Motivul pentru care dansăm tango are de a face cu partea întunecată a vieţii. Unele persoane spun că dansează tango pentru că le place muzica, dar ei ar putea să asculte muzică acasă. Unii spun că le place mişcarea, dar ei şi-ar putea mişca corpul făcând gimnastică. Unii spun că le place libertatea de mişcare dată de tango, dar şi artele marţiale le-ar putea oferi aceeaşi satisfacţie. Unii spun că tango este provocator din punct de vedere artistic, dar baletul ridică standardele şi mai sus. Dacă doar acestea sunt motivele pentru care oamenii dansează tango, el nu ar mai exista pentru că alternativele sunt numeroase.
Tango triumfă pentru un motiv unic. În timp ce majoritatea dansurilor sunt create pentru a celebra viaţa, tango serveşte unui scop diferit. Este creat de cei mai puţin norocoşi pentru a-şi exprima suferinţele. Ei nu vin la milonga pentru a se împăuna ci pentru a-şi expune vulnerabilităţile şi a căuta alinare, pentru a-şi dansa singurătatea, dorul de casă, nostalgia şi mâhnirea, pentru a găsi un umăr pe care să se sprijine, să-şi aline rănile, să-şi potolească setea de dragoste, să atingă şi să fie atins de o altă fiinţă umană. Aceştia sunt oameni obişnuiţi, oameni săraci, imigranţi, muncitori în construcţii, ospătari şi ospătăriţe, vânzători, menajere şi şoferi de taxi. Ei poate nu arată splendid, dar când dansezi cu ei simţi – îmbrăţişarea lor este caldă şi afectuoasă, inima lor este sensibilă şi înţelegătoare, emoţiile lor sunt profunde şi sincere, mişcările lor sunt simple şi molipsitoare iar dansul lor este pasional şi sentimental. Tango este refugiul lor. Natura intimă, emoţionantă, senzuală şi consolatoare a tangoului reflectă nevoile şi serveşte nevoilor lor profund umane. Acest tango încă se dansează în societăţile mai puţin înstărite precum Argentina şi Uruguay.
Desigur nu toţi oamenii împărtăşesc aceste nevoi. Oamenii bogaţi, persoanele de succes, oamenii aroganţi şi persoanele superficiale, de exemplu, admiră frumuseţea tangoului, dar nu îmbrăţişează scopul lui. În schimb ei folosesc tangoul pentru a-şi sărbători viaţa, pentru a-şi glorifica succesul, pentru a se grozăvi cu stilul lor, pentru a-şi afişa ego-ul şi a se lăuda cu suprioritatea lor. Tangoul tradiţional este prea modest pentru ei aşa că fac schimbări – deschid îmbrăţişarea, inventează paşi extravaganţi, adaugă trucuri ostentative, folosesc muzică exotică, etc. Ca rezultat, ei creează o versiune înfumurată a tangoului. Arată strălucitor şi se simte gol. Acest tango este acum la modă în societăţile înstărite cum sunt ale noastre.
Tango a supravieţuit multor încercări în trecut. El va supravieţui, cred, şi acestei încercări, deoarece nevoile, dorinţele, singurătatea, dragostea, interdependenţa, sensibilitatea, sentimentalismul şi romantismul sunt părţi intrinseci ale naturii umane chiar şi pentru cei mai duri. Oamenii mai puţin norocoşi sunt în mod special vulnerabili şi de aceea au creat tangoul. Asta poate explica de asemenea şi de ce milongile sunt mai aglomerate în timpurile grele decât în timpurile bune, de ce dansează tango mai multe femei decât bărbaţi, şi de ce revenirea tangoului se petrece acum, când sunt mai mulţi călători şi imigranţi în lume decât au fost vreodată. Tango va fi întotdeauna dansul celor singuri, cu dor de casă, nostalgici, nevoiaşi, vulnerabili, sentimentali şi romantici. Oamenii norocoşi au, de asemenea, nevoie de tango dacă nu sunt orbiţi de succesul şi de aroganţa lor. Până la urmă suntem oameni şi tango este pentru toţi cei care îşi caută înăuntrul lor umanitatea.
.
Lasă un răspuns