De ce suntem adesea confuzi cu privire la ceea ce înseamnă să fii „social“

Veronica Toumanova – Articol original

Tango este un dans social şi ca atare are aceste două componente “social” şi “dans”. Cu toţii avem, mai mult sau mai puţin, o idee clară a componentei “dans” şi cum se poate obţine. Cu toţii ştim cum arată un dansator bun. Youtube este plin iar la o milonga îi identificăm imediat pe cei “buni”. Ne face plăcere să îi privim şi vrem să fim ca ei pentru că stăpânirea dansului este de o mare frumuseţe.

Dar ce este componenta “socială”? Ce fel de abilitate este asta? Ce înseamnă să fii social în tango?

La primul şi cel mai de bază nivel, a fi social înseamnă să respecţi regulile şi practicile generale ale unui anumit context de tango. Uneori sunt foarte democratice şi alteori foarte stricte, de la divizarea locurilor în funcţie gen la din milongile tradiţionale din Buenos Aires până la interacţiunile sociale complet libere de la un tango maraton. Dacă ajungi undeva unde toată lumea respectă un anumit cod vestimentar (să spunem balul principal al unui mare festival) şi tu eşti îmbrăcat ca şi cum ai ieşit să plimbi câinele, mesajul pe care îl transmiţi este “Continuaţi, eu nu particip la această petrecere”. Vei fi lăsat probabil să stai jos, ingnorat de majoritatea participanţilor şi nu pentru că ai fi o persoană rea ci pentru că în acel moment NU EŞTI ÎN JOC. Dacă nu respecţi bunele practici ale unui loc nu te poţi plânge că oamenii nu te acceptă “aşa cum eşti”. Asta nu funcţionează în tango la fel cum nu funcţionează nici în alte domenii.

La cel de-al doile nivel, a fi social înseamnă să respecţi ceilalţi dansatori, atât pe suprafaţa de dans cât şi în afara ei. O mare parte este navigarea pe suprafaţa de dans, o altă parte este dinamica invitaţiilor pe care le faci sau le primeşti şi interacţiunile sociale generale. Invitaţiile agasante, intruzive sau agresive, a da buzna într-o conversaţie intimă, pândirea, a te simţi insultat când eşti respins, a aborda forţat o persoană în loc să foloseşti metode delicate de abordare – toate acestea sunt exemple de comportament nu tocmai social. A respecta înseamnă, de asemenea, să păstrezi o atmosferă prietenoasă şi relaxată. Feţe acre, critici stridente, distracţii zgomotoase, a te îmbăta, a te certa cu prietenii sau cu perechea în public, răbufnirile de gelozie, agasarea altor persoane cu remarci, plictisirea DJ-ului cu solicitări muzicale, plângerile referitoare la organizatori în timp ce aceştia muncesc – toate acestea sunt comportamente distructive care afectează negativ atmosfera. A veni la un eveniment în dispoziţie proastă şi a aştepta ca alte persoane să te facă să te simţi mai bine este de asemenea, un exemplu de comportament asocial, deşi unul mult mai subtil.

Cel de al treilea nivel în a fi social este respectul faţă de partenerii de dans, persoanele cu care interacţionezi cel mai apropiat, adică “factorul uman” în dans. Asta include orice, de la a mirosi frumos şi a fi politicos între dansuri, pentru a crea o conexiune umană autentică în interiorul dansului. Înseamnă a fi responsiv, senzitiv la intenţiile partenerului, flexibil dar nu manipulativ sau deranjant fizic sau în alte moduri. Pentru mine, a fi social în tango înseamnă trei lucruri, respectul contextului, respectul celorlalţi dansatori şi respectul partenerilor de dans. Ceea ce faci cu timpul tău în interiorul acestor parametrii este în întregime treaba ta, la fel cum este în întregime treaba ta cu cine alegi să o faci.

Există, oricum, şi o idee diferită despre ce înseamnă să fi social în tango. Conform acestei idei cu cât dansezi cu mai multe persoane cu atât eşti mai social. Şi eşti considerat chiar şi mai social dacă dansezi cu multe persoane cu care de fapt nu îţi doreşti să dansezi, dar care doresc să danseze cu tine sau doar doresc să danseze. Baza acestei idei este credinţa că a fi social (sau altruist) înseamnă a-ţi părăsi dorinţele tale şi a răspunde dorinţelor altora. Conform acestei definiţii un dansator care doreşte o anumită calitate a dansului în termeni de măiestrie şi îndemânare, nu poate fi cu adevărat social deci este un snob arogant. În această paradigmă începătorii sunt cei mai sociali dansatori dintre toţi şi profesioniştii sunt total nesimţiţi, atât timp cât nu fac eforturi conştiente de a dansa cu persoane cu care nu ar dori de fapt să danseze. În acest ultim caz ei sunt consideraţi sociali şi modeşti DEŞI sunt dansatori extraordinari. A fi desăvârşit devine opusul a lui a fi amabil. Cât de des ai auzit remarca: “Este un dansator/o dansatoare minunat(a), totuşi e o persoană amabilă şi modestă”?

De unde vine această idee a sociabilităţii ca un serviciu? Din importanţa pe care o acordăm generozităţii ca valoare socială. Vine dintr-o afirmaţie repetată adesea că atunci când ai fost începător, dansatorii mai avansaţi au dansat cu tine pentru a te face să te simţi binevenit, aşa că, atunci când avansezi va trebui să faci acelaşi serviciu altora. Credinţa comună este că, atunci când devii un dansator mai bun, ai ceva de oferit altora, un bun de preţ şi anume capacitatea ta de a crea o experienţă de dans împlinitoare, aşa că ar trebui să îl oferi cu generozitate celor care nu l-au dobândit încă. Este adevărat că în multe cazuri începătorii se bazează pe “bunătatea străinilor” atunci când vin la tango, dar ei dansează de asemenea atât cu alţi începători cât şi cu persoane cărora le place în mod special să danseze cu începători (lideri cu followeri de obicei). A fi prea generos are un dezavantaj. Adesea, “inacesibilitatea” unui anumit dansator dezirabil ne poate împinge să creştem.

Sunt situaţii în care probabil ar trebui să fii recunoscător unui alt dansator pentru generozitatea de a dansa cu tine: când eşti într-un loc nou, când eşti total începător, când te simţi singur şi abandonat. Atunci când un dansator îţi arată acest tip de generozitate într-un mod autentic, ar trebui să apreciezi dar adu-ţi aminte că asta a fost o alegere, nu o obligaţie. Tango nu este serviciu comunitar, este o pasiune. Oamenii vin să danseze în primul rând pentru a se simţi bine nu pentru a vedea dacă pot fi de ajutor. De fiecare dată când descoperi că ai resentimente faţă de alţi dansatori pentru că nu sunt suficient de generoşi cu tine, îţi sugerez să îţi pui o întrebare: cu cine am fost eu gezeros azi? Dacă doreşti generozitate mergi întâi şi ofer-o. Cel mai simplu mod este să găseşti un dansator pe care în mod normal l-ai respinge şi dansează cu el sau cu ea, cu DORINŢA AUTENTICĂ de a fi generos. Doar atunci când tu faci în mod regulat ceva poţi aştepta acelaşi lucru de la alţii. Poţi aştepta, dar nu solicita.

Există credinţa că această atitudine de “sociabilitate ca serviciu pentru alţii” ajută la făurirea comunităţilor puternice în care dansatorii mai degrabă se amestecă unii cu alţii decât se creeză grupuri bazate pe afinităţi. Există mult adevăr în asta , în special pentru comunităţile mici, locale, cu influenţe externe puţine, care vor să îşi păstreze integritatea şi atmosfera lipsită de resentimente reciproce. Oricum, dacă o comunitate vrea să cultive un nivel de dans ridicat, dansatorii avansaţi ar trebui să fie liberi să danseze cu oricine doresc fără a fi judecaţi sau presaţi cumva, astfel încât să poată inspira pe alţii spre progres.

Există de asemenea, o altă componentă importantă a acestei idei de sociabilitate şi anume presiunea de a dansa “cu cât de multe persoane poţi”. Tango, fiind un dans introvertit, atrage mulţi introverţi către el. “a dansa cu cât de multe persoane poţi” nu este un mod de socializare foarte introvert. Este modul extravert de a fi social (lăsând pentru moment deoparte factorul abilităţi). Un introvert tipic ar dansa două-trei tande intense cu persoana cu care a sperat toată seară că va dansa şi după aceea va sta cuminte într-un colţ, aşteptând să i se calmeze emoţiile. Un extravert, în acelaşi timp, ar putea trece de la un partener la altul aproape fără o cortina între ei. Un introvert ar avea o lungă conversaţie cu un prieten , în timp ce un extravert ar colecta ultimele bârfe, ar saluta fiecare persoană din încăpere, ar discuta cu câţiva prieteni vechi şi ar bea câteva pahare cu câţiva prieteni noi. Noi, ca societate, avem o idee foarte extravertă a ceea ce înseamnă “social”, pentru simplul motiv că extraverţii sunt majoritari şi sunt adevăraţi petrecăreţi. Dacă păstrăm aceste criterii extraverte ale sociabilităţii de fapt spunem că introverţii nu pot fi vreodată sociali dar asta este absurd.

Datorită acestor idei larg răspândite despre ce înseamnă să fii social în tango există un conflict de interese în desfăşurare. Pe de o parte dansatorii sunt stimulaţi să înveţe şi să îşi dezvolte dansul, nu doar pentru că asta le-ar plăcea foarte mult profesorilor ci deoarece dezvoltarea abilităţilor aduce experienţe de dans foarte plăcute şi deoarece dorim să fim precum dansatorii pe care îi admirăm. Pe de altă parte, această idee a pierderii credibilităţii sociale cântăreşte greu la oricine doreşte să devină un dansator mai bun şi să se conecteze cu parteneri mai buni. Dansatorii sunt făcuţi să se simtă vinovaţi dacă nu dansează cu cât mai multe persoane, dacă nu sunt generoşi şi nu împart cu alţii “comorile” lor. Această presiune are la bază ideea că ceea ce contează este cantitatea. De fapt cantitatea este total irelevantă. Ceea ce contează este CALITATEA a ceea ce faci, tipul de energie pe care o investeşti.

Odată ce acceptăm că a fi social înseamnă să oferi respect pe trei niveluri (context, dansatorii din jurul tău şi partenerii de dans), renunţăm la ideea că sociabilitatea este numărul de dansuri sau de servicii pe care suntem dispuşi să le facem altora şi punem CALITATE în toate interacţiunile, atunci cred că avem toate valorile sociale la locul lor. Mai mult, poţi fi cu adevărat social doar când eşti în contact cu sinele tău autentic. Asta, deoarece tango este atât “social” cât şi “dans”, dar niciunul dintre acestea nu este scopul real al tangoului. Scopul real este BUCURIA şi toţi avem idei proprii despre ceea ce ne creează cea mai profundă bucurie. Pentru unii înseamnă să danseze foarte mult, pentru alţii înseamnă să danseze bine cu acea persoană specială. Pentru unii înseamnă să socializeze cu prietenii, pentru alţii să fie generoşi cu cei nevoiaşi. Aşa că hai să fim sociali, să fim dansatori, să fim diferiţi, iar cel mai important – să ne bucurăm.

.