De ce ar trebui să scoţi capul din nisip şi să începi a-ţi pune întrebări

Veronica ToumanovaArticol original

De-a lungul anilor în tango am întâlnit, şi încă întâlnesc frecvent, o anumită atitudine a dansatorilor (atât bărbaţi cât şi femei, dar mai ales la femei), care poate fi rezumată astfel: ”cei cu care mi-ar face plăcere să dansez nu dansează cu mine. Nu sunt sociabili. Ar trebui să fie mai deschişi, să iasă din lumea lor mică, să încerce noi dansatori/dansatoare (pe mine), să mă accepte aşa cum sunt şi să se bucure de ceea ce am de oferit.” Consecinţa curentă a acestei atitudini este că persoana devine frustrată. Mai încet – sau mai rapid – frustrarea umbreşte alte aspecte ale experienţei de tango, persoana se simte respinsă şi se formează un cerc vicios: Dansatorul simte că alţii nu îl doresc, intră într-o dispoziţie proastă şi obţine în consecinţă şi mai puţine dansuri.

Poţi fi de acord sau nu cu această atitudine. Eu personal nu sunt, dar motivul pentru care scriu asta nu este că aş vrea să judec pe cineva ci, în primul rând vreau să înţeleg, în al doilea, pentru că vreau să ajut la schimbarea acestei atitudini în ceva mult mai productiv.

Dacă nu ai suferit niciodată această frustrare te poţi opri din citit. Oricum, dacă te bântuie gânduri de genul “de ce, de ce nu mă invită / nu se uită la mine” sau “aşa îmi doresc că toţi aceşti snobi care dansează între ei să scoată capul în lumea reală şi să vadă pe toată lumea” – atunci ceea ce scriu aici ar putea să te ajute să scapi de această frustrare şi să descoperi mai multă plăcere în tango.

Când începem o activitate, precum tenis sau fotografie sau pictură, cumva ştim de la început că antrenorul nostru de tenis nu va vrea să joace cu noi pentru propria plăcere. Nu ne aşteptăm ca revistele de fotografie să ne publice primele fotografii în galeriile de artă sau să se bată pe ele. Acestea se pot întâmpla dar toţi ne dăm seama că ar fi o excepţie. În nici un alt domeniu al vieţii nu ne aşteptăm că alţii să ne aprecieze şi să ne dorească fără ceva investiţii personale în ABILITATE. Totusi, imediat ce o persoană intră în lumea tangoului, uneori pare să fi uitat această regulă simplă a vieţii, regula investiţiei personale şi a interesului reciproc.

Cum anume se ajunge ca persoane inteligente, educate şi altfel experimentate să aibă aşteptări aşa de nerealiste? Confuzia se află parţial în interpretarea greşită a cuvântului “social”. În tango “social” înseamnă că dansezi în cuplu cu altă persoană şi cu alte cupluri în jurul tău pe suprafaţa de dans. Şi faptul că între “tande” poate exista “socializare” pentru a te ajuta să-ţi creezi “reţeaua de tango”. “Social” nu înseamnă că alte persoane te vor accepta exact aşa cum eşti şi că vor dansa cu tine doar pentru că tu îţi doreşti asta. “Social” nu înseamnă că alte persoane îţi datorează ceva sau că sunt obligate să îţi ofere momente plăcute. Nici tu nu ai această obligaţie. Dar ei îţi POT oferi momente plăcute şi la fel POŢI şi tu.

Unde în alt loc în viaţă suntem acceptaţi şi bineveniţi exact aşa cum suntem, fără a trebui ca mai întâi să investim în ABILITATE, să ne integrăm în mediu, să avem ceva de oferit? Aşa este: când suntem copii mici, cu părinţii noştrii, şi cu alţi copii, în mediul nostru. Părinţii ne vor accepta şi iubi exact aşa cum suntem iar la locul de joacă, copii se vor juca cu noi atât timp cât suntem prietenoşi. Dar tango nu este un loc de joacă, profesorii nu sunt părinţii noştrii şi dansatorii nu sunt alţi copii.

Dacă îţi doreşti ca un alt dansator să danseze cu tine trebuie să îţi pui două întrebări:

Prima, de ce îţi place de el/ea? A doua, ce fel de persoană, dansator ar trebui să fii tu pentru a fi plăcut la rândul tău?

Răspunsul la prima întrebare este adesea “pentru că îmi place cum dansează”. Ceea ce de obicei înseamnă că tu ai înţeles ce este tangoul şi care sunt priorităţile tale. Este posibil că persoana respectivă să nu gândească acelaşi lucru despre tine. Nu există în mod obiectiv “dansator bun” sau “dansator prost”, există doar o mare varietate de preferinţe. Nu-ţi pune întrebarea “DE CE nu îi place de mine?” nu este întrebarea corectă şi nu vei găsi niciodată răspunsul pentru că nu ai de unde să-l afli. Mai bine întreabă-te: “ce pare să îi placă acestei persoane la cei cu care dansează? Observă, reţine, fii atent(ă).

Răspunsul la cea de-a două întrebare (“ce fel de dansator ar trebui să fiu eu pentru a fi plăcut(ă)?”) poate varia de la “Ar trebui să fiu unul/una din top cinci dansatori/dansatoare la milonga” la “ Ar trebui să fiu tânără, blondă şi să port fustă mini” (dacă eşti fată) :). Reţine că fiecare răspuns din această plajă de răspunsuri este un MOTIV VALID DE A DANSA CU CINEVA. Dacă unei persoane îi place să danseze doar cu dansatori foarte buni nu face acea persoană un snob, deoarece dacă respectivă persoană este snoabă, la fel eşti şi tu. ŞI TU vrei să dansezi cu dansatori foarte buni. Dacă răspunsul la această întrebare este “blondă şi fustă mini” atunci persoana respectivă are alte priorităţi şi are tot dreptul la ele. Pur şi simplu priorităţile voastre nu se potrivesc. Dacă a te face blondă şi a purta fustă mini este împotriva principiilor tale, mută-ţi interesul la alt dansator sau schimbă-ţi principiile. Dacă înţelegi că trebuie să devii un dansator mult mai bun, atunci găseşte un profesor pe placul tău şi începe să-ţi îmbunătăţeşti dansul. Dacă simţi că este vorba de abilităţile tale sociale, sau modul în care te îmbraci, sau modul în care te prezinţi, atunci încearcă să înţelegi ce fac celelalte persoane, persoane care în ochii tăi au mai mult succes. Nu îi condamna că sunt diferiţi faţă de ţine pentru că ei te pot ajuta.

Dacă eşti bărbat şi o femeie te refuză, nu te simţi insultat. Adu-ţi aminte că nu mai eşti la locul de joacă. Fii bărbat. Fă să meriţi femeia pe care o doreşti. Nu spune prietenilor tăi “aceasta dansează doar cu profesori” pentru că atunci când ea va spune DA prietenului tău, TU te vei simţi ca un idiot. Dacă eşti femeie nu judeca alţi dansatori pentru preferinţele lor. Adu-ţi aminte că doreşti acel bărbat pentru că există ceva valoros în el, pentru că este ceva la el ce îţi PLACE. Fii pregătită să şi dai, nu doar să primeşti. Cultivă-ţi abilităţile, dezvoltă-te, improvizează. Fii generoasă dar nu dansa cu persoane cu care nu doreşti să o faci. Dacă dansezi cu oricine doar pentru că simţi că trebuie să dansezi, nu fi surprinsă că “oricine” continuă să te invite.

Nu contează foarte tare DE CE doreşti pe cineva anume în tango, doar trebuie să înţelegi că dorinţa este un element esenţial şi trebuie să fie reciprocă. Dacă cealaltă persoană nu te doreşte, ori fă ceva să devii dezirabil(ă) ori schimbă obiectul atenţiei. Până la urmă tangoul nu este în primul rând o întâlnire a două abilităţi. Este o întâlnire a două dorinţe. Şi de acolo mai departe totul depinde de tine.

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (8 evaluari, medie: 4,88 din 5)
Se încarcă...

Leave a Reply