri. Cu unii preferăm să nu o facem, adesea asta cauzează suferinţă şi este o problemă intens dezbătută. În tango, respingerea şi evitarea par să aibă un impact direct asupra valorii noastre intrinseci, ca fiinţă umană. Respingerea răneşte, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât de multă importantă îi acordăm. Ştiind cum respingerea ne afectează pe noi înşine, vom descoperi de asemenea, că e dificil să îi respingi pe alţii. Suntem fiinţe empatice, în ciuda cruzimilor de care suntem capabili. În mod normal preferăm să nu cauzăm altor persoane răni pe care noi înşine mai degrabă le-am evita.

Tango este o cultură care se dezvoltă rapid dar este compusă în principal din mici comunităţi locale. Cu cât este mai mică comunitatea cu atât mai puternice sunt legăturile sociale şi prin urmare, cu atât sunt mai profunde consecinţele unei respingeri. În oraşele mari, comunităţile au tendinţa de a forma subgrupuri deoarece, ca fiinţe umane, suntem capabili să socializăm confortabil doar cu un număr limitat de persoane. Momentul în care ne aflăm într-o mulţime prea mare este similar cu a ne afla în deşert: nu ne putem conecta semnificativ cu toate acele persoane din jurul nostru şi în consecinţă, ne pasă doar de cei din cercul nostru de prieteni. Asta explică de ce într-o comunitate mică un străin se simte binevenit dar într-un oraş mare aceeaşi persoană se simte pierdută şi ignorată. Asta nu înseamnă că persoanele din comunităţi mici sunt mai călduroase şi cele din oraşele mari arogante şi ignorante. Această imagine este un pic prea simplistă.

Pentru a te descurca cu această faţă mai puţin socială a tangoului poţi începe prin a accepta dreptul tău de a avea preferinţe. Viaţa noastră este de asemenea, un “dans social” şi în viaţă spunem mereu “da” unor experienţe şi “nu” altora. Nu contează care este motivul tău de a dori să dansezi cu o anumită persoană, dar dacă simţi DORINŢĂ atunci motivul tău este valid. Poate fi considerat greşit de către alţii, poate fi considerat greşit chiar de către tine. Nu contează. Ceea ce contează este dorinţa. La fel este valabil şi pentru a NU dori să dansezi cu cineva: “de ce” nu este important. Adesea nici măcar nu putem să explicăm de ce dorim sau nu dorim o anumită experienţă. Dorinţa se comportă în moduri misterioase.

În continuare, acceptă că şi celelalte persoane au de asemenea, dreptul la preferinţe. Alte persoane sunt exact ca tine. Simt o dorinţă sau nu. Toate motivele de a dansa sau a nu dansa cu tine sunt valide chiar dacă tu le consideri greşite sau jignitoare. Dorinţa poate, de asemenea, să vină în timpul dansului, precum apetitul. Dorinţele pot să nu se potrivească dar asta nu este de obicei o problemă. Cineva poate să îşi dorească să danseze cu tine pentru că eşti o persoană tânără şi frumoasă, în timp ce tu doreşti să dansezi cu acea persoană pentru că este un dansator experimentat. Atât timp cât ambii îşi doresc acel dans, funcţionează. Dorinţa reciprocă oferă o şansă de a crea acea conexiune iniţială din care se poate dezvolta un dans implinitor. O şansă, nu o garanţie. Cum este cu dansurile “tranzacţionate”, practica “tango taxi”? Poţi să crezi sau nu, există de asemenea, o dorinţă de ambele părţi în acest tip de dans: dorinţa de a avea un partener de dans de o parte şi dorinţa de a câştigă bani de cealaltă parte. Poţi considera că acest tip de dorinţă este greşit din punct de vedere moral dar e doar un punct de vedere diferit de al tău.

Adesea ne gândim la dorinţă ca disponibilitate de a primi dar atunci când inviţi pe cineva la dans sau accepţi o invitaţie, ar trebui să fii dispus să şi oferi. Dacă accepţi să dansezi fără a dori asta şi doar aştepţi ca tanda să se termine, nu ai oferit nimic. A accepta dansul şi a arăta cât de mult îţi displace este lipsă de respect faţă de partenerul tău. Dacă nu eşti dispus să faci efortul de a te bucura de dans, de a te adapta la el într-un mod pozitiv, învaţă să spui “nu” . Dacă tu inviţi, întreabă-te: ce doresc de la acest dans şi ce sunt capabil şi dispus să ofer în schimb? Oamenii se simt întotdeauna desconsideraţi când vrei doar să primeşti. Ei devin mult mai puţin dispuşi să îţi ofere. Nu vorbesc neapărat despre nivelul abilităţilor, nici măcar despre lucruri neapărat tangibile. Dacă ai o atitudine ofertantă, pur şi simplu şansele de succes sunt mai mari.

Când inviţi (ca bărbat sau ca femeie), nu pune oamenii în situaţii în care le-ar fi dificil să refuze invitaţia ta. Nu vei obţine niciodată un dans implinitor cu cineva care nu este dispus să se conecteze, experienţa va fi cel mult mediocră. Ţine minte, a spune “nu” este la fel de dificil cu a fi respins, nu îţi poţi stăpâni resentimentele ulterioare. Foloseşte mirada şi cabeceo pentru a evita jena unui refuz verbal şi oferă-i celeilalte persoane o cale de ieşire discretă. Acceptându-i fiecărei persoane dreptul la dorinţă, poţi accepta refuzul, fără a simţi că are vreun impact asupra valorii tale. Motivul pentru a nu dori să danseze cu tine uneori nu are nimic de a face cu persoana ta, alteori are totul de a face cu persoana ta. Acceptă faptul că nu vei şti niciodată. Atât timp cât nu întrebi acea persoană “de ce?”, toate gândurile şi opiniile tale sunt doar atât: gânduri şi opinii proprii. Acceptă graţios refuzul. Eliberează-l de toată importanţa şi uită-l. Nu transforma acea persoană în inamic personal. Nu cere explicaţii, fără a găsi momentul potrivit şi a fi pregătit să auzi răspunsul. Nu implora. Nu face acea persoană să se simtă şi mai inconfortabil decât se simte deja. Nu te comporta ca şi cum ai fi jignit sau insultat. Nu posta mesaje despre cum greşesc unele persoane că nu dansează cu tine. Nu numi acele persoane snobi. Nu discuta motivele lor scandaloase de a nu dansa cu tine, probabil tu însuţi ai inventat acele motive. Toate aceste acţiuni vor avea un singur rezultat: te vei simţi mai rău.

“Totul este foarte frumos”, ai putea spune, “ dar trăiesc într-o comunitate în care există un număr limitat de parteneri. Dacă îmi permit luxul de a alege doar persoanele cu care îmi doresc cu adevărat să dansez, probabil nu voi dansa deloc. Fie că îmi doresc să dansez cu persoane care mă ignoră, fie nu sunt în preajmă persoane cu care doresc cu adevărat să dansez.” Sigur, acestea nu sunt situaţii uşoare. Totuşi, nu poţi pur şi simplu să renunţi sau să forţezi dorinţa. A pune presiune pe un bărbat să danseze cu mai multe femei din cauza dezechilibrului între genuri nu va rezolva problema acestui dezechilibru, doar aducerea cator mai mulţi bărbaţi spre tango va rezolva. A face oamenii să se simtă vinovaţi şi a spera că ei vor dori să danseze cu tine nu va fi de asemenea, productiv. Dorinţa nu funcţionează în acest mod. Dacă duci lipsă de dansatori care îţi plac caută-i în altă parte, începe să călătoreşti, există o mulţime de parteneri în alte locuri. Dacă duci lipsă de dansatori cărora le place de tine, caută moduri de a deveni un dansator mai dezirabil sau caută-i pe aceia care s-ar putea să te placă. Toate soluţiile te pot răsplăti în moduri încântătoare. Tango există pentru a te distra dar dacă îl foloseşti şi pentru a te dezvolta ca fiinţă umană, călătoria ta va fi mult mai surprinzătoare.

.