Mâna stângă a bărbatului

Rick McGarrey – Tango and Chaos

Cum ţine bărbatul mâna stângă şi braţul poate să pară un lucru simplu… dar nu este. Şi pare a fi unul dintre lucrurile cu care am multe probleme. Sunt trei decizii de bază pe care un bărbat trebuie să le ia: de unde şi cum să apuce mâna dreaptă a partenerei, cât de sus şi cât de departe de corp să ţină mâna şi care este poziţia încheieturii mâinii. Hai să ne uităm la câteva variante utilizate de unii dintre cei mai buni milongero şi să vedem ce putem învăţa de la ei.

Primul lucru la care ne vom uita este înălţimea mâinii. Variantele sunt sus, mediu şi jos:

Set1

Atât Ricardo Vidort cât şi Luis Grandona ţin mâna lor stângă sus.

Nivelul mâinii lui Ricardo Vidort este aproximativ la nivelul frunţii sale iar cea a lui Luis este chiar mai sus. Deoarece am petrecut ceva timp cu Ricardo când am fost prima dată în Buenos Aires, am căpătat obiceiul său de a ţine mâna sus. Dar Ricardo era un milonguero scund şi poziţia ridicată a mâinii era confortabilă pentru femeile care dansau cu el. Luis este de asemenea scund – puteţi observa din fotografii că Alej este mai înaltă decât ambii aşa că este o poziţie confortabilă pentru ea. Dar pentru cineva de 1,83 m înălţime, a ţine mâna stângă sus poate deveni inconfortabil pentru parteneră şi dacă eşti deja unul dintre cei mai înalţi dansatori de pe pistă poate arăta puţin ciudat să dansezi cu mâna ţinută sus în aer.

O altă alegere care trebuie făcută este cât de departe de corp ţii mâna. El Gallego, care are un stil foarte elegant ţine mâna departe de corpul său, cu palma orientată uşor în sus:

5galhand
El Gallego îşi ţine mâna stângă departe în lateral. (Notă interesantă: Priveşte câte dintre mesele primului rând din faţă deja s-au golit, în timp ce milongueros de pe rândurile din spate îşi caută încă partenere!)

În imaginea de mai sus, poţi vedea că El Gallego foloseşte o poziţie medie spre joasă a mâinii sale dar o ţine pe cea a Alejandrei foarte departe în lateral. Am experimentat aceasta şi în mod surprinzător, am descoperit că atunci când fac asta se pare că împrumut de asemenea şi alte elemente din stilul său de dans. Alţi dansatori ţin mâna mult mai aproape. Mie nu mi se pare prea stilat dar multe femei găsesc asta ca fiind foarte confortabil şi am petrecut ceva timp folosind această poziţie, cu o uşoară orientare a palmei în sus. Este o poziţie folosită de unii dintre cei mai buni milongueros:

Set2

El Malevo (stânga) ţine mâna aşa de aproape de umăr încât antebraţul formează un unghi ascuţit la cot şi Carlos (dreapta, cu Graciela) o ţine chiar mai aproape.

16pochand

Pocho (deasupra cu Alej) de asemenea îşi ţine mâna aproape de umăr cu palma uşor în sus. Multe milongueras consideră această poziţie a mâinii şi a braţului ca fiind foarte confortabilă.

Încheietura mâinii

Aici, opţiunile sunt să ţii încheietura mâinii dreaptă, să o curbezi spre corp sau să o deschizi puţin, cu palma îndreptată uşor în sus (ca Pocho în imaginea de mai sus). Curbarea încheieturii spre interior pare a fi o tendinţă printre mulţi milogueros. Unii dintre ei îndoaie încheietura în jos cu palma orientată spre podea. Cel mai proeminent dintre cei care folosesc îndoirea spre interior/jos a fost Carlo Gavito, care a afişat acest stil în întreaga lume, la demonstraţii:

2gavhand

Curbarea spre interior şi spre jos a încheieturii mâinii la Gavito

Aici sunt doi milongueros care îndoaie încheietura mâinii:   Set3

Blas în stânga şi Ismael ţin mâinile la înălţime medie. De asemenea ţin braţele departe de corp cu o uşoară curbare a încheieturii mâinii spre interior.

Poziţia mâinii/braţului stâng afişată de Blas şi Ismael mai sus este o poziţie milonguero clasică. Mâna stângă este ţinută la o înălţime medie, cumva depărtată de corp, poate cu o uşoară curbare a încheieturii mâinii spre interior. Şi, dacă eşti familiar cu boxul, poţi observa ceva surprinzător: pasul agresiv înainte combinat cu poziţia braţului este aproape identică cu poziţia unui boxer executând un croşeu de stânga!

6buglhand

Aici apare Osvaldo Buglione cu Alej afişând o îndoire clasică, milonguero, a încheieturii mâinii.

Obişnuiam să folosesc des curbarea încheieturii mâinii dar, doar pentru că unii dintre milongueros o fac, ar trebui să ai grijă să nu exagerezi. Priveşte la poziţia încheieturii mâinii Marcelei Duran în imaginea de mai jos, dansând cu Gavito. Este ok pentru o demonstraţie şi orice milonguera ar fi fericită să o folosească pentru o tanda sau două cu un dansator excelent, dar poate fi inconfortabil pentru o femeie să petreacă întreaga noapte dansând cu încheietura mâinii dată peste cap.

Această poziţie a braţului poate crea probleme şi pentru bărbat. Încearcă acest experiment: stai în faţa unei oglinzi şi ţine mâna stângă în lateral, aproximativ ca în poziţia pe care o foloseşte El Gallego în cea de a treia imagine. Acum încordează toţi muşchii braţului. În continuare ridică braţul şi îndoaie încheietura mâinii astfel încât mâna să fie aproape de urechea stângă, şi încordează aceeaşi muşchi. Vezi diferenţa? Când mâna este în lateral şi o încordezi, muşchii din umărul stâng şi gât rămân relativ neafectaţi. Dar când încordezi mâna cu pumnul apropiat de ureche, bicepsul se încordează, muşchii umărului de asemenea încep să se încordeze şi muşchii de pe partea stângă a gâtului se încordează şi ei puţin. Dacă te uiţi atent vei vedea rezultatul: pe măsură ce muşchii se încordează în poziţia flexată a braţului tău, umărul stâng este împins puţin în sus iar capul se înclină puţin către stânga. Milongile aglomerate pot uneori crea o uşoară tensiune în braţ şi umăr aşa că ai grijă. Folosirea acestei poziţii a braţului te poate dezechilibra.

1gavhandMarcela Duran şi Gavito.

Ca multe lucruri în tango, ceva ce pare la început simplu poate deveni rapid complicat. Am început să dansez ridicând simplu braţul dar, după o perioadă, am petrecut mult timp exersând poziţia mâinii stângi. Dacă ţii mâna prea sus sau prea departe de corp poate crea tensiune în umeri. Mai rău, dacă nu eşti atent, o poziţie defectuoasă a braţului stâng poate face ca un umăr să fie uşor mai ridicat decât celallalt. Totul este interconectat şi deşi nu pare mare lucru, crearea de tensiune sau asimetrie în umeri poate genera probleme reale în tot dansul. Şi există chiar probleme mai importante legate de mâna stângă.

Un semn al tangoului de slabă calitate este balansarea sau mişcarea mâinii stângi, un altul este împingerea sau tragerea de braţ. Ambele pot fi rezultatul unor probleme de tehnică şi creează, de asemenea, probleme tehnice. Balansarea sau mişcarea braţului stâng pot fi rezultatul unor probleme în modul în care păşeşte liderul şi poate de asemenea, crea probleme, scoţând şi mai mult corpul din echilibru. O milonguera bună va observa acest lucru imediat.

Condusul cu uşoare trageri şi împingeri cu mâna stângă poate indică o marcă slabă cu pieptul şi poate de asemenea, să apară de la încercarea de a conduce mişcări complicate culese de la un worksop. Ca multe lucruri în tango poate fi un simptom al tehnicii necizelate şi generează lipsă de cizelare a tehnicii. Un lider care este stăpân pe bazele tangoului, adică cel care stă centrat şi uşor înclinat înainte când pivotează, merge drept, accelerează la fiecare pas cu pieptul înainte, aterizează ferm pe picior cu el întins şi stă în echilibru nu ar trebui să aibă probleme cu braţul stâng. O tehnică bună conduce la un leading natural, cu pieptul, fără a fi nevoie să împingă sau să tragă cu mâna stânga.

Până la urmă, nu te poţi ascunde la milonga. Milongueras te vor supraveghea atent. Vor observă modul în care stai, în care păşeşti şi cât de bine stai în axă. Pot spune – acesta nu este un bun material genetic pentru reproducere. Ceva este în neregulă. Voi căuta un ADN care dansează mai bine. Şi, deasemena, nu vor dori dureri în umăr de la cineva care trage şi împinge când conduce.

Dar am o soluţie! Nu înceta niciodată să lucrezi la tehnica de baza şi încearcă asta: imaginează-ţi că eşti un ospătar care se deplasează printr-o încăpere aglomerată ţinând o tavă cu martini în mâna stânga. Paharele sunt umplute până la gură… şi nu vrei să le verşi. Ţine braţul nemişcat şi relaxat, lasă corpul să se mişte dar nu vărsa băuturile! Vei fi surprins cât de mult îţi uşurează dansul şi sunt aproape sigur că partenerei îi va place cum se simte.  Set4

La final, două fotografii cu Fino şi Maria Teresa.

În cele două imagini de mai sus mâna stânga a lui Fino este ţinută puţin mai jos la distanţă medie de corp. Încheietura mâinii este îndoită uşor spre interior şi palma este orientată foarte uşor spre sus. Aceasta este poziţia după care tânjesc acum. Este foarte confortabilă pentru ambii parteneri şi, cel puţin pentru mine, arată bine. (Desigur, totul în tango afectează tot restul şi un motiv pentru care mâna stânga a lui Fino arată aşa de bine este că poziţia capului şi umerilor săi este perfectă.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *