Motivele care fac tangoul un dans antisocial

cryingMark Word – Articol original

Deşi tangoul este considerat a fi un dans social, de mult prea multe ori anumite milongi sunt exemple de “aşa nu” în ceea ce priveşte comportamentul social. Soluţia presupune o schimbare simplă atât în comportamentul dansatorilor începători, cât şi în cel al celor care dansează de ani de zile. Când oamenii se plâng de caracterul asocial, sau chiar antisocial al milongilor, ei se referă la caracterul celor care dansează. Totuşi, caracterul este rareori problema. Problema reală este ostracizarea unui dansator (a te comporta ca şi când anumiţi oameni nu există, ca şi când sunt invizibili). De cele mai multe ori, autorul nu-şi da seama cât de mult rău poate face. În primul rând, haideţi să ne uităm la ultimele descoperiri ştiinţifice pentru a putea vedea ce înseamnă de fapt actul de a respinge, atât pentru cei care o fac cât şi pentru cei care sunt respinşi:

Aşa arată creierul tău atunci când cineva te respinge (sau la durerea fizică):

This is your brain on Rejection

Cercetările din neuroştiinţele sociale au arătat recent, folosindu-se de tehnica de scanare a creierului, cum durerea fizică şi respingerea activează aceleaşi regiuni din creier.

Alte emoţii incomode, precum frica, furia, anixietatea sau tristeţea, nu arată la fel ca durerea fizică. Înseşi versurile muzicii de tango sunt încărcate de durerea respingerii şi a pierderii. Marginalizarea arată la fel ca durerea fizică şi devine de nesuportat atunci când ea vine din partea unei persoane importante şi este “amplificată” atunci când eşti respins de un grup, chiar dacă nimeni din grupul respectiv nu-ţi este apropiat. Există două consecinţe posibile care pot apărea în urma diminuării actelor de respingere din interiorul comunităţii în care dansaţi: Mai puţină “suferinţă” şi mai multă plăcere. Cam care e raportul suferinţă-plăcere în cadrul milngilor locale la care participaţi?

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ostracizarea anumitor persoane funcţionează de minune în cadrul culturilor sau formelor toxice de guvernare, stabilind care sunt raporturile de putere. La fel şi tortura, însă acum că suntem conştienţi de toate lucrurile astea, cine şi-ar dori să provoace suferinţă unui alt om? Actul de a respinge pe cineva nu-şi are locul în cadrul unui dans social şi, pe termen lung, îi dăunează persoanei care obişnuieşte să-i respingă pe ceilalţi dansatori. Soluţia implică atât o bună cunoaştere a psihologiei umane, cât şi înţelegerea tradiţiilor care guvernează tangoul.

brainProblema nu o reprezintă cei care resping alţi oameni! Nici cei care invită pe cineva la dans şi care, ulterior, se simt respinşi. Problema reală este de fapt ingnoranţa şi o greşită înţelegere a regulilor de etichetă din tango. Sunt doar trei momente în care eticheta dictează tăcerea în tango:

  • Nu solicita verbal un dans;
  • Nu încerca să arăţi mişcări de dans în timpul unei milonga;
  • Nu vorbi niciodată atunci când dansezi la o milonga.

Fireşte, dacă cineva se exprimă verbal atunci când te invită la dans, nu trebuie să rămâi în tăcere! Dacă cineva te răneşte fizic, nu trebuie să taci. Îi poţi spune unei persoane că nu accepţi o invitaţie la dans decât dacă vine în formă nerostită (cabeceo/mirada). La fel de bine îi poţi spune cuiva că ai vrea să-l saluţi chiar dacă nu vrei să dansezi. Asta nu înseamnă că “înveţi pe cineva să se comporte”, ci pur şi simplu că înţelegi regulile de etichetă. Credinţa că nu ne putem exprima preferinţele, ne lasă doar o opţiune şi nu una tocmai bună: să-i respingem pe ceilalţi şi să ne prefacem că persoana care întreabă / dă lecţii / vorbeşte în timp ce dansează, nu există deloc. Actul de a respinge o persoană îţi afectează bunăstarea emoţională şi acum ar trebui să-ţi fie deja foarte clar că e comparabil cu a provoca durere cuiva, drept pedeapsă pentru ignoranţa de care da dovadă. La nivel colectiv, atât tu cât şi alţii care resping un dansator, puteţi provoca (fără să va daţi seama) suferinţă emoţională persoanei în cauză. Cazurile în care este în regulă să respingi pe cineva sunt foarte rare.

Aici sunt patru exemple de înţelegere greşită a etichetei în tango şi soluţiile lor:

I. “L-am invitat la dans şi m-am simţit foarte bine. Acum nici măcar nu mă mai priveşte”. De cele mai multe ori, ignoranţa îi face pe oameni să invite pe cineva la dans, verbal. Dacă răspunsul este afirmativ, cele 15 minute pot fi foarte incomode pentru persoana care a acceptat invitaţia. Un dansator cu experienţă ajunge în cazul asta să creadă că de acum înainte trebuie să-l respingă pe celălalt, pentru că orice zâmbet din partea persoanei care a cerut dansul l-ar putea pune în situaţia de a exprima un refuz. Proasta înţelegere a celor trei exemple de tăcere sugerate de codigos (menţionate mai sus) îl pot face pe dansatorul cu experienţă să creadă, în mod eronat, că actul de a respinge este varianta mai simplă. Ei bine, nu este! Recomand să reţineţi următoarele cuvinte: ”Mulţumesc pentru invitaţie, însă aş preferă să nu dansez cu cineva care îmi cere asta verbal”. După aceea, puteţi adăuga: “Poate vom dansa mai târziu, însă trebuie să convenim asta doar din priviri”. Din acest moment, persoana respectivă nu mai este ignorantă! Iar dansatorului cu experienţă nu-i mai este teamă să zâmbească. Chiar dacă regulile de etichetă din tango pot părea învechite pentru unii, a nu te folosi de înţelepciunea din bătrâni te va face în acest caz să-i respingi pe ceilalţi. Cum poţi descrie dansul tău? E doar un stil de dans şi atât sau e un dans plin de blândeţe, un dans social?

II. “Dansez deja de 10 ani şi chiar nu vreau să dansez cu începători sau oameni care mă invită, verbal, la dans. Drept urmare, nici măcar nu-i privesc.” A nu dansa cu cineva nu implică marginalizarea persoanei în cauză. Foloseşte-te de abilităţile tale sociale şi vorbeşte-i despre asta. Să zicem că o persoană cu care nu îţi place să dansezi încearcă în mod evident să-ţi surprindă privirea. ZÂMBEŞTE-I! Şi apoi priveşte în altă direcţie. E chiar atât de simplu! Milonga e un eveniment social. Consumi mult mai multă energie emoţională dacă nu zâmbeşti. Totuşi, e posibil să fie nevoie să-i vorbeşti persoanei respective despre ce înseamnă cabeceo/mirada. Fă-le cunoscută dorinţa ta.

III. “Suntem prieteni. Când vorbesc cu ea, de multe ori ajung să o întreb dacă vrea să dansăm”. Cazul acesta este puţin mai dificil, însă soluţia rămâne aceeeaşi. Evită să ceri dansul, verbal. Nu e indicat nici măcar să încerci să faci cabeceo/mirada dacă vă aflaţi la o distanţă foarte mică unul de celălalt, chiar dacă eşti convins că persoana în cauza îşi doreşte să danseze cu tine. Oare chiar îşi doreşte asta? Un partener căruia, la un moment dat, i-a plăcut foarte mult să danseze cu tine ar putea să nu-şi mai dorească să dansaţi împreună. Sau, de exemplu, poate nu îi place modul în care dansezi pe muzica lui Pugliese. Poate o să vrea mai târziu. Sau poate nu o să mai vrea niciodată. Mai presus de orice, nu cere cuiva un dans în timpul unei conversaţii plăcute. Dacă te gândeşti să combini o discuţie cu o invitaţie la dans, există riscul să fii respins la un moment dat. Dacă un prieten te invită la dans, spune-i pur şi simplu: “Ne privesc dansatori începători; hai să le exemplificăm foarte clar ce înseamnă cabeceo/mirada”. Apoi puteţi dansa. Excepţiile de la regulă se vor întoarce la un moment dat împotriva ta.

IV.Obişnuia să danseze cu mine. Acum nici măcar nu mă mai priveşte. De ce?” Sau chiar mai rău: “Ce e în neregulă cu el? Nu m-a privit şi nu mi-a zâmbit niciodată.” Partea amuzantă e că dacă te întâlneşti întâmplător cu aceiaşi oameni, însă într-un alt context, ei chiar pot fi foarte drăguţi cu tine. Motivul din spatele acestei diferenţe de atitudine e că pe stradă nu există riscul de a fi invitaţi la dans, verbal 🙂 Soluţia la această problema: du-te la persoana în cauză şi spune-i “Aş vrea să ştii că nu o să îţi cer să dansezi cu mine. Niciodată. Însă atunci când ne întâlnim, ar fi plăcut să ne zâmbim, nu crezi?” Strategia asta chiar funcţionează. Am folosit-o cu nişte femei care nu dansează cu mine şi mi-au spus, atât mie cât şi soţiei mele cât de mult apreciază discuţiile prieteneşti pe care le avem, chiar dacă nu dansăm. E benefic atât pentru ele, cât şi pentru mine.

A nu respinge pe cineva aduce după sine mai multă plăcere şi mai puţină suferinţă. Iar tangoul social este plăcere pură.

Tradus de Diana.

 

2 Responses

  1. Marango

    Uneori, cand lumina este slaba la milongi, este foarte greu sa ti se observe invitatia facuta de la distanta. La milonga participa si persoane care nu au vederea buna si nici nu poarta ochelari. Uneori a trebuit sa ma apropii pana la 3 metri pentru a avea contact vizual (in conditii de lumina slaba). Nu ar fi rau daca organizatorii ar spori intensitatea luminii pe timpul cortinelor. Despre cazurile in care doamnele sunt total absorbite de conversatie, pe durata a nenumarate tande, nu mai discut.

  2. Cititor

    Ce parere aveti de doamnele care in timpul milongilor stau pe chatul de pe Facebook ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *