Dansul tangoului a fost în mare parte uitat de majoritatea populaţiei, chiar şi în Buenos Aires, între finalul anilor ’50 şi finalul anilor ’80, cu aproximaţie. Multe persoane care dansaseră în anii ‘40 şi ‘50 au luat după aceea o pauză lungă. Într-adevăr, unii oameni au continuat să danseze, în pofida lipsei de popularitate, dar nu a existat niciun influx de oameni noi. În ultima parte a anilor ’80 tango a început să revină şi tinerii au început să fie interesaţi de el. Ca rezultat, când am început să merg la Buenos Aires în anii ’90, majoritatea dansatorilor erau ori mai bătrâni de 60, ori mai tineri de 30 de ani. Dansul celor din generaţia mai în vârstă era evident diferit faţă de cel al persoanelor tinere. Mulţi oameni au observat asta dar au pus-o pe seama diferenţei de ani de experienţă. Dar am observat foarte clar că doar anii de practică nu puteau explica această discrepanţa. Era şi altceva în joc. Am descoperit atunci, cum am explicat şi în alte articole, că cei din vechea generaţie merg natural mai bine decât tinerii ceea ce este un factor important al nivelului lor de dans mai ridicat. Dar un alt factor a fost faptul că ei au văzut epoca de aur a tangoului şi în consecinţă aveau un sentiment mai profund a ceea ce înseamnă dansul bun. Chiar şi în epoca sa de aur, tangoul a rămas în cea mai mare parte o artă intuitivă, fără ca cineva, vreodată să articuleze sau să organizeze principiile lui fundamentale. În zilele noastre, oamenii sunt capabili să fie mult mai analitici în legătură cu tangoul. Dar atunci, în trecut, oamenii ştiau mai bine să deosebească intuitiv tango bun de tango prost, în special pentru că era muzica şi dansul acelor timpuri.
Am fost norocos că mulţi dintre veterani, probabil observând obsesia mea faţă de acest dans, mi-au oferit voluntar sfaturi şi comentarii, chiar dacă nu luasem vreo lecţie cu ei. La început, nu am apreciat prea mult asta. Eram prea arogant şi nici nu înţelegeam de ce lucrurile acestea sunt importante. Dar în timp, ceea ce spuneau ei a început să capete sens. Aceste zicale, care s-au imprimat în mintea mea din anumite motive, m-au ajutat în cele din urmă foarte mult la înţelegerea unor principii mai adânci ale acestui dans. Nu pot să atribui aceste spuse nimănui – nici măcar nu ştiu numele tuturor celor cu care am vorbit şi majoritatea acestor zicale au fost repetate de persoane diferite. Ele sunt mai mult înţelepciune populară despre tango, care are sens pentru mulţi dintre veterani dar pot fi mai puţin evidente pentru generaţia tânăra. Voi lista aici zicalele care par cele mai generale şi relevante, cu traducerea lor şi câteva comentarii la fiecare.
“El tango es uno.”
“Tango este unic.” sau “Există doar un singur tango.”
Aceasta este, în opinia mea , cea mai importantă zicală a veteranilor, care probabil sună foarte controversant în zilele noastre. Arată faptul că dansul tangoului are o anumită natură esenţială care face ca “tangoul bun” să nu fie arbitrar. În zilele noastre multe persoane nu vor fi de acord cu această idee deoarece trăim în era unui relativism extrem în artă.
“Para bailar bien el tango, hay que aprender a caminar bien.”
“Pentru a dansa tango bine trebuie să înveţi să mergi bine.”
“Bailar el tango es caminar como uno camina en la calle.”
“A dansa tango înseamnă să mergi aşa cum mergi pe stradă.”
Am pus în mod intenţionat aceste două zicale împreună. La prima vedere par să se contrazică una pe cealaltă dar se pare că înseamnă unul şi acelaşi lucru.Cum pot fi ambele adevărate? Dacă tot ceea ce trebuie să faci este să mergi aşa cum mergi pe stradă, ce ar fi de învăţat despre mers? Şi dacă trebuie să înveţi cum să mergi în tango nu este acest mers diferit de cum mergi pe stradă? În acest paradox stă cheia către potenţialul evoluţionist al tangoului. A învăţa să mergi bine nu înseamnă să înveţi un mers special pentru tango, înseamnă să înveţi să mergi bine în general. Cum am menţionat în mod repetat, majoritatea persoanelor din zilele noastre nu au dezvoltat o folosire optimă a propriilor corpuri. Pentru a învăţa cum să stai în picioare şi să mergi bine înseamnă să scapi de structurile nenaturale de mişcare, să descoperi mai complet coordonarea corectă a sistemului musculo-scheletal. Acest proces perfecţionează în acelaşi timp tangoul şi mersul “pe stradă”.
“Tango es: compas, elegancia.”
“Tango este: ritm, eleganţă.”
Aceasta este probabil cea mai clasică şi mai concisă definiţie a tangoului. Ea exprimă două calităţi esenţiale ale tangoului bun: o conexiune subtilă cu muzica, o simplificare continuă a mijloacelor şi o rafinare a efortului care, atunci când sunt aplicate mişcărilor şi conexiunii cu partenerul, se transformă în eleganţă.
“El tango no es sobre la choreografia.”
“Tango nu este despre coregrafie.”
Acest comentariu este o reacţie frecvenţa la profesioniştii care execută o rutină coregrafică evidentă. Se referă la faptul că spontaneitatea, dansul improvizat este un aspect esenţial al tangoului. Am auzit odată pe cineva spunând: “dacă ai de gând să faci o coregrafie, măcar fă-o să pară că este improvizaţie.”
“La pista es mas dura.”
“Suprafaţa de dans este cea mai dură.”
Această se referă la faptul că a dansa bine la o milonga este o provocare mai mare decât a dansa pe scenă sau în condiţiile unei lecţii. Un motiv este că pe suprafaţa de dans trebuie să improvizezi, să răspunzi mişcărilor altor cupluri şi să oferi o experienţă plăcută partenerului, lucruri care nu sunt necesare în dansul pe scenă. Un alt motiv este că la milonga dansezi în în faţa altori dansatori de tango, care îţi văd toate slăbiciunile şi punctele tari mai bine decât audienţa neeiniţiată dintr-un teatru.
“Este esta bailando para las mesas.”
“Acesta dansează pentru mese.”
Aceasta este o critică a dansatorilor cărora le pasă în mod evident de efectul pe care îl au asupra privitorilor din afară, care stau la mese, decât de experienţa propie şi a partenerului. În cultura noastră îmbolnăvită de narcisism, este o problemă frecventă. Nici eu nu sunt complet vindecat.
“El tango es para bailar tomado.” “Mas de 10 centimetros no es el tango verdadero.”
“Tango trebuie dansat în îmbrăţişare.” “Mai mult de 10 centimetri nu este tango adevărat.”
Aceasta afirmă clar că tango este în natura sa proprie un dans în îmbrăţişare apropiată. 10 centimetri este aproximativ distanţa maximă dintre parteneri care face ca apropierea să se simtă precum o îmbrăţişare.
“El gusto es en la marca.”
“Aroma este în marcă.”
Comunicarea între parteneri este probabil cea mai mare sursă de plăcere a acestui dans. Semnul distinctiv al unui dansator bun este subtilitatea şi precizia de a conduce şi are ca rezultat un număr mult mai mare de structuri de dans decât cele cunoscute
“Muchas saben seguir, pocas saben acompañar.”
“Multe ştiu să urmeze, puţine ştiu să acompanieze.”
Acest comentariu se referă la diferenţa dintre abilităţile unei femei de a urma o secvenţă de paşi faţă de abilitatea ei de a acompania continuu mişcările liderului. Cea din urmă este o abilitate mult mai subtilă. Un bărbat bun dansator acompaniază de asemenea mişcările femeii.
“Hay que hacer lucir a la mujer.”
“Trebuie să laşi femeia să strălucească.”
Aceasta este o referire la faptul că un bărbat, dansator bun, “dansează femeia”, ceea ce înseamnă că face totul plecând de la mişcările ei, de la ritmul şi zona ei de confort. Astfel el îi permite să danseze mai liber şi mai confortabil faţă de cineva care foloseşte femeia în primul rând pentru a-şi executa paşii săi favoriţi. Aceeaşi femeie, în mod special dacă nu are abilităţi foarte avansate, va arăta mult mai bine dansând cu un lider bun decât cu unul mediocru.
“Para el baile.” “Hace pausa.”
“Opreşte dansul.” “Fă o pauză.”
Pauza este un element important al dansului de tango avansat, care deschide instantaneu uşa către o muzicalitate mai sofisticată, o conexiune mai profundă a partenerilor şi mai multă spontaneitate în improvizaţie. În primii mei ani de tango, unii dintre veterani tot îmi spuneau că alerg, să încetinesc, să mă opresc. Nu înţelegeam atunci ce vor să spună şi doar ani mai târziu am început să înţeleg. Învăţarea modului de a face pauză mi-a transformat complet dansul.
“Para bailar bien el tango, hay que saber pararse derecho.”
“Pentru a învaţă să dansezi bine tango trebie să fii capabil să stai drept.”
Acesta este un alt exemplu despre cum tango necesită folosirea corectă, naturală a corpului. O postură bună este necesară pentru a îmbrăţişa partenerul şi în acelaşi timp a te simţi liber în mişcări. În prezent aceste situaţii sunt rare pentru că cei mai mulţi bărbaţi au o postură cumva neglijentă. Asta face să se atingă capetele partenerilor şi să împiedice libertatea mişcărilor. Femeile de asemenea, au probleme cu postura dreapta dar într-un mod diferit: pentru a evita contactul cu genunchii şi picioarele partenerilor ele exagerează de obicei curbura spatelui, “scoţând fundul în afară”.
“El tango hay que caminar; los pasos – a lo ultimo.”
“Trebuie să mergi în tango; “paşii” au importanţă mai mică.”
Aceasta este expresia faptului că esenţa tangoului este mersul. Unii purişti din Buenos Aires cred că tango este doar atât – mers muzical în îmbrăţişare – şi că toate acele “figuri” sunt impurităţi. O viziune tradiţională cumva mai puţin extremă este aceea că trebuie ca cea mai mare parte a tangoului să mergi simplu doar cu câteva figuri complexe, de obicei la final. Propria experienţă mi-a dovedit că revenirea la simplul mers în linie pe durata unui cântec este esenţială pentru a restabili o bună conexiune cu partenerul, care tinde să se disipeze atunci când execuţi figuri mai complexe. Dar chiar şi figurile în sine sunt bine executate dacă sunt realizate cu ajutorul mersului simplu, păşind aici şi acolo, fără mare diferenţă faţă de mersul liniar.
“El tango esta en el piso.”
“Tango este în suprafaţa de dans.”
Aceasta este o altă referire la faptul că tangoul pur este doar mers, însemnând că toate acele figuri sunt simple combinaţii de paşi şi transferuri de greutate. Eleganţa tangoului se datorează foarte mult acestui fapt. Din această cauză, în dansul bun, părţile superioare ale corpului sunt calme, în timp ce picioarele exprimă muzica. În prezent se pot vedea adesea înclinări şi îndoiri ale părţilor superioare ale corpurilor, mişcări ale braţelor şi ridicări ale genunchilor, toate fiind în detrimentul purităţii acestei forme de artă.
“Cadencia.”
“Ritmul.”
Acesta este termenul pentru a descrie o mişcare corporală bună din punct de vedera a ritmului, un bun “balans” la paşi şi transferul de greutate.
“Ahora no caminan – corren o caen.”
“Acum ei nu merg – ei aleargă sau cad.”
Această este o critică adusă tinerei generaţii de dansatori pe care am auzit-o la mulţi veterani. Un verdict frecvent pe care l-am auzit de numeroase ori după demonstraţia unui cuplu de dansatori tineri este: “este no sabe caminar” – “acesta nu ştie să meargă”. Dansatorii din vechea generaţie nu numai că erau capabili de un mers natural mai bun dar ei îşi puteau da seama imediat dacă cineva nu are acest mers. Problema este că ei nu ştiu să îl predea astfel încât dansatorii tineri, inclusiv eu, sunt lăsaţi să îl descopere singuri. În cele din urmă am înţeles că “alergarea” sau “căderea” (de pe un picior pe celălalt) sunt rezultatul inabilităţii de a controla transferul de greutate, inabilitatea de a încetini pasul şi de a te opri la mijlocul lui.
“Primero el pie, después el cuerpo.”
“Primul piciorul şi după aceea corpul.”
Aceasta este o încercare de a preda sau a explica mersul corect pe care am auzit-o la mulţi dansatori din vechea generaţie. Unii dintre profesorii mei mai în vârstă erau hotărâţi să îi înveţe pe elevi să păşească mai întâi şi doar după aceea să mute restul corpului deasupra piciorului. Asemenea stil de a păşi este într-adevăr un aspect al mersului corect, atât la animale cât şi la oameni – nici un animal sălbatic nu îşi aruncă greutatea pe picior în acelaşi timp cu pasul. Dar piciorul nu se mişcă separat de corp, altfel partenerul nu l-ar simţi. Prea des, “primul piciorul” are tendinţa de a fi făcut artificial şi de fapt interferează cu dansul bun, cum o face orice artificialitate. Din această cauza mulţi dansatori profesionişti tineri şi profesori s-au revoltat împotriva acestei idei şi de aici s-a dezvoltat o lungă controversă în jurul acestei probleme. Controversa este rezolvată prin dezvoltarea unei bune condiţii fizice astfel încât pasul şi încetinirea transferului de greutate se simt uşoare şi naturale.
“Hay que caminar mas a la tierra.”
“No hay que despegar los pies del piso.”
“No hay que levantar talones.”
“No hay que mostrar la suela.”
“Trebuie să mergi mai mult pe pământ.”
“Nu este nevoie să ridici piciorul de pe podea.”
“Nu trebuie să ridici tocul.”
“Nu trebuie să arăţi talpă pantofului.”
Aceste observaţii sunt alte încercări de a explică mersul corect. Cu cât este mai stabilă conexiunea ta cu pământul cu atât mai puţin se ridică piciorul de pe podea. Mai precis, la mersul înainte, călcâiul piciorului din spate nu trebuie să părăsească podeaua până când toată greutatea nu este pe piciorul din faţă. Aceasta se dovedeşte a fi greu de făcut pentru majoritatea oamenilor din zilele noastre şi de aceea transferul de greutate este dificil de controlat iar oamenii sfârşesc prin ”a alerga”.
“El tango hay que bailar bien enfrentados.”
“Tango trebuie dansat direct faţă în faţă.”
În mod evident, aceasta este una dintre remarcile uitate, folosite pe vremuri de veterani, pentru că foarte puţini oameni mai sunt în stare să facă asta în prezent. Singurele persoane cărora nu le vine greu s-o facă sunt cele care posedă un abdomen protuberant. Totuşi, pe măsură ce înveţi cum să îţi mişti corpul în timpul dansului, devine posibil să dansezi astfel chiar dacă abdomenul tău nu este tocmai pronunţat.
“La mujer que baila mirando a la izquierda, esta bailando de memoria.”
“Femeia care dansează privind spre stânga dansează din memorie.”
Acesta este un comentariu exagerat – este posibil să urmezi şi nu trebuie să o faci “din memorie” chiar dacă te uiţi spre stânga. Oricum, acest comentariu (care vine de la o femeie) se referă la faptul că întoarcerea capului spre stânga (cum se întâmplă de obicei în îmbrăţişarea apropiată modernă) nu permite o bună conexiune.
“Esta buscando monedas.”
“El caută monede.”
Aceasta este o critică obişnuită a bărbaţilor care se uită la picioare în timp ce dansează. Se referă la postura dreaptă că fiind modul corect de a dansa tango.
“El tango te tiene que darte la piel de gallina, şi no – no va.”
“Tango trebuie să-ţi facă pielea de găină, dacă nu – nu merge.”
Aceasta este afirmaţia unui milonguero în filmul “Tango: Baile Nuestro”. Ne reaminteşte că tango este mai presus de toate o experienţă extraordinară.
.
Emil Pop
super, felicitationes!