Practica (tangoului)

tanda2Artem Maloratsky

Pentru a practica tango este nevoie doar de un partener şi ceva muzică de tango. Practica este mai plăcută dacă există o suprafaţă de dans bună, pantofi de tango confortabili, încăpere cu atmosferă plăcută şi în special, alte persoane care dansează în acelaşi spaţiu. Dar dacă cineva intenţionează să practice tango ca o formă serioasă de artă, practica trebuie organizată în modalităţi propice acestui obiectiv. În acest articol voi discuta doar principii simple, reguli, obiceiuri şi atitudini pe care le consider utile.

Sunt numeroase forme pe care le poate lua practica tangoului: lecţii private sau de grup, dans în cuplu într-o încăpere sau studio, practică în grup şi milonga – dansul social. Fiecare formă are plusurile şi minusurile sale.

În epoca de aur a tangoului majoritatea a învăţat tango în mod informal, de la unul la altul, dar în zilele noastre câteva lecţii sunt de obicei necesare pentru început. Lecţiile în grup sunt folositoare pentru a face cunoştinţă cu numeroasele concepte şi structuri şi pentru a dansa cu diferiţi parteneri deoarece, la majoritatea cursurilor, se schimbă frecvent partenerii. Dar nu se poate primi prea mult feedback personalizat într-o lecţie de grup. Pentru asta, o lecţie privată este mai bună. Un alt avantaj al unei lecţii private este că ai ocazia să dansezi cu un dansator mult mai experimentat, cu o bună experienţă proprie de învăţare, indiferent de calitatea predării. Dar pentru a progresa la niveluri superioare este nevoie de o varietate de parteneri, cu diferite niveluri de dans. În consecinţă, nu poţi învăţa să dansezi bine doar luând cursuri.

Un mod de a continua învăţarea este să practici regulat cu un partener. Aceasta se poate face la o milonga sau într-un cadru privat. Practica într-un cadru privat are unele avantaje – îţi poţi permite să studiezi anumite structuri şi aspecte ale dansului sau să te opreşti la mijlocul melodiei pentru a discuta. Din motive profesionale am folosit acest tip de practică şi am constatat dificultăţile ei. Ce mai mare, în experienţa mea, este aceea că foarte des partenerii încep să se învinovăţească reciproc când ceva nu merge bine. În cele mai multe dintre aceste cazuri este foarte dificil să ştii a cui este vina în realitate. De obicei este vina persoanei care se plânge pentru că aceea are o atitudine defensivă în loc de una creativă. De asemenea, adesea, unul dintre parteneri începe să se simtă ţinut pe loc de abilităţile inferioare ale celuilat partener. Mai există situaţia în care ambii parteneri pot împărtăşi simultan anumite iluzii, atât timp cât nu există o a treia parte care să le dea feedback. Am avut multe discuţii contradictorii cu partenerele mele şi am văzut multe alte cupluri profesioniste luptând amar în timpul sesiunilor de practică. Am ajuns la concluzia că, pentru ca astfel de practici private să funcţioneze bine, trebuie să aplici o disciplină strictă. De cele mai multe ori partenerul trebuie luat aşa cum este, acceptat ca partener, cel puţin pe durata practicii. Doar atunci te poţi concentra pe dansul propriu. Dacă e absolut necesar să se ofere feedback reciproc nesolicitat, trebuie alocat un timp special pentru asta.

Din experienţa mea, tango se practică cel mai bine în grup. Se poate vorbi despre energia grupului, despre inspiraţia care poate să apară atunci când mai multe persoane practică împreună aceeaşi formă de artă. Dar mai sunt multe alte explicaţii logice pentru faptul că practica în grup este mai bună:

–           se pot învăţa foarte multe dor privind la alţii; dansatorii buni sunt remarcaţi şi inspiră pe ceilalţi să se perfecţioneze;

–           asistenţa altora împiedică dansul şi comportamentul inadecvat;

–           necesitatea de a răspunde în mod constant la mişcările altor dansatori de pe suprafaţa de dans antrenează abilităţile improvizaţionale şi face dansul mai spontan.

Factorii de mai sus au efecte pozitive chiar dacă alegi să dansezi întotdeauna cu acelaşi partener. Unele persoane simt că tango este aşa de senzual încât poate fi dansat doar cu partenerii lor intimi.

A dansa întotdeauna cu acelaşi partener are unele avantaje:

– nu duci niciodată lipsă de partener;

– înveţi să accepţi şi să faci pace cu partenerul, cu tine însuţi şi cu toată relaţia legată de dans. Asta poate fi o mare provocare, pozitivă, pentru majoritatea persoanelor, pe care generaţiile trecute se pare că au gestionat-o mult mai bine decât cele prezente;

– un cuplu stabil, pe termen lung dezvoltă de obicei un stil propriu, unic. Asta poate fi un lucru pozitiv, atât timp cât este păstrată integritatea tangoului ca limbaj de comunicare.

Dansul cu un partener stabil (deşi nu neapărat exclusiv) poate fi cea mai bună formă de a practica tango. Oferă o bază constantă pentru perfecţionare, iar pe termen lung rezonanţa sensibilităţilor artistice a două persoane poate crea ceva cu adevărat magic. Oricum, pentru ca acest model să funcţioneze bine e nevoie de un nivel ridicat de maturitate emoţională pe care puţine persoane o au. Nici eu nu mă simt foarte pregătit. În plus, poate fi foarte dificil să găseşti un partener cu care să împărtăşeşti sensibilităţile şi principiile artistice. Să ai un partener stabil cu care să te bucuri de dans este o realizare importantă. Să ai un parteneriat în care ambii pot creşte ca dansatori este un vis realizat de foarte puţini. Datorită acestor dificultăţi majoritatea persoanelor, în zilele noastre, dansează cu o varietate de parteneri. În acest caz, practica în grup are multe beneficii suplimentare:

–           înveţi foarte mult adaptându-te la diferiţi parteneri;

–           dezirabilitatea ca partener este un bun indicator pentru calitatea dansului; libertatea alegerii partenerilor creează o competiţie sănătoasă care impulsionează dansatorii să se perfecţioneze;

–           cu o varietate de parteneri este mult mai uşor să monitorizezi progresul – dacă există un real progres se va simţi în dansul cu oricare dintre parteneri. Dacă dansezi întotdeauna cu acelaşi partener nu va fi niciodată foarte clar care dintre parteneri a progresat;

–           dansul cu mai mulţi parteneri păstrează integritatea tangoului ca un limbaj de interacţiune; În cadrul unui cuplu exclusiv, limbajul poate deveni foarte uşor idiosincratic.

În general, dansul împreună în acelaşi spaţiu este cel mai eficient mod de a împărtăşi viziunea artistică cu ceilalţi dansatori, atât doar privind cât şi dansând unii cu alţii. Există trei forme diferite de a practica tango în grup: practică, dansul (baile) şi milonga.

Practica este cumva mai puţin formală decât dansul sau milonga. La practică este permis să te opreşti în mijlocul unei melodii, să împărtăşeşti structurile cu alţii şi să schimbi impresii despre dans. Este o bună alternativă pentru milonga, unde nu este de obicei loc pentru aşa ceva. În epoca de aur a tangoului existau “academias” unde oamenii învăţau şi practicau tango după-amiaza, înainte de a merge seara la milonga. Dezavantajul practicii este că, fiind mai puţin formală, îi lipseşte calitatea ritualului şi de cele mai multe ori nu oferă experienţele mistice pe care mulţi le pot găsi la milonga.

“Dansul” (“baile”) este foarte similar cu milonga cu excepţia faptului că este destinat cuplurilor stabile. Unei persoane fără un partener stabil îi va fi foarte greu să danseze într-un asemenea loc. Încă mai au loc în cartierele depărtate de centru ale Buenos Airesului dar devin rapid lucruri ale trecutului.

Continuare in „Milonga” (n.tr.)

  1. Milonga | CTango RO

    […] site-ul original “Milonga” face parte din articolul “Practica” Din cauza dimensiunii foarte mari a articolului şi a importanţei informaţiilor subiectul a […]

Lasă un răspuns la Milonga | CTango RO Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *