Instrumentele

Artem Maloratsky

Mintea conştientă poate fi în acelaşi timp cel mai bun instrument de perfecţionare şi cea mai mare piedică în a dansa bine. Secretul este să înveţi să o foloseşti corect. Altfel, un dansator se poate rătăci în oceanul de concepte despre dans şi să piardă experienţa lui directă (mi s-a întâmplat asta de mai multe ori). De-a lungul activităţii mele am găsit patru tipuri principale de activităţi mentale folositoare pentru perfecţionare: feedbackul direct (obţinut cu ajutorul atenţiei), intenţia, contemplarea şi feedbackul indirect. Atenţia şi intenţia trebuie folosite în timpul dansului iar contemplarea şi feedbackul indirect sunt cel mai utile în afara spaţiului de dans. Voi explica ce vreau să spun pentru fiecare dintre ele.

Feedbackul direct – atenţia

Cel mai important instrument pentru a învăţa orice este atenţia. La început învăţăm tango fiind atenţi la alţi dansatori. Pentru a învăţa cum să conduci şi cum să urmezi trebuie să fii atent la partener. La stadii mai avansate ale învăţării, când vrei să elimini obiceiurile ineficiente, trebuie în primul rând să fii conştient de ele. Aceasta poate fi făcut acordând atenţie sporită tuturor aspectelor dansului tău.

 Într-o activitate fizică precum dansul a acorda atenţie înseamnă să-ţi foloseşti toate simţurile. Asta vreau să spun prin “feedback direct” – a acorda atenţie la cum se simte dansul. Dintre cele cinci simţuri principale, simţul tactil este cel mai folositor pentru feedbackul direct pentru că de obicei noi nu vedem, auzim, mirosim sau gustăm dansul propriu. Mai sunt cel puţin două simţuri cruciale pentru a te perfecţiona: simţul proprioceptiv – simţul formei şi poziţiei corpului în spaţiu- şi simţul nivelului tensiunii musculare. Pe măsură ce progresezi se vor dezvolta şi alte simţuri speciale, precum simţul întregului corp al partenerului atingandu-l doar în câteva locuri, simţul celorlalţi dansatori de pe pistă, simţul spaţiului, etc. Asemenea simţuri se dezvoltă prin atenţie şi prin practică iar pe măsură ce se dezvoltă, ajută la rândul lor la sporirea atenţiei.

O folosire greşită a atenţiei este observarea obişnuitelor şi ataşarea de ele. Folosirea corectă a atenţiei este descoperirea obişnuinţelor şi eliminarea lor sau transformarea lor creativă. Am neapărat nevoie de toată această tensiune în braţul meu? Trebuie neapărat să fac asta sau cealaltă cu şoldul/genunchii/picioarele? Răspunsul la toate întrebările asemănătoare este “nu”, aşa că, odată ce observ că fac ceva, voi înceta să “fac” şi voi începe să “las” să dispară. Intenţia “nimicului” ajută din plin acest proces (vezi următorul paragraf, despre intenţie)

Lucrul cu corpul este un exerciţiu de atenţie extraordinar. Nici un sistem de exerciţii nu va da rezultate semnificative atât timp cât nu îţi asculţi cu grijă şi cu răbdare corpul. În cele din urmă, un corp sănătos, echilibrat, are unele caracteristici bine definite şi grade de libertate adecvate dar fiecărei persoane îi lipsesc anumite coordonări caracteristice. Persoana trebuie să devină conştientă de asta şi să structureze corespunzător lucrul cu corpul, altfel nu va avea rezultate.

Îndreptarea atenţiei către diferite aspecte ale dansului propriu este foarte folositoare pentru învăţare şi antrenament. Este esenţială pentru a observa închistarea în anumite scheme şi cum se poate depăşi asta. Oricum, într-o experienţă artistică pură, controlul strict al atenţiei nu mai este necesar şi i se poate permite să fie oriunde la un moment dat şi nicăieri în particular. Atenţia poate fi simultan la muzică, la partener, la spaţiu, la corpul propriu, cumulandu-le pe toate într-o experienţă armonioasă. Până acum doar am întrezărit ocazional asemenea stări dar a fost suficient ca să ştiu că ele există. Cum spune maestrul zen Takuan Soho, mintea este că o pisică care întâi trebuie legată şi antrenată să nu prindă puiul de rândunică – să nu se ataşeze de nimic – dar după aceea, odată antrenată, poate fi dezlegată – poate fi liberă de orice deliberare conştientă.

Intenţia

Un alt instrument indispensabil pentru învăţarea şi perfecţionarea dansului este ceea ce voi numi intenţia. Prin asta înţeleg o vizualizare creativă şi o proiecţie a acestei viziuni direct în experienţa cuiva. Asta poate suna cumva mistic sau ireal, cu mi s-a părut şi mie la început. Când am început să dansez nu eram conştient de puterea intenţiei. Precum majoritatea oamenilor, credeam că singurul mod în care se poate schimba mişcarea altcuiva ar fi schimbarea deliberată a poziţiei unor părţi ale corpului sau practicând o anumită tehnică, o anumită coordonare specifică. În timpul studiilor mele despre tehnica Alexander am descoperit că o fiinţă umană este capabilă de a “gândi în interiorul corpului altcuiva”, pentru a-l conduce, fără manipulare mecanică. S-a dovedit că este posibil să proiectezi o intenţie conştientă şi să începi imediat să schimbi modul de a se mişca al cuiva şi asta este de fapt mult mai eficient decât abordarea mecanicistă. Un exemplu simplu este relaxarea. Nu te poţi relaxa doar prin repoziţionarea părţilor corpului (…). În timpul unei activităţi te poţi relaxa prin intenţia conştientă. Mai târziu am găsit practici similare în Tai Chi Chuan – de exemplu, mişcările centrate pot fi învăţate doar imaginându-ţi un centru în care îşi au originea toate mişcările.

Intenţia este dificil de înţeles sau măcar de crezut pentru multe persoane datorită educaţiei moderne ştiinţifice şi culturii bazate pe tehnologie. Suntem obişnuiţi să gândim că trebuie să existe întotdeauna modalităţi concrete de a atinge un anumit obiectiv. Este greu de crezut că o simplă “dorinţă” poate realiza ceva. Oricum, se pare că o fiinţă umană poate face exact asta. Problema posturii este un bun exemplu. Cineva îşi doreşte să aibă o postura cât se poate de echilibrată ţinând cont de gravitaţie. Un mod mecanicist de corectare ar fi de exemplu încercarea de a poziţiona capul, pelvisul sau pieptul mai în faţă sau mai în spate, în funcţie de cum se simte dezechilibrat. Un mod mult mai eficient este să intenţioneze verticalitatea – să imagineze întregul echilibru vertical în interior. Corpul pare că are un mod de a răspunde direct unei asemenea intenţii, fără mijloace mecanice perceptibile. Având o educaţie ştiinţifică acest lucru mi s-a părut pură magie. Oricum, experienţa m-a convins de realitatea lui şi de eficienţa deosebită.

Un aspect magic al intenţiei este că se poate extinde în afara corpului propriu şi poate include corpul partenerului. Până la urmă, un leading eficient este doar o intenţie. Mai precis, pentru ambii parteneri comunicarea poate deveni un amestec curios de intenţie şi de atenţie senzitivă la celălalt. Aceasta apare când lucrurile se întâmplă ca şi când, prin minune, comunicarea devine incredibil de directă şi nici unul dintre parteneri nu mai este conştient de mijloacele mecanice reale prin care se realizează.

“Nimicul” este un exemplu de intenţie folositoare. Intenţia nimicului – senzaţia lipsei de efort, greutate, de structuri prestabilite. Imediat ce, datorită atenţiei, am devenit conştient de un şablon rigid în corpul meu sau în mintea mea am început să intenţionez să îl elimin, să îi spun “nu” sau să îl “inhib” folosind tehnica Alexander. Este de obicei imposibil să îl faci să dispară imediat – nu se poate schimba imediat o postură sau nu se poate stopa contorsionarea corpului în moduri intrate în obişnuinţă. Dar dacă observi şablonul, continuă să îi acorzi atenţie şi realizând că nu este necesar, va începe să se dizolve treptat. Eu am dizolvat foarte multă tensiune musculară începând să o observ şi după aceea, lăsând-o treptat să dispară. În acest mod, atenţia şi intenţia lucrează împreună: observi schema compulsivă şi intenţionezi să te eliberezi de ea.

Un alt exemplu de intenţie folositoare este atitudinea creativă. Foarte des, dansatorii ajung să creadă că anumite circumstanţe îi împiedică să aibă experienţa supremă în dans. Poate fi lipsa de parteneri dezirabili, o pardoseală care este prea alunecoasă, lipicioasă sau aglomerată sau limitări fizice sau psihice. Dacă oricare dintre aceste lucruri sunt percepute că obstacole dincolo de controlul tău aceasta este o atitudine defensivă. A le vedea ca oportunităţi de învăţare şi perfecţionare este o atitudine creativă. Am învăţat foarte mult tango dansând pe suprafeţe dificile sau cu partenere începătoare. Când cineva este provocat are cea mai mare oportunitate de a progresa. Intenţia corectă face pur şi simplu dansul plăcut în orice circumstanţe. A blama pe cineva sau ceva în timpul dansului creează multe obişnuinţe contra-productive. Am realizat asta foarte clar când într-o zi, am descoperit că atunci când sunt capabil să suspend criticismul mental al partenerelor, invariabil, ele încep instantaneu să danseze mai bine. Am înţeles că prin focalizarea pe defectele lor făceam inconştient ceva fizic pentru a scoate aceste defecte la iveală, pentru a le expune şi mai mult. Dar, dacă reuşeam să accept fiecare parteneră aşa cum este, permiteam corpului meu să se adapteze la mişcările lor şi presupusele defecte deveneau mai greu de observat iar uneori dispăreau de tot. Acesta este doar un alt exemplu de atitudine creativă care poate şi ar trebui aplicat tuturor aspectelor tangoului, de la corpul propriu până la orice “scenă” particulară în care te afli.

În experienţa mea, intenţia este esenţială pentru a ghida pe cineva în procesul de învăţare şi perfecţionare. Intenţia este punerea în practică a celei mai lucide viziuni a cuiva despre ce îşi doreşte să fie tangoul. În cele din urmă atenţia şi intenţia se contopesc, acolo unde nu există o linie de demarcare clară între crearea unei experienţe frumoase şi percepţia ei.

Contemplarea

Prin contemplare înţeleg tot ceea ce se referă la crearea şi dezvoltarea unei viziuni artistice sau mai precis a unui sens artistic. Asta include să priveşti alţi dansatori, să fii inspirat de ei, să evoci în minte imaginea şi energia lor. Poate fi atât explorarea a tot ceea ce a fost tango până în prezent cât şi imaginarea a ceea ce poate deveni în viitor. Poate fi contemplarea anumitor experienţe de dans fericite pe care le-ai avut sau retrăirea senzaţiei interioare a unei asemenea experienţe. Uneori, privitul unor fotografii vechi sau unei picturi care înfăţişează dansatori de tango poate produce revelaţii, poate dezvălui ceva la un nivel intuitiv. Poate fi de asemenea un proces de înţelegere mai raţională a dinamicilor acestui dans şi a corpului uman în general, ceea ce poate fi necesar pentru a te apropia constant de experienţele dorite. Tango atinge multe corzi sensibile în interiorul dansatorilor – unele estetice, altele arhetipale, unele senzuale, unele fizice şi chiar unele filozofice şi spirituale. Pentru a contempla asemenea rezonanţe trebuie să îţi dezvolţi viziunea artistică iar ea se va manifesta atunci treptat dar inevitabil în dansul tău.

Feedbackul indirect

Prin feedback indirect înţeleg toate informaţiile posibile pe care le poţi primi despre tangoul tău dar pe care nu le poţi primi dansând. Poate fi vizionarea unui video cu tine dansând, care este aproape întotdeauna o experienţă extrem de umilitoare. Te poate face să vezi multe probleme legate de corpul tău şi de psihologia ta care nu sunt încă vizibile prin feedbackul direct. Dar focalizarea pe imaginea exterioară ca sursă de feedback te poate face uşor să o iei razna. Asta se întâmplă multor dansatori profesionişti dar de asemenea şi amatori când încep să facă diferite lucruri ca să „dea bine”. Dacă a arăta bine devine mai important decât a te simţi bine, procesul artistic este corupt deoarece ceea ce arată cu adevărat bine este un corp care funcţionează cum a fost proiectat, al cărui dans este liber, armonios şi plin de emoţii. Cel mai bine este să te focalizezi pe experienţa de dans proprie şi pe experienţa de dans a partenerului şi să laşi imaginea să fie ceea ce poate fi. Dacă eşti preocupat prea mult de propria imagine înseamnă că ai limitări foarte mari în mişcări, conexiune, psihologie, de care nu eşti conştient încă prin feedbackul direct. Este un semnal pentru a acorda o atenţie mai mare experienţei proprii. Cine a început să îşi manipuleze corpul în scopul de a arăta mai bine cu siguranţă este pe un drum greşit

Feedbackul indirect poate veni de asemenea din opinia altora despre tine. Numărul dansatorilor care doresc să danseze cu tine este un indicator destul de bun al progresului tău. Un indicator mai puţin de încredere este părerea ne-dansatorilor care te urmăresc dansând pentru că aparenţele pot fi înşelătoare. Aceasta este situaţia multor profesionişti care ar putea avea o carieră de succes dar nu sunt foarte buni pe pista de dans. În general, tot acest feedback este inferior feedbackului direct. Este folositor mai mult ca o verificare a realităţii – pentru a elimina anumite iluzii care au uneori tendinţa să apară, despre propriul dans. În cele din urmă, oricum, calitatea experienţei proprii din timpul dansului este mult superioară ca un indicator al progresului.

Lasă un răspuns la Milonga | CTango RO Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *