Rick McGarrey s-a născut şi a descoperit tangoul în Statele Unite şi a început să călătorească la Buenos Aires în 2001. Acolo a cunoscut-o pe Alejandra Todaro cu care s-a căsătorit ulterior şi a trăit mulţi ani în BA. Blogul său, “Tango şi Haos”, descrie experienţa învăţării şi descoperirii tangoului aşa cum este el practicat în mod tradiţional de către milongueros. McGarrey a făcut numeroase investigaţii şi analize ale tradiţiilor de tango. El oferă materiale exhaustive despre postura corporală şi mers, îmbrăţişarea caracteristică şi anecdote despre viaţa oraşului. Oferă de asemenea, o importantă arhivă video despre mari milongueros precum Ricardo Vidort şi Ismael Heljalil, pe care i-a cunoscut personal.

Articolele blogului său, ale căror traduceri sunt prezente pe acest site în categoria “Tangoandchaos”, constituie o resursă majoră pentru cei care învaţă tango sau pur şi simplu doresc să afle amănunte despre acest gen de tradiţie şi manifestare culturală. O idee majoră a site-ului este diferenţa de abordare a tangoului în Buenos Aires faţă de Statele Unite şi restul lumii, el fiind un partizan înfocat al abordării tradiţionale.

Un citat care exemplifică foarte elocvent a această atitudine:

“O altă diferenţă pe care o văd între milongile din Statele Unite şi cele din Buenos Aires este una de atitudine. Voi exemplifica oarecum extrem (şi poate cinic) acest lucru. Am observat că milongile din Statele Unite sunt adesea afectate de un grup de dansatori “tango acrobatic”. Am fost recent la o milonga într-un mare oraş de pe coasta de vest în care, din anumite motive, acest tip de dans se pare că a preluat controlul. Am stat cu o pereche de argentinieni şi am urmărit cum cuplurile alergau şi îşi croiau drum pe suprafaţa de dans de parcă erau sub influenţa steroizilor. Cel mai de jos punct cred că a fost atins în timpul unei melodii foarte triste de Canaro. Era En Esta Tarde Gris (În această după-amiază cenuşie) şi nu este doar tristă, este pesimistă, aproape sumbră. (Dar de asemenea, frumoasă în felul ei… una dintre ironiile tangoului, nu-i aşa? ) Oricum, majoritatea dansatorilor nu a pierdut nici măcar o măsură. Ei bine, de fapt au pierdut foarte multe măsuri… dar au continuat să ţopăie de jur împrejur cu feţe vesele. Feţe care erau într-un contrast puternic cu cele ale argentinienilor spectatori. Argentinienii au fost prea politicoşi ca să spună ceva (cel puţin în engleză) dar feţele lor arătau ceea ce simţeau – un amestec de durere şi milă. O sugestie: Dacă auziţi un cântec care începe cu , “Que ganas de llorar, en esta tarde gris”, vă rog nu dansaţi ca şi când aţi da probă pentru un spectacol pe Broadway. Dacă faceţi asta, orice argentinian care v-ar vedea ar crede că aveţi nevoie de consiliere psihologică.”

Site-ul nu a fost actualizat de câţiva ani dar conţinutul este în continuare foarte relevant deoarece poveştile lui Rick McGarrey vorbesc despre esenţa, tradiţia şi spiritul tangoului.

Dă-i un răspuns lui Intrebari care (nu) au mai fost puse | CTango RO Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.