Buenos Aires este una dintre cele mai mari metropole ale lumii. O treime dintre cei 41 milioane de locuitori ai Argentinei trăiesc în Buenos Aires. Oraşul a fost construit de către imigranţii europeni. La începutul secolului 19 Buenos Aires era doar un mic oraş cu populaţie mixtă, spanioli şi nativi americani, adesea căsătoriţi între ei. Spaniolii au adus un număr mare de sclavi din Africa, care au venit cu muzica şi dansurile lor. De-a lungul secolului 19 guvernele Argentinei au luat decizii conştiente pentru diminuarea populaţiei negre şi extinderea populaţiei albe, favorizând o imigrare masivă din Spania, Italia şi alte părţi ale Europei, către Argentina. Până la sfârşitul secolului 19 populaţia originală a Buenos Airesului a fost înglobată complet de imigranţii europeni. Putem lua urma tangoului 150 ani în urmă, la originea sa africană din care a apărut prima formă primitivă de dans dar principalii inventatori ai tangoului au fost imigranţii europeni de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, care au construit oraşul Buenos Aires modern.
Faptul că tangoul a fost creat în principal de către imigranţi este important. Departe de casă, cu un raport disproporţionat între sexe, imigranţii erau în general persoane singure, cu dor de casă şi nostalgice. Ei veneau la milonga pentru a-şi dansa singurătatea, dorul de casă, nostalgia şi durerea, pentru a găsi un umăr pe care să plângă, pentru a-şi stinge setea de dragoste, pentru a atinge şi a fi atinşi de o altă fiinţă umană de sex opus. Tango este refugiul lor. Natura intimă, sensibilă, senzuală şi reconfortantă a tangoului reflectă şi serveşte celor mai adânci nevoi umane interne. De aceea tangoul este dansat într-o îmbrăţişare în care cei doi parteneri se apropie intim unul de celălalt, piept în piept şi obraz atingând obrazul. Ei comunică prin intermediul corpurilor, emoţiilor, sentimentelor şi modului de interpretare a muzicii. Ca şi dansul însuşi, muzica de tango este creată pentru a exprima emoţiile adânci. Ritmul ei este vioi, plin de forţă şi uşor de dansat dar melodia este mlădioasă, fluidă şi sentimentală. Fiecare notă sau frază muzicală este interpretată cu un efect “masculin” – puternic, tăios şi constant sau un efect “feminin” – subtil, submisiv şi emoţional. Cele două moduri se împletesc unul cu celălalt şi răspund unul celuilalt, reflectând bărbatul şi femeia în dans. (Vezi: The Characteristics of Classic Tango.)
Tangoul şi-a atins maturitatea şi a dominat cultura Buenos Airesului între anii 1930 şi 1950. Această perioada este cunoscută ca Epoca de Aur a tangoului. Aceasta a fost urmată de aproape trei zeci de ani de Epocă Întunecată în timpul căreia tangoul a dispărut. În 1955 o lovituta de stat militară l-a eliminat pe Juan Domingo Peron, preşedintele ales democratic. Peron sprijinea în mod activ tangoul. Dansatorii simpatizanţi cu el au devenit suspecţi pentru juntele anti Peroniste care au creat un climat descurajant pentru tango. Majoritatea persoanelor au încetat să danseze şi muzicienii au încetat să cânte în spaţiile de dans. Muzica produsă în Epoca Întunecată este în special pentru ascultători, nu pentru dansatori. Revigorarea tangoului a început la mijlocul anilor ’80, după restaurarea democraţiei în Argentina. De atunci tangoul a câştigat popularitate în lumea largă şi este acum dansat în aproape toate ţările lumii şi aproape în toate oraşele din Europa şi America de Nord.
Cum remarca un comentator BBC, “Tango conţine un secret despre dorinţele dintre bărbat şi femeie”. În majoritatea culturilor, intimitatea între persoane de sex opus este considerată sexuală şi în consecinţă este reprimată, voluntar sau involuntar. Bărbaţii şi femeile nu pot fi intimi decât dacă doresc să facă sex. Cu alte cuvinte, aceste culturi nu permit intimitatea non-sexuală între bărbaţi şi femei. Dar tangoul argentinian prezintă un punct de vedere diferit, o cultură care recunoaşte şi aprobă intimitatea inocentă. Argentinienii sunt persoane pasionale şi intime. Tango este un produs al culturii lor. Triumful tangolui, dincolo de toate, este triumful ideii sale, care consideră intimitatea non-sexuală ca fiind decentă, sănătoasă şi frumoasă.
Dar triumful acestei idei nu vine fără un cost. Multe lucruri s-au schimbat din timpul Epocii de Aur. Tradiţiile au fost suspendate pentru aproape trei zeci de ani. Imigranţii s-au stabilit. Echilibrul între sexe a fost recâştigat. Mulţi dintre vechii dansatori au murit. Întreaga generaţie tânăra nu ştia să danseze tango. Singurul tango care a supravieţuit Epocii Întunecate a fost tangoul de scenă. Ca rezultat, revitalizarea tangoului a fost condusă de un grup de performeri de scenă care au dus spectacolul lor, Tango Argentino, în Europa şi America de Nord, unde au aprins entuziasmul pentru învăţarea stilului lor de dans – Tango Fantasia, diferit de tangoul dansat în Epoca de Aur.
Tangoul dansat în Epoca de Aur este Tango de Salon sau tango social. Este un dans popular care se potriveşte gusturilor, nevoilor şi abilităţilor oamenilor obişnuiţi. Se dansează pe suprafeţe de dans aglomerate, de plăcere, nu pentru spectacol şi este administrat de milonga codes. Este un dans intim, improvizat, orientat către simţuri, dansat în mod obişnuit în îmbrăţişare apropiată cu un considerabil contact corporal între parteneri. Paşii săi sunt simpli şi compacţi, permiţând partenerilor să se concentreze pe senzaţii prin intermediul contactului la nivel de torsuri şi armonia mişcărilor este la unison cu muzica. A dansa Tango de Salon este o experienţă intimă, plină de emoţii şi personală. Ce contează este cum se simte şi nu cum arată.
Tango Fantasia, sau tangoul pentru spectacol, pe de altă parte, este destinat interpretării pe scenă. Este un dans pretenţios, implică paşi dificili şi tehnici care nu sunt potriviti pentru oamenii obişnuiţi, ci pentru profesionişti cu abilităţi de expert. Este un dans extravagant, orientat pe mişcări, bazat pe coregrafie, dansat în mod obişnuit în îmbrăţişare deschisă pentru a permite o libertate mai mare de mişcare. Paşii săi sunt lungi, strălucitori, adesea periculoşi şi necesită spaţiu larg pentru a fi executaţi. Nu este destinat a fi o experienţă intimă, plină de emoţii şi personală ci o etalare de paşi extravaganţi şi figuri aspectuoase pentru a impresiona audienţa. Securitatea, confortul şi amabilitatea între dansatori nu sunt obiectivele sale. Nu respectă codurile de milonga şi nu este potrivit pentru a fi dansat pe o suprafaţă de dans aglomerată. Ce contează este cum arată şi nu cum se simte.
Deoarece nu au acelaşi background cultural şi istoric ca argentinienii, europenii şi americanii din nord sunt mai interesaţi de Tango Fantasia decât de Tango de Salon. Ei nu au avut o explozie de populaţie imigrantă înghesuită într-un mare oraş. Ei nu au o lipsă severă de femei. Suprafeţele lor de dans nu sunt aglomerate. Cultura lor nu aprobă intimitatea inocentă. Îmbrăţişarea deschisă este pe gustul lor. Peste toate acestea profesorii lor sunt dansatori de scenă din Argentina. În scurtă vreme, Tango Fantasia a devenit o modă în Europa şi America de Nord.
Datorită acestui lucru, fervoarea pentru tango din străintate a reaprins mândria argentinienilor legată de dansul lor tradiţional. Milongile s-au redeschis. Portenos s-au întors pe suprafeţele de dans. Saloanele de tango şi cluburile sunt pline din nou. Muzica de tango, moda legată de tango şi turismul pentru tango înfloresc. Buenos Aires devine încă o dată Mecca pentru tango, unde dansatori din toată lumea vin să danseze cu localnicii. Dar străinii descoperă rapid că tangoul pe care l-au învăţat acasă nu este acelaşi cu cel dansat în milongile din Buenos Aires.
Prinzând gustul uimitoarei îmbrăţişări apropiate a tangoului din Buenos Aires, majoritatea vizitatorilor nu doresc să se mai întoarcă la stilul îmbrăţişare deschisă. Unii decid să rămână pentru totdeauna. Alţii se întorc acasă pentru a răspândi mesajul. Numărul lor creşte în fiecare an, pe măsură ce tot mai multe persoane vin la Buenos Aires pentru a dansa cu localnicii. Trendul a început să se schimbe de la îmbrăţişarea deschisă către îmbrăţişarea apropiată în Europa şi America de Nord. Probabil vor mai trece ani până când îmbrăţişarea apropiată se va instala şi va deveni stilul dominant, dar cred că asta se va întâmpla inevitabil. Tango este creat pentru a servi nevoilor umane. (Vezi: ”De ce dansează oamenii tango”). Forma sa trebuie să servească scopului. Ce este extern şi supus modei se poate schimba dar ce este intern şi esenţial durează. Pe măsură ce tot mai multe persoane savurează şarmul îmbrăţişării apropiate în tango, pe măsură ce milongile devin mai aglomerate, oamenii vor dori şi nu vor avea de ales decât să danseze în îmbrăţişare apropiată. Eventual ceea ce aparţine scenei se va separa din nou de ceea ce aparţine saloanelor de dans.
Aici este un exemplu de tango dansat la milongile din Buenos Aires:
[kad_youtube url=”https://youtu.be/nX03Tm22mjo” width=800 height=600 maxwidth=1080 ]
emil
aaaabraaazooooscu huugs si cu draaaag!