Veronica Toumanova – Articol original
Cu toţii am avut, la un anumit moment, sentimentul că totul merge perfect. Dacă dansezi tango de ceva timp, cu siguranţă ai experimentat această senzaţie de mai multe ori. Este una dintre cele mai mari plăceri. Se simte ca şi când corpul tău devine dansul, fără efort şi un val luminos te plimbă prin melodie. Eşti în acelaşi timp atât pe deplin participant cât şi spectator la dansul tău. Există o fuziune cu partenerul, o minunată unitate între tine şi tot ce te înconjoară. Toate “problemele” tale tehnice s-au evaporat şi totul pur şi simplu funcţionează.
Cred că dansăm tango în primul rând pentru a experimenta aceste senzaţii. Când vorbesc despre tango cu persoane din afara lui îmi place să îl compar cu windsurfingul. Surferii, precum oamenii din tango, sunt capabili să călătorească în locaţii îndepărtate pentru a face acelaşi lucru zi de zi: şi anume să alerge după valul perfect. Într-un fel asta este ceea ce facem: alergăm după valul perfect. Acea anumită conexiune pe care am simţit-o odată, puţin diferită pentru fiecare şi diferită, de asemenea, pentru fiecare perioadă a creşterii noastre în tango. O căutăm în parteneri, profesori, paşi, pantofi, muzică, evenimente.
Cunoaştem, de asemenea, şi sentimentul opus când practic nimic nu pare să meargă. Corpul tău, în ciuda tuturor eforturilor, pare incapabil să reproducă mişcările la fel de graţios ca înainte. Se simte ca şi cum ai fi pierdut cumva graţia şi încerci să o regăseşti, să forţezi armonia să apară. De obicei asta nu face decât să înrăutăţească lucrurile. Te stresezi, devii furios şi deprimat, te simţi cel mai prost dansator din încăpere. Începi să le explici tuturor celor din jurul tău că într-adevăr, într-adevăr nu dansezi bine în acea seară. Aceasta aduce o uşurare de scurtă durată, dar nu ajută cu adevărat.
De ce se întâmplă asta?
Nu pretind că aş avea răspunsul complet dar voi scoate în evidenţă două aspecte importante. Primul se referă la abilităţile noastre. Cu cât suntem mai experimentaţi într-un domeniu, cu atât mai uşor este să intram în orice moment în starea “totul funcţionează”. Asta este principala idee a practicii. Astfel profesioniştii sunt capabili să călătorească o jumătate de zi, să predea numeroase cursuri şi să danseze minunat la o demonstraţie, în aceeaşi seară. Cu cât corpul nostru integrează mai bine modul de a se mişca corect şi confortabil din punct de vedere tehnic, cu atât devine mai uşor. Există un avantaj important în a continua să înveţi şi să practici – oscilezi mai puţin între „maxime” şi „minime”. Şi nu doar atât, ci dobândeşti de fapt instrumentele de a transforma “minimele” în ceva tolerabil.
Dacă ai oscilaţii severe între aceste două stări poate să însemne că abilităţile tale sunt acum în faza “competenţei conştiente”. Am scris despre aceste faze în articolul meu “De ce suferim când învăţăm tango şi cum este asta un lucru bun”. Competenţa conştientă înseamnă că eşti capabil să dansezi corect şi confortabil atunci când ai condiţii propice şi faci un efort conştient. Atunci când condiţiile sunt diferite (eşti stresat, obosit sau tulburat), corpul tău revine la vechile obişnuinţe inconştiente de mişcare. Aceste obişnuinţe nu se simt bine în corpul tău deoarece ai fost antrenat să le recunoşti că fiind incorecte. Să spunem că adesea îţi pierzi echilibrul. Când eşti calm şi atent faci ceea ce este necesar ca să ajungi cu bine pe piciorul cu greutatea. Totuşi, la milonga, cu tot traficul din jur, cu un partener stresat sau într-o stare emoţională stresată îţi pierzi din nou echilibrul, ceea ce desigur, te înnebuneşte.
Mulţi dansatori rămân blocaţi în faza competenţei conştiente care poate fi sursa unei extraordinare anxietăţi deoarece, practic, nu ştii niciodată cum vei dansa. A trece la nivelul următor înseamnă să integrezi complet obişnuiţele de mişcare bune până când ele devin “competenţă inconştienţă”, dar pentru asta este nevoie de timp şi de practică. Între timp te poţi ajuta în mod conştient, de fiecare dată, re-creând condiţiile în care îţi este mai uşor să dansezi bine. Dacă stresul îţi afectează dansul, caută metode de a te linişti. Dacă oboseala are un impact semnificativ asupra dansului tău, trage un pui de somn înainte de milonga. Încetează să mai dansezi cu parteneri care te fac să te simţi inconfortabil. Începe seara dansând pe o muzică care te inspiră. Socializează. Distrează-te.
Al doilea aspect important este focalizarea. Felul în care ne experimentăm corpul în orice moment este influenţat de totalitatea lucrurilor care se petrec înăuntru şi în jurul nostru. Este de asemenea influenţat de ceea ce ni s-a întâmplat înainte, de dispoziţia în care ne aflăm, de energia şi emoţiile noastre. Sistemul nostru minte-corp este foarte complex. Acest sistem inteligent rulează simultan un număr imens de procese în fiecare clipă şi pe majoritatea dintre ele nu le percepem conştient şi nu le controlăm, cu excepţia cazului în care ne antrenăm special pentru asta. Atenţia noastră conştientă este oricum focalizată la un anumit moment doar pe un singur lucru sau poate maxim două. Cu cât mai îngustă este atenţia noastră cu atât mai mult obiectul focalizării noastre va colora percepţia noastră generală a acelui moment. Mai mult, minţii noastre îi place să rămână ataşată de un gând şi începe să-l rotească şi să-l deşire cum face o pisica cu un ghem de lână, trimiţându-ne în “vârtejuri” de raţionamente care ne provoacă reacţii emoţionale puternice.
Suişurile şi coborâşurile pe care le simţi sunt experienţele tale interne a ceea ce se întâmplă. Senzaţiile tale interne nu sunt neapărat reflexii corecte a ceea ce se întâmplă în mod obiectiv. Dansatorii care fac demonstraţii sunt familiarzati cu următorul paradox: uneori un spectacol se simte impecabil, cursiv şi uşor dar fără să pară ceva ieşit din comun. Iar altă dată pot să apară senzaţii interne deranjante, senzaţii de pierdere a conexiunii, tensiuni, oboseală şi totuşi spectacolul se dovedeşte a fi excepţional. De asemenea există şi situaţiile corespondente – un spectacol nu se simte bine şi este în realitate sub abilităţile dansatorilor; un spectacol care se simte perfect “în zonă” şi duce arta dansatorilor la un vârf absolut. Nu mai este nevoie să spunem că spre ultima situaţie tânjesc toţi profesioniştii. Adevărata măiestrie nu se simte ca fiind muncă grea, se simte ca un zbor. Munca a fost desfăşurată în prealabil.
În afară de a învăţa un anumit mod de mişcare, practica dansului mai are un obiectiv major: să antreneze atenţia astfel încât să poată cuprinde cât mai multe părţi ale corpului, inclusiv starea psihologică. Simplul motiv din spatele acestui lucru este că nu poţi controla ceva de care nu eşti conştient. Aceasta conduce, de asemenea, la diminuarea sentimentului că “nimic nu merge” deoarece dansatorul este conştient că multe lucruri CHIAR funcţionează în orice moment. Atât dansatorii de tango profesionişti cât şi amatorii îşi antrenează atenţia. Totuşi, fiind un dansator amator, focalizarea atenţiei tale interne are tendinţa de a se menţine mai îngustă. Şi atunci, ceea ce începe ca o senzaţie deranjantă în legătură cu un lucru minor devine o ditamai depresia pe durata unei tande.
Este asemenea oricărui gând supărător: dacă te concentrezi la el foarte tare, intri într-un vârtej şi întreaga lume începe să se simtă că fiind o greşeală oribilă, în timp ce în realitate acelaşi soare străluceşte, aceiaşi oameni fac activităţile lor obişnuite şi tot ceea ce s-a schimbat este că TU ai gânduri supărătoare şi te laşi purtat de ele. În acest caz, în loc să cauţi cu disperare moduri de a controla situaţia, fă reversul: relaxează-te şi extinde-ţi atenţia. Priveşte dincolo de disconfort. Vezi lucrurile care merg bine, care sunt senzaţiile plăcute, lasă-le să te calmeze. Detaşează-te de senzaţia sau zona problematică, respiră, relaxează-te. Lucrurile vor începe în curând să meargă mai bine.
Dacă prima ta reacţie este: cum naiba să mă concentrez în acelaşi timp la partener şi la muzică înseamnă că este pur şi simplu ceva ce nu ai exersat încă. Nu doar că este posibil ci vei fi capabil să dansezi mai bine dacă poţi menţine o focalizare mai largă pe senzaţiile tale interne şi externe. Dacă poţi servi micul dejun şi să citeşti ziarul în acelaşi timp fără să-ţi torni cafea în urechi, atunci vei putea învăţa şi să gestionezi simultan mai multe procese în timpul dansului. Asta nu înseamnă să te concentrezi foarte tare la toate lucrurile simultan, ci opusul: înseamnă să laşi focalizarea să se relaxeze şi să se deplaseze acolo unde o trimiţi în timp ce dansezi. Dacă asta este încă dificil pentru tine, atunci antrenează-ţi atenţia în timpul activităţilor zilnice. Din când în când da-i voie atenţiei să meargă în diferite părţi ale corpului tău. Vezi unde se află degetele tale de la picioare şi cum se simte partea de jos a spatelui în timp ce eşti concentrat la sarcina ta. Corpul tău îţi va mulţumi pentru asta, el iubeşte atenţia ta. Vei fi surprins cât de bine te va răsplăti.
Vestea bună este că te poţi relaxa în legătură cu un lucru: când dansul se simte rău pe interior, de obicei arată şi se simte altfel din exterior. Doar poţi părea cumva mai puţin fericit. Când eşti în formă nu dansezi neapărat mai bine în termeni obiectivi, doar te simţi mai bine, mai relaxat şi inspirat. De asemenea, când te simţi foarte rău nu dansezi neapărat prost. Partenerul tău poate simţi o anumită tensiune venind dinspre tine sau poate nu. Aminteşte-ţi că celelalte persoane sunt la fel de preocupate de ele însele pe cât eşti şi tu. Aşa că, data viitoare când te afli într-o stare de dezorientare internă, nu te panica: nu-ţi vei pierde demnitatea în public. Oameni nu vor arăta spre tine spunând: “Vai, ăsta dansează chiar prost azi.” Partenerii tăi favoriţi vor dori să danseze cu tine şi mâine, deşi azi poate fi greu să-ţi imaginezi asta. Te-ai simţit mai bine altă dată, te vei mai simţi bine din nou.
Cum am menţionat deja, dansatori de toate nivelurile sunt familiari cu suişuri şi coborâşuri, fiecare în felul lui. La urma urmei, nu suntem maşini. A învăţa să stăpâneşti tehnica, perfecţionarea atenţiei, calmarea anxietăţilor sunt modalităţi folositoare de a prinde valul perfect. Ţine minte, de asemenea, că nu ai putea avea valuri perfecte dacă unele dintre ele nu ar fi fost mai puţin perfecte. Adu-ţi aminte că te poţi descurca totuşi bine şi cu un val mai puţin perfect dacă atenţia ta este focalizată corect. Deoarece, în cele din urmă nu este vorba despre val, nu-i aşa? Este vorba despre călătorie.
.
Lasă un răspuns