Pe site-ul original “Milonga” face parte din articolul “Practica” Din cauza dimensiunii foarte mari a articolului şi a importanţei informaţiilor subiectul a fost transferat în prezentul articol.(n.tr.)
Cea mai obişnuită formă de a practica tango în grup este milonga, unde cele mai multe persoane vin aşteptandu-se să danseze cu un număr de parteneri diferiţi. Am descoperit că milonga este cel mai bun mod de a-mi perfecţiona dansul şi de a experimenta magia dansului de tango la niveluri superioare. În prima mea călătorie la Buenos Aires, am fost vrăjit de atmosfera de la milonga. Am simţit că, în sfârşit, am găsit un ritual cultural semnificativ care lipsea din viaţa mea până la acel moment. Cea mai îmbătătoare a fost abilitatea mea de a fi absorbit în acest ritual, nu doar de a privi pur şi simplu. Cultura tangoului, deşi originară din Argentina, am perceput-o ca pe ceva mult mai mare, depăşind graniţele naţionale. Abia câţiva ani mai târziu am început să înţeleg semnificaţia potenţială a unei forme de artă precum tangoul pentru cultura globală. (mai mult despre acest aspect în articolul “Tango şi evoluţia conştientă”) Pe atunci, dragostea mea pentru tango era mai puţin logică şi mai mult intuitivă. Dansul meu a început să se transforme în moduri pe care nu le puteam imagina sub influenţa oamenilor din jurul meu şi chiar a spaţiului de dans în sine. La acel moment, un număr mare de persoane care au văzut şi au trăit epoca de aur a tangoului erau încă în viaţă şi dansau. Era inspiraţional nu doar să îi priveşti ci şi să fi văzut şi încurajat de către ei. Mulţi dintre ei erau sincer fericiţi să vadă tineri dansatori alegând această formă de artă care părea să fie pe moarte. În lumea modernă, în care culturile, stilurile de viaţă, formele de artă se transformă radical de la o generaţie la alta, m-am simţit deodată prins într-o tradiţie semnificativă, care merită să fie purtată mai departe. Pe atunci nu am înţeles cu exactitate de ce merită dar am simţit-o foarte clar. Am simţit-o în dans şi în atitudinea veteranilor, în calitatea muzicii de dans de acum 60 ani care nu are egal în lumea de azi şi de asemenea, în simplitatea şi funcţionalitatea acestui ritual. În contrast cu modul în care majoritatea dansurilor sociale erau structurate (sau mai degrabă nestructurate) în New York City la acel moment, milongile din Buenos Aires erau guvernate de câteva reguli de bază. Aceste reguli asigură o bună funcţionalitate a unei milongi, oferind o structură şi un ritm întregii nopţi. Fără această structură minimală o milonga devine prea haotică, oamenii se incomodează unii pe alţii începând să danseze şi oprindu-se aleator, adesea având dificultăţi în a invita sau a fi invitat la dans. Din fericire, încet, încet, milongile din New York City adoptă aceste câteva reguli. Dar ele sunt încă necunoscute sau înţelese greşit de multe persoane. De aceea vreau să le discut aici.
Invitaţia
În mod tradiţional bărbatul invită femeia la dans. Aceasta este oarecum justificat de faptul că bărbatul conduce în dans. Ar fi oarecum ciudat ca o femeie să invite pe cineva să o conducă. Din punctul de vedere al rolurilor tradiţionale ale bărbatului şi femeii face de asemenea sens – este mult mai acceptabil pentru un bărbat decât pentru o femeie să încerce şi să fie refuzat, de exemplu. Dar dintr-o perspectiva modernă acest obicei pare inechitabil. Din această cauză în Argentina a fost dezvoltat un mod de a face invitaţia cu privirea. Dacă niciunul dintre cei doi nu îşi mută privirea când îşi întalnesc privirile, bărbatul înclină întrebătoar capul, ceea ce funcţionează ca o invitaţie discretă. Femeia dă din cap afirmativ şi doar după aceea bărbatul merge spre ea şi o acompaniază pe suprafaţa de dans. Aceasta nu doar salvează ambele persoane de o posibilă respingere jenantă în faţa tuturor, nu doar permite oamenilor să spună “nu” în cel mai discret mod posibil – pur şi simplu privind în altă parte – dar de asemenea, permite femeii să invite pentru că şi ea este la fel de liberă ca bărbatul să iniţieze contactul vizual.
Există doar două dificultăţi cu acest tip de invitaţie. Una este că toată lumea trebuie să o cunoască altfel privirile şi înclinările capului pot fi uşor interpretate greşit. Cealaltă este că încăperea trebuie să fie aranjată corespunzător. Trebuie să fie suficient de mică pentru ca persoanele să poată avea contact vizual peste suprafaţa de dans sau trebuie să fie spaţiu suficient pentru ca oamenii să se poată plimbă împrejur. Cu toate acestea, în ansamblu, invitaţia cu privirea contribuie foarte mult la funcţionarea fără incidente a unei milonga şi în special oferă şanse egale de a alege pentru bărbaţi şi femei.
Tande şi cortine
Tradiţional, muzica la milonga este redată în seturi care se numesc “tande”, separate de scurte fragmente de muzică non-tango numite “cortine”. Sunt de obicei patru tangouri într-o tanda şi doar trei valsuri sau milonga. Toate cântecele dintr-o tanda sunt în mod obişnuit interpretate de aceeaşi orchestră. La sunetul cortinei toată lumea părăseşte suprafaţa de dans. Toate aceste obiceiuri au scopuri precise pentru funcţionarea unei milonga. Setul de patru tangouri este o perioada optimă de timp în care un cuplu poate avea o experienţă de dans satisfăcătoare. În timpul primelor două melodii partenerii se adaptează treptat unul la celălalt, devenind mai liberi şi mai expresivi în ultimele două melodii din set. O tanda nu este foarte lungă aşa că, chiar dacă dansezi cu cineva care nu este prea îndemânatic, va fi doar o porţiune minoră a serii. Deoarece se presupune că toată lumea părăseşte suprafaţa de dans la sfârşitul tandei, nu mai este nevoie ca cineva să decidă când să întrerupă dansul. Dacă nu ar exista cortine, unul dintre parteneri ar trebui să fie primul care decide că vrea să ia o pauză şi asta ar arăta clar cine se bucură mai mult de experienţa dansului. Cortinele previn o asemenea situaţie. De aceea este de dorit să se părăsească suprafaţa de dans la sunetul cortinei chiar dacă unii vor dansa din nou cu acelaşi partener. Respectarea tandelor şi cortinelor este de asemenea absolut esenţială pentru uşurinţa schimbării partenerilor – în acest mod toată lumea devine disponibilă în acelaşi timp. Altfel, oricare două persoane pot schimba întotdeauna partenerii la momente diferite neavând astfel şansa să danseze unul cu celelalt sau măcar să descopere că celălalt vrea să danseze cu el. Un alt motiv de a respecta tandele este acela că e posibil ca să nu vrei să dansezi Pugliese cu aceeasi persoană cu care ai dori să dansezi D’Arienzo. Dansatorii experimentaţi fac distincţie între orchestre şi aşteaptă să vadă ce orchestră va cânta înainte de a-şi alege partenerii.
Pentru toate aceste motive tandele şi cortinele par să fie lucruri aşa de importante şi totuşi este uimitor cât de puţine persoane le respectă în New York City şi cât de multe milonga nici măcar nu pun muzică în acest format. Sper că este datorită lipsei de pricepere nu datorită dezinteresului pentru funcţionalitate sau pentru ritual.
Linia dansului
Tango este un dans în care perechile se mişcă în jurul suprafeţei de dans în sens invers acelor de ceasornic, precum valsul sau foxtrotul, doar că nu aşa de rapid. Abilitatea de a naviga pe suprafaţa de dans fără a ciocni alte cupluri este o artă în sine. Majoritatea bărbaţilor care înţeleg importanţa dansului în armonie cu ceilalţi ajung în cele din urmă la un simţ dezvoltat al navigării. În Buenos Aires, unele suprafeţe de dans sunt aşa de aglomerate încât la orice moment există un singur spaţiu în care un cuplu se poate mişca. Acolo nu ai de ales decât să înveţi să urmezi linia de dans împreună cu toată lumea. Când suprafaţa de dans este suficient de largă, pe lângă inelul principal exterior mai există unul sau mai multe inele interioare care fac tot posibilul să nu se intersecteze. În afara Argentinei, suprafeţele de dans sunt adesea mai puţin ordonate. Aceasta este adevărat în mod special la New York, care a devenit vestit pentru “şoferii” slabi. Dacă vrei să creşti şi să te perfecţionezi în tango, navigarea trebuie perfecţionată corespunzător. În continuare sunt câteva secrete pentru buna navigare:
– Alege o “bandă” şi mişcă-te cu viteza celor de pe banda respectivă, fără a sta pe călcâiele cuiva şi fără a rămâne în urmă. Când rămâi în urmă blochezi pe toată lumea şi inviţi pe alţii să te depăşească sau să intre în faţa ta;
– Nu face mai mult de un pas în sens invers sensului de dans – este foarte probabil ca cineva să fie imediat în spatele tău. Când este foarte aglomerat cel mai bine este să nu păşeşti deloc în spate;
– Când eşti pe inelul exterior nu depăşi alte cupluri prin partea dreaptă;
– Când te afli într-un inel interior, stai în el, nu trece înainte şi înapoi dintr-o “bandă” în alta;
– Pe o suprafaţă aglomerată abţine-te de la a face structuri largi cum ar fi boleo sus sau gancho;
– Pentru a fi conştient de cei din jurul tău încearcă să foloseşti vederea periferică, relaxând ochii, fără a te focaliza pe nimeni sau nimic în particular (aceasta ajută de asemenea la relaxarea întregului corp);
– Dacă este posibil, nu păstra contact la nivelul capului cu partenerul pentru că asta reduce câmpul vederii la jumătate.
În majoritatea cazurilor persoanele trebuie doar să fie conştiente de prezenţa celorlalţi, să respecte linia dansului şi tehnica de navigare se dezvoltă instinctiv. Ajută să ai permanent în minte că cel mai adesea femeia va fi rănită într-o coliziune.
Eticheta
În continuare voi face un sumar al etichetei în tango, unele dintre idei fiind legate de obiceiurile menţionate mai sus în timp ce altele sunt comportamente dezirabile (sau reţinerea de la unele comportamente indezirabile) care poate nu sunt chiar foarte evidente:
– Respectă linia de dans, fă tot posibilul să nu intri în alţii, dacă o coliziune are loc asumă-ţi vina de nu fi evitat coliziunea;
– Finalizează tanda, atât timp cât nu îţi displace foarte serios dansul cu persoana respectivă. Dacă cineva întrerupe dansul cu mine în mijlocul unei tande presupun că a avut o experienţă neplăcută şi probabil nu voi mai îndrăzni să o invit la dans în viitorul apropiat.
– A spune “mulţumesc” la sfârşitul unui dans este de obicei un semnal că vrei să te opreşti indiferent dacă este la sfârşitul unei tande sau, la nevoie, în mijlocul ei. Se obişnuieşte să mulţumească unul celuilalt la sfârşitul unei tande dar nu după fiecare melodie – asta poate fi înţeles greşit de multe persoane;
– Se obişnuieşte ca bărbatul să conducă femeia înapoi la locul ei la sfârşitul fiecărei tande. Aceasta se face atât pentru siguranţa ei în timp ce se deplasează prin mulţime cât şi pentru faptul că unele femei devin dezorientate în timpul dansului şi le poate fi dificil să îşi regăsească locul;
– Este important să fii îmbrăcat curat deoarece adesea vei dansa în îmbrăţişare apropiată cu un străin. Pentru un bărbat este preferabil să poarte o jachetă, pentru a oferi un strat suplimentar, respectuos între corpuri. Atenţia deosebită la igiena personală este importantă din acelaşi motiv;
– A vorbi în timpul dansului este foarte deranjant nu numai pentru partener ci şi pentru toţi cei din jur. Peste toate astea îţi poate distrage atenţia de la muzică. În Buenos Aires există obiceiul de a te odihni până la 30 secunde la începutul fiecărei melodii şi posibilitatea de a discuta în acest timp. Dar imediat după îmbrăţişare nu mai există discuţii. Este de asemenea de dorit ca persoanele care nu dansează să nu vorbească mai tare decât muzica sau să nu cânte împreună cu ea – în mod evident interferă cu plăcerea de a dansa şi cu concentrarea, chiar dacă unele persoane nu par să îşi dea seama;
– Este extrem de important să nu te angajezi într-un comportament nici măcar pe departe sexual la o milonga. Asta înjoseşte tangoul, făcându-l să arate ca o formă extravagantă de preludiu sexual – din păcate o imagine mult întreţinută de către media. Tango este un dans foarte apropiat şi senzual ceea ce face cu atât mai important să nu se depăşească linia spre sexualitate. În acest dans, oamenii îşi deschid uneori inimile şi îşi oferă corpurile unor persoane complet străine, de aceea este extrem de important să nu profiţi de asta. Emoţii de natură sexuală pot să apară în timpul dansului sau chiar privind pe alţii dansând. Dar asemenea emoţii trebuie păstrate pentru tine până când eşti în afara milongii. Pentru unii bărbaţi poate părea imposibil să nu fie excitaţi sexual fiind atât de apropiaţi de o femeie dar este doar o problemă de concentrare mentală. Cu timpul, dansatorii serioşi nu au o problemă să ţină sexul departe de gândurile lor. Cu toate acestea, dacă aruncă o privire la cineva de pe margine stand în braţele altcuiva sau şi mai rău, mângâindu-se sau sărutându-se, pot fi extrem de distraşi. Atunci poate devia cu uşurinţă ideea întregii activităţi.
– Trebuie să te reţii de la feedback nesolicitat atât timp cât nu este pur pozitiv. Acesta este un principiu foarte important pe care chiar unii dintre dansatorii experimentaţi nu par să îl înţeleagă. Milonga nu este un spaţiu pentru învăţare. Nu există nici timp nici spaţiu pentru a preda ceva în pauzele dintre dansuri şi cele mai multe persoane nu vin la milonga aşteptându-se să fie învăţate de către colegii de dans. Ezit să dau feedback chiar şi când partenera mea îl cere – nu vreau să mă gândesc la punctele slabe ale partenerei pentru că asta mă face să dansez şi mai rău, cum am menţionat în mod repetat. (vezi de exemplu intenţia din articolul “Instrumentele“) În afară de asta, ştiu că pentru a explica ceva aş avea nevoie de mai mult timp. Este acceptabil să faci asta la o practică dar nu la milonga, unde trebuie să fii mult mai atent cu ceilalţi. Persoanele care încep să predea pe ringul de dans întrerup curgerea dansului discutând despre muzică şi făcând alte lucruri care deranjează pe cei din jur. În afară de asta ei îi fac pe partenerii mai puţin experimentaţi să se simtă rău, expunând altora lipsa lor de abilităţi. Dacă simţi nevoia de a critica sau a învăţa un partener e mai bine să nu dansezi cu el la milonga. Cea mai mare parte a magiei de la milonga se produce prin comunicarea non-verbală dintre dansatori.
Atitudinea
Atitudinea generală a dansatorilor unii faţă de ceilalţi şi aşteptările cu care oamenii merg la milonga determină în cea mai mare parte calitatea experienţei şi progresul fiecăruia. Este normal să vrei să dansezi cu cei mai buni dansatori disponibili. Cum am mai spus, aceasta creează o competiţie sănătoasă care ajută la creşterea nivelului general de dans. Dar este o mare greşeală separarea persoanelor în dansatori “buni” şi dansatori “slabi” şi a dori să dansezi doar cu cei “buni”. Dansatorii experimentaţi au adesea o asemenea atitudine contraproductivă. Drept rezultat ei încep să se plângă că nu există suficienţi dansatori “buni” cu care să danseze şi chiar încetează să mai vină la milonga din acest motiv. Ironic este că am auzit această plângere, din nou şi din nou, atât de la bărbaţi cât şi de la femei în New York City! Dacă bărbaţii gândesc că nu sunt suficiente dansatoare bune şi femeile gândesc că nu sunt suficienţi dansatori buni poate însemna doar un lucru: multe persoane cred că sunt dansatoare mai bune decât sunt în realitate. Pentru a continua să mă bucur la milonga a trebuit să fiu mai umil şi să învăţ cum să dansez bine cu multe persoane diferite. Cred că adevărata pricepere a unui dansator de tango se vede după cât de bine poate el sau ea să danseze cu un începător. Din acest motiv, adesea îmi fac un obiectiv din a dansa cu o dansatoare mai puţin experimentată. După un asemenea dans, o dansatoare medie se simte minunat. În plus, o începătoare poate uneori să aibă un bun ritm natural, nealterat de nici o tehnică artificială şi poate fi o plăcere şi o încântare să o poţi conduce cu uşurinţă în structuri pe care nu le-a făcut niciodată înainte.
Nu este un păcat nici pentru bărbaţi nici pentru femei să dorească să danseze cu cei mai buni – dar cel mai bun este cel care este prezent! Dacă nu sunt la îndemână suficiente persoane “bune” trebuie să ne asumăm răspunderea pentru asta: ori nu am fost în stare să îi facem să dorească să revină, ori nu am făcut suficient pentru a avea buni dansatori, ori (ceea ce este cel mai probabil) nu am ajuns încă la un nivel suficient de ridicat la care nu mai avem nevoie de un dansator extraordinar pentru a ne bucura de experienţă. Dacă sunt prezenţi dansatori buni dar nu par a-şi dori să danseze cu tine asta poate însemna doar că încă nu eşti suficient de bun. Aceasta, în opinia mea, este o atitudine sănătoasă, care duce mai rapid la bucuria şi perfecţionarea tuturor. Persoanele pentru care această filozofie este lipsită de sens ar trebui probabil să îşi găsească un partener de dans stabil.
Am încercat să descriu câteva principii care, după părerea mea, permit celor mai mulţi practicarea nestingherită a tangoului. Unele dintre ele sunt simple consideraţii uşor de pus în practică. Oricum, peste toate acestea, atitudinea fundamentală a cuiva îi ajută sau îi distruge dansul şi uneori dansul celor din jurul lui. Dacă cineva vede tangoul că o distracţie uşoară sau doar ca o ocazie de a socializa, aceluia probabil nu îi va păsa de reguli şi principii sau nu va lua în considerare cea mai adecvată atitudine la milonga. Dar dacă cineva îl vede că o formă serioasă de artă va adopta în mod natural acele comportamente care fac ca practica generală a tangoului să decurgă bine şi, cu noroc, să-şi împlinească potenţialul ca un ritual plin de sens şi o preocupare artistică semnificativă cultural.
.