De ce este adesea aşa puţin dans în persoanele care dansează tango

posted in: Totul despre tango, Verotango | 3

Veronica Toumanova Articol original

Într-unul dintre articolele mele precedente scriam că cel mai dificil lucru pentru un professor de tango nu este predarea mişcărilor corecte ci este să îi facă pe oameni să danseze. Deci, ce găsim noi profesorii (şi dansatorii) atât de dificil? Dicţionarele uzuale definesc dansul ca “mişcare ritmică pe muzică, de obicei urmărind o secvenţă de paşi”. La prima vedere această definiţie este corectă şi în acord cu ceea ce face orice persoană pe suprafaţa de dans. Dar soldaţii care mărşăluiesc pe un cântec militar se mişcă de asemenea în ritmul muzicii. În mod intuitiv, vei recunoaşte întotdeauna persoanele care dansează şi pe cele care doar se “mişcă ritmic”, atunci când eşti la milonga. Întotdeauna vei prefera să le priveşti pe cele care dansează.

Deci ce îţi place să priveşti? Ce este dansul? Hai să vedem mai întâi ce nu este.

Dansul nu este tehnică. Nu ai nevoie de tehnică perfectă pentru a dansa, de fapt este invers. Trebuie să dansezi pentru a dobândi abilităţi. Dansul nu vine din înţelegerea formelor, echilibrului şi dinamicilor, nici din abilitatea fizică de a crea acele forme sau dinamici. Ai nevoie de tehnică pentru a face dansul tău lipsit de effort şi expresiv dar chiar şi un copil mic poate să danseze. La marii artişti admiri tehnică dar dansul este ceea ce te emoţionează.

Dansul nu este mişcare fizică. Sau, mai precis, nu este DOAR mişcare fizică. Un exerciţiu pur fizic este obişnuit în sport iar sportul înseamnă obţinerea unui rezultat. Dansul nu urmăreşte un rezultat, urmăreşte să exprime ceva. Aşa cum apăsarea clapelor unui pian nu este în mod necesar muzică, nici mişcarea nu este în mod necesar dans. Dansul nu este efort, este lipsa efortului , mai precis efortul minim adecvat sarcinii.

Dansul nu este îmbrăţişare. În îmbrăţişare se creează dansul. Tango este cunoscut ca “dansul pasiunii” şi istoriceşte a oferit un joc senzual între bărbat şi femeie. Tensiunea senzuală sau sexuală nu este în mod necesar prezenţa între dansatori, poate fi doar afişată. O confuzie obişnuită în tango este că această conexiune senzuală sau în cuvinte mai simple, această atitudine flirtanta este sursa dansului. Oricum, a îmbrăţişa senzual o femeie sau un bărbat nu creează dans. Conexiunea în tango merge mai adânc decât o conexiune sexuală între un bărbat şi o femeie, este o conexiune profund umană. Senzualitatea poate îmbogăţi dansul dar nu îl înlocuieşte. De aceea tango este posibil între doi bărbaţi, două femei sau între o femeie leader şi un bărbat follower.

Dansul nu este nici conexiunea ta cu muzică deşi muzicalitatea este un factor important în crearea unui dans. A fi capabil să traduci modul în care auzi tu muzică în mişcare depinde de multe lucruri dar la fel ca îmbrăţişarea, muzica este doar unul dintre ingredientele necesare creerii dansului.

Dansul înseamnă că energia ta îţi foloseşte corpul pentru a exprima emoţii şi idei care îşi au originea în modul în care auzi muzica, asociată cu un vocabular specific de mişcări şi în conexiune cu mişcările partenerului tău. Orice act creativ, de la gătit până la a spune o poveste, are nevoie de idei, energie şi moduri de exprimare. În dans modul de exprimare este corpul tău. Prin urmare dansul nu este ceea ce FACI, este ceva ce trebuie să DEVII.

Deci de ce este adesea aşa de puţin dans în cei care dansează tango?

Specific tangoului este faptul că are două componente la fel de importante: nevoia de a te mişca tu însuţi şi nevoia de a comunica cu partenerul (schimbul de impuls sau condus/urmat). Poţi lucra la propriile mişcări dar în tango asta este doar jumătate de poveste. Trebuie să petreci aproape la fel de mult timp învăţând cum să comunici cu partenerul prin mişcări şi intenţii foarte subtile, practic invizibile. Dansând îmbrăţişaţi chiar şi cele mai uşoare mişcări ale corpului tău sunt simţite cu claritate de partener. Îmbrăţişarea în tango este un mediu extrem de senzitiv şi poate fi o sursă de uriaş disconfort sau profundă bucurie.

Tango este o conversaţie şi pentru a putea purta o conversaţie ai nevoie de linişte. Pentru a comunica prin intemediul impulsurilor cu o altă persoană trebuie să creezi un spaţiu liniştit astfel încât şi cea mai subtilă intenţie să poată fi transmisă. Asta este ceea ce face tangoul aşa de introvertit şi implinitor emoţional, pentru că noi nu ne aducem aminte paşii, ne amintim calitatea conexiunii. Ne amintim senzaţii.

Persoanele care încep să înveţe tango se confruntă cu faptul că nu pot “ doar să danseze pe muzică”. Dacă fac asta de deconectează de partener. Cursurile de tango sunt construite pe două niveluri, să înveţi oamenii să comunice prin mişcări subtile, în acelaşi timp să se mişte expresiv ei înşişi astfel încât să se poată sincroniza cu energia muzicii. Asta este ceea ce vezi la dansatorii foarte buni: ei par calmi, naturali, adesea fără să mişte partea de sus a corpului, strânşi în îmbrăţişare şi totuşi, ca un întreg, ei pot crea cele mai extreme dinamici şi să fie pătrunşi de muzică. Profesorii au sarcina complexă de a arăta atât faţa dinamică a tangoului cât şi pe cea nemişcată.

Ce imită un începător? Ceea ce este cel mai vizibil pentru ochi. Când profesorii predau un dans foarte dinamic, în mod natural elevii copiază mişcările mari în detrimentul conexiunii cuplului. Când profesorii predau “lucrurile mici” studenţii copiază asta şi efectul este că îşi înăbuşe dorinţa de a se mişca pentru a deveni mai calmi. Ei nu pot încă să se mişte liber ŞI să conducă/urmeze subtil în acelaşi timp. Reprimând dorinţa de mişcare ei blochează curgerea energiei, asta conducând la tensiuni. Îmbrăţişarea devine o formă rigidă. Adaugă la asta necesitatea de a naviga într-un spaţiu plin de alte cupluri stresate şi imaginea este completă.

Pe toate suprafeţele de dans vedem oameni înăbuşindu-şi dorinţa naturală de mişcare, încercând să rămână “fixaţi” în acest mediu extrem de sensibil al îmbrăţişării. De asemenea, dorinţa de mişcare este adesea împiedicată de dificultăţi personale. Timiditatea, teama de expunere, teama de eşec, frica de contact, inabilitatea de conectare cu muzica şi în consecinţă, de a avea idei şi sentimente de exprimat. Vedem de asemenea şi opusul: oameni care lasă energia să curgă liber, mişcându-se mult în interiorul îmbrăţişării, ceea ce creează un fel de dans, dar comunicarea se reduce la dialogul între două persoane care strigă una la cealaltă de la câţiva centimetri depărtare.

Pentru a învăţa tango trebuie să faci lucrurile greşit înainte de a le face bine, ceea ce înseamnă să permiţi energiei să circule indiferent de consecinţe. Asta nu înseamnă neapărat să te mişti MULT dar uneori se întâmplă, în mod inevitabil. Când copii sau puii de câine deprind o nouă abilitate ei încep să se mişte cu un unic scop în minte şi o fac din nou şi din nou, mişcându-se prea mult sau prea puţin, căzând şi ridicându-se, încercând în diferite moduri, până când dobândesc reflexele adecvate şi mişcarea este dezbrăcată de de tot ceea ce nu este necesar pentru a fi eficientă. Dar a deveni precum un copil sau un căţeluş este foarte dificil pentru adulţi. Este provocator pentru oameni să afle despre ei că sunt novici la ceva, mai ales când sunt priviţi şi judecaţi de alte persoane din jurul lor. Copiilor nu le pasă dacă greşesc dar adulţii vor să facă lucrurile bine de la început. Cei care învaţă cel mai rapid tango sunt cei cărora nu le este frică să se mişte, nu le este frică să se lase purtaţi de mişcări şi muzică, nu le este frică să arate ridicol.

Mai mult, cei mai mulţi dintre noi vin la tango cu o vastă educaţie intelectuală. Trăim în minţile noastre şi în calculatoarele noastre, nu în corpurile noastre. Încercăm să procesăm intelectual ceea ce ni se întâmplă. Asta nu este eficient atunci când înveţi mişcări. Corpul tău funcţionează în moduri pe care nu le poţi înţelege complet ca să nu mai vorbim de a le controla mental. Îţi poţi controla digestia? Îţi poţi activa bătăile inimii? Îţi împingi în mod conştient sângele prin vene? În creierul tău sunt mai multe conexiuni neurale decât stele în galaxia noastră şi asta este o realitate, nu o metaforă. Le poţi controla? Sau ele te controlează pe tine? Rigiditatea unui dansator/dansatoare este adesea rezultatul minţii lui (sau ei) conştiente de a încerca să înţeleagă şi să controleze fiecare moment ÎNAINTE de a se întâmpla, ceea ce, pur şi simplu, nu este posibil. Mintea ta nu conduce spectacolul, ea doar te ajută să înţelegi intenţia şi mecanicile mişcării. De aceea liderii îşi imploră followerii “Te rog, încetează să mai gândeşti!”

Pentru a fi capabil să “devii dans” trebuie să permiţi întregii tale fiinţe să se abandoneze energiei pe care o generezi şi să fii totuşi prezent, conştient de ceea ce se întâmplă. Doar a te abandona conduce la mişcări automate. Abandonul conştient va crea adevăratul dans şi adevărata încântare pe care o căutăm toţi în tango. Dansul este o stare specială numită “flux”. Pare dificil dar de fapt nu este. Fluxul este cel mai natural lucru pe care îl poate face un om. Este ceea ce faci când nu încerci să controlezi ceea ce se întâmplă, când nu faci efort. Trebuie să devii un dansator înainte de a deveni un dansator avansat şi a dansa înseamnă să încorporezi complet fiecare mişcare. În acest fel, indiferent de nivelul tău, poţi dansa din prima ta zi de tango până în ultima. Este asta o veste bună?

.

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (5 evaluari, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

3 Responses

  1. uraaaa din inima, pentru mine e o confirmare, multumesc, abrazos!

  2. Imi place mult articolul si intrezaresc valabilitatea celor expuse. Multumesc!

Leave a Reply