De ce ne minunăm de paşi dar tânjim după îmbrăţişare

Veronica Toumanova – Articol original

Nu există două îmbrăţişări identice, cum nu sunt doi dansatori identici. Studiem paşii, suntem obsedaţi de tehnică, exersăm poziţiile picioarelor şi echilibrul dar cred totuşi că ceea ce ne atrage către tango este îmbrăţişarea. După o tandă, rareori ne amintim paşii pe care i-am dansat dar întotdeauna ne amintim foarte precis cum s-a simţit un anumit dansator în îmbrăţişare. Adesea acesta este lucrul care ne face să căutăm acelaşi dansator din nou. Aceasta este adevărat atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, deşi a acorda prioritate îmbrăţişării în faţa abilităţilor tehnice este mai des întâlnit la femei.

Ce este îmbrăţişarea? Nu este nici o poziţie, nici o formă, este un SPAŢIU. Un spaţiu în care ne conectăm unul cu celălalt pentru a crea dansul, un spaţiu de comunicare intensă şi foarte personală. În acest spaţiu putem găsi o fuziune profundă cu cealaltă persoană şi uneori o profundă singurătate. Nu există ceva numit “îmbrăţişare corectă”, totuşi există îmbrăţişări optime pentru un anumit stil, o anumită dinamică, un anumit corp, anumite estetici vizuale, atitudini şi temperamente. În ciuda acestei varietăţi pot distinge trei factori importanţi care împreună concura la o îmbrăţişare bună, indiferent de stil.

Primul este confortul. O îmbrăţişare confortabilă înseamnă că ea îţi respectă propria anatomie, permiţându-ţi să păstrezi o postură activă şi totuşi naturală, fără tensiuni şi efort inutil. Înseamnă de asemenea, că îmbrăţişarea ta respectă anatomia partenerului. Pentru lideri aceasta înseamnă să ofere suficientă libertate de mişcare partenerei şi să evite orice modificare restrictivă a posturii partenerei. O îmbrăţişare confortabilă nu este încleştată, nu este rigidă, este mai degrabă o creatură vie: trebuie să respire. Pentru follower a crea o îmbrăţişare confortabilă înseamnă să nu îşi lase greutatea pe lider, să nu îl folosească ca suport pentru pivoţi şi să nu se agaţe de el când are dificultăţi. Într-o îmbrăţişare confortabilă ambii parteneri stau pe propriile picioare şi chiar într-o poziţie milonguero, înclinată, sunt totuşi responsabili de propriul echilibru şi transfer de greutate. Disconfortul în îmbrăţişare este, cred, motivul principal pentru a refuza un dansator sau de a nu mai invita din nou un dansator.

Al doilea factor este eficienţa. O îmbrăţişare eficientă eate aceea care serveşte scopului său principal: să trimită şi să recepţioneze impulsul. Ce anume este eficienţa depinde de cum vrei să dansezi, stilul tău, vocabularul şi intensitatea dinamicilor pe care vrei să le creezi. De aceea îmbrăţişările în tango pentru scenă sunt mai ferme şi mai rigide decât în tango social pentru că facilitează de exemplu: ridicările, săriturile şi mişcările foarte rapide. Îmbrăţişarea în tango nu trebuie confundată cu conexiunea: creăm conexiune cu întreaga fiinţă, inclusiv îmbrăţişarea. Un cuplu de tango poate fi conectat chiar fără să se atingă, îmbrăţişarea doar adaugă conexiunii un “canal fizic”.

A învăţa să creezi o îmbrăţişare eficientă este o problema dificilă atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Dificultatea rezidă din subtilitatea sa pentru că o îmbrăţişare, ca să fie cu adevărat eficientă, trebuie să fie mai întâi complet conectată la restul corpului, la felul cum te poziţionezi şi cum transferi greutatea şi de asemenea, trebuie să fie conectată la corpul partenerului. Într-o îmbrăţişare eficientă se operează cu mişcări fine şi senzaţii subtile. Poţi vedea asta atunci când încerci să muţi apa înapoi într-o sticlă: dacă te mişti prea mult vei vărsa apă, dar dacă te mişti uşor şi la momentul potrivit, poţi crea multe mişcări chiar şi în apă. Ar trebui să se opereze mai degrabă la nivelul imaginilor, intenţiilor şi direcţiilor în loc de o manipulare mecanică. Majoritatea dansatorilor, chiar şi mulţi avansaţi, încă conceptualizează îmbrăţişarea mai degrabă ca “un tors cu două braţe cu care să te ţii de cealaltă persoană” decât ca ceva care trece dincolo de părţile anatomice. Prin urmare, la majoritatea dansatorilor îmbrăţişarea este mai mult sau mai puţin funcţională dar nu eficientă.

În îmbrăţişare vei descoperi “principiul de bază” al unui dansator, care de obicei este”bărbatul ia femeia şi o face să se mişte”. Acest principiu este foarte ineficient pentru că oferă dintr-o dată prea multă responsabilitate liderului şi ia responsabilitatea de la follower. Pentru a înţelege eficienţa unei îmbrăţişări este important să realizezi că ea depinde în mod EGAL de ambii parteneri. Ce se întâmplă în interiorul îmbrăţişării trebuie de asemenea, să nu fie confundat cu forma ei. A copia îmbrăţişarea idolului tău nu te va face să dansezi la fel ca el.

Cel de-al treilea este factorul uman şi asta face unică fiecare îmbrăţişare. Poţi imita alt dansator în orice dar, în interiorul îmbrăţişării, te vei simţi întotdeauna tu însuţi. Îmbrăţişarea ta este influenţată de personalitatea ta unică, de experienţă şi de modul în care te raportezi la tine însuţi şi la lumea înconjurătoare. Îmbrăţişarea ta va reflecta de asemenea, tot ceea ce simţi în legătură cu tine şi alţii la acel moment particular, inclusiv toate îngrijorările tale, sentimentele de nesiguranţă, ambiţiile şi intenţiile. Şi deoarece îmbrăţişarea apropiată este un spaţiu aşa de sensibil, partenerul/partenera va simţi de asemenea totul, chiar dacă nu este complet conştient(ă) de asta. Dacă un lider este stresat de aglomeraţia de pe pistă asta va fi simţit în îmbrăţişare de către follower. Dacă un follower este anxios în legătură cu abilităţile sale de a urma va deveni tensionată şi va fi percepută ca indiferentă de către lider.

Factorul tău uman este influenţat în plus de către istoricul tău, ceea ce practic poate însemna orice. Am fost identificată de mai multe ori ca rusoaică după modul în care îmbrăţişez. Vei auzi adesea că rusoaicele (sau femeile slave) se presupune că ar avea îmbrăţişări profunde iar bărbaţii argentinieni unele foarte intense. Sunt poveşti despre îmbrăţişările “puternice” ale argentiniencelor şi îmbrăţişările ”care te dau gata” ale turcilor . Sunt întotdeauna foarte atentă cu stereotipurile pentru că noi oamenii suntem prea complecşi pentru a putea fi descrişi prin categorii simple precum naţionalitatea sau cultura. Uneori stereotipurile sunt adevărate, alteori nu sunt. Dacă vii dintr-o cultură care te încurajează să te faci atractivă fizic, să seduci sexul opus şi te simţi bine fiind aşa, atunci asta va da un anumit şarm seductiv îmbrăţişării tale. Dacă vii dintr-o cultură în care nu este potrivit să îţi exprimi emoţiile dar tu eşti o persoană expresivă emoţional, atunci îmbrăţişarea va reflecta mai degrabă personalitatea decât cultura. Cred de asemenea, că “intensitatea” îmbrăţişării unui bărbat este adesea dictată de necesitatea de a susţine ferm femeia, pentru a preveni pierderea echilibrului. Când o femeie s-a obişnuit să fie ajutată în acest mod va dori în mod natural să revină la acest tip de îmbrăţişare.

Factorul uman poate compensa o lipsă de confort şi eficienţă sau dimpotrivă, le poate ruina complet. Dacă îmbrăţişarea ta este neglijentă şi ineficientă dar tu eşti o persoană caldă, deschisă şi pasională va fi totuşi o experienţă plăcută pentru partener. Dacă ai o îmbrăţişare perfect confortabilă şi eficientă dar o atitudine rece şi distantă, partenera ta se va simţi mizerabil în ciuda performanţelor tale de virtuoz. Îmbrăţişarea este de asemenea, locul în care partenerul va deveni conştient de emoţiile tale şi de cum experimentezi muzica. Dacă o melodie te pune pe jar asta se va simţi imediat în îmbrăţişare.

Există un alt aspect prezent uneori în îmbrăţişarea de tango: seducţia. Este uneori confundată cu factorul uman deşi este doar o parte din el. Seducţia nu face îmbrăţişarea mai confortabilă sau mai funcţională ci doar mai “încărcată electric”. Dacă îţi place persoana cu care dansezi şi accepţi atenţia ei erotică, asta poate adăuga o savoare distinctă experienţei tale. Oricum, dacă încărcătura erotică este foarte puternică, dansul în sine va trece pe planul secund. EXPERIENŢA dansului poate fi plină de bucurie pentru că este folosită de cuplu mai mult pentru a fi împreună decât pentru a dansa. Însă trebuie să fii atent când îţi încarci îmbrăţişarea de energie erotică pentru că partenerul se poate simţi bine sau dimpotrivă, se poate simţi foarte inconfortabil sau doar plictisit. Îmbrăţişarea, în special îmbrăţişarea apropiată este un mediu intim, delicat care poate deveni foarte uşor sufocant şi neplăcut.

În cele din urmă, ceea ce îl va face pe partener să se simtă binevenit sau singur, judecat sau acceptat este intenţia pe care o pui în îmbrăţişarea ta. Există o singură intenţie de bază care va ajuta întotdeauna la stabilirea unui bun flux de comunicare, indiferent cât eşti de lipsit de experienţă. Este “mesajul” pe care partenerii îl pot transmite unul altuia atunci când intră în îmbrăţişare şi pe durata dansului. De la lider către follower acest mesaj spune: “Ai încredere în mine.” şi de la follower către lider: “Am încredere în tine.”

De ce încrederea este aşa importantă? Totul are de a face cu esenţa celor două roluri.

Liderul este responsabil pentru mişcările cuplului şi motivul pentru care profesorii spun liderilor să “focalizeze atenţia la follower” este că asta le permite să se simtă că şi când ei ar fi întregul cuplu, să se gândească la cuplu că la un tot în mişcare. Folowerul se exprimă pe sine în mişcările proprii, ale căror structură este propusă de către lider, astfel mişcările sunt o manifestare a intenţiei liderului. Aceasta nu înseamnă că followerul este mai important şi că liderul joacă doar rol de susţinere deoarece el conduce totuşi fiecare mişcare. Asta nu înseamnă că followerul este doar un instrument, de asemenea, deoarece se mişcă totuşi în modul în care doreşte şi este capabilă să o facă. Cele două roluri sunt la fel de importante şi pur şi simplu nu ar putea să existe unul fără celălalt.

Dacă atenţia liderului se îndreaptă prea mult către paşi şi către mişcările proprii, inevitabil followerul va simţi că este folosită ca un instrument. Va deveni deasemenea important ca paşii să “funcţioneze” iar când nu va fi aşa, ambii parteneri vor simţi că fac “greşeli” . În schimb, când întreaga atenţie a liderului se îndreaptă către mişcările folowerului, în timp ce acestea SE ÎNTÂMPLĂ, nu mai este relevant dacă paşii “funcţionează” şi “greşelile” încetează să mai fie greşeli, devin o parte a improvizaţiei comune. Dacă atenţia followerului se îndreaptă prea mult către ceea ce “citeşte” de la lider, către o înţelegere conştientă a “formei” , atunci uită principala ei sarcină şi anume să reacţioneze instantaneu la orice sugestie a liderului, cu încredere completă şi să se MIŞTE. Prin urmare, liderul trebuie să facă followerul să simtă că ştie ceea ce face, că se vor distra şi că o va proteja în circumstanţe neaşteptate. Iar followerul în schimb, trebuie să se abandoneze conştient jocului propus de către lider şi să fie complet ea însăşi, permiţându-i în acelaşi timp să îşi exprime intenţia. Pentru a dansa, un follower trebuie să fie lipsită de teamă iar pentru a o ajuta la asta liderul trebuie să fie încrezător. Dacă followerul nu poate dansa nici liderul nu va putea dansa.

Una dintre cele mai bune senzaţii pe care un follower o poate oferi liderului este cea de LIBERTATE COMPLETĂ a exprimării. Libertatea completă nu înseamnă libertate din partea followerului, ci în mod paradoxal, înseamnă “comuniune” completă cu followerul fiind în acelaşi timp doi indivizi diferiţi. Această senzaţie a libertăţii vine din sentimentul înţelegerii complete de către follower a fiecărei sugestii şi nu doar înţelegere ci amplificare şi dezvoltare mai departe. Tango este o conversaţie şi pentru a fi o conversaţie împlinitoare una dintre persoane trebuie să înceapă o idee iar cealaltă trebuie să înţeleagă ideea şi să o continue.

Una dintre cele mai bune senzaţii pe care un lider o poate oferi followerilor este cea de ATENŢIE COMPLETĂ. Aud adesea femeile spunând: “Mi-aş dori ca el să nu mai încerce toţi acei paşi extravaganţi ci doar să fie cu mine”, ceea ce nu înseamnă că femeile nu se bucură de paşi în tango, înseamnă doar că nu le place să fie folosite ca instrumente. Dar nu e aici o contradicţie, ai putea întreba? Cum poate un lider să aibă întreaga sa atenţie la follower când tot ceea ce îşi doreşte este libertatea de exprimare? Tocmai aceasta este ideea. Mişcările followerului SUNT exprimarea liderului. Dacă liderul înţelege asta, totul începe să aibă logică. Aceasta explică de asemenea, de ce unii lideri pretind că pot face followerul să danseze în modul în care EA doreşte să danseze, deoarece şi-au acordat atenţia atât de bine cu mişcările followerului încât ei simt “logica ei internă”, modul în care ea interpretează muzica, se joacă cu energia ei şi sunt capabili să simtă în avans cum ar dori ea să se exprime.

În teorie, cei trei factori (confort, eficienţă şi factorul uman) par criterii separabile, totuşi în practică nu sunt. Ei se influenţează unul pe altul şi de asemenea, se compensează între ei. O îmbrăţişare confortabilă nu este în mod necesar eficientă deşi o îmbrăţişare eficientă este de obicei destul de confortabilă. Calităţi umane precum atenţia şi senzitivitatea te vor ajuta să creezi o îmbrăţişare mai eficientă deoarece eşti mai conştient de mişcările partenerului. Şi o îmbrăţişare confortabilă are de obicei calităţi umane în ea deoarece respectă postura partenerului. Îmbrăţişarea în tango este complexă şi o problemă provocatoare pentru învăţat şi predat, dar una fascinantă. Din ce în ce mai mulţi dansatori de pretutindeni realizează că locul nostru de joacă poate fi în paşi dar casa noastră este îmbrăţişarea şi aici vrem să ne întoarcem de fiecare dată.

.