1. Coregrafia (2)

tg_anArtem Maloratsky

Continuare de la Cele patru aspecte – 1. Coregrafia (1)

Structuri liniare

  1. a)   Sistemul paralel

Sistemul paralel mai este cunoscut ca “natural opus”. Asta înseamnă că atunci când bărbatul mută piciorul drept femeia mută piciorul stâng şi vice-versa. Aceasta este cel mai natural mod de a coordona paşii în orice dans de perechi. Dar în tango se foloseşte uneori şi aşa numitul sistem încrucişat (cross) pe care îl vom discuta mai târziu. […]

Este interesant de observat că, doar cu structurile fundamentale de mers, cineva poate dansa un tango frumos. Dacă paşii sunt executaţi cu o bună calitate a mişcărilor şi a conexiunii cu partenerul şi cu o muzicalitate destul de subtilă, nici o dansatoare experimentată nu se va plictisi.

  1. b)   Sistemul încrucişat (cross)

În aşa numitul sistem încrucişat, când bărbatul mută piciorul drept femeia mută de asemenea piciorul drept şi când el se mişcă către stânga lui şi ea se va mişcă către stânga ei. Acesta este un mod de a se mişca împreună mai puţin natural şi ar trebui utilizat ocazional după opinia mea. Este oricum foarte folositor pentru anumite secvenţe precum ocho spate şi întoarceri cu sacade. […]

Structuri circulare

În secvenţele de bază cu întoarceri, bărbatul poate păşi undeva în vecinătatea piciorului “precedent” al femeii în timp ce ea mută greutatea de pe acel picior. În consecinţă el “înlocuieşte” corpul ei şi totul se poate simţi foarte fluent şi ritmic deşi va lua ceva timp pentru a învăţa coordonarea (toate sacadele se fac în acest mod). În alte secvenţe cu întoarceri, bărbatul poate păşi în apropierea piciorului “următor” al femeii împiedicând-o astfel să transfere greutatea pe el, de aici rezultând de obicei o “parada” – o oprire.

Ambele structuri pot fi inversate asta însemnând că femeia poate fi condusă pentru a păşi în apropierea piciorului “următor” sau “precedent” al bărbatului dar asta este mai dificil de făcut. Eu pot executa doar câteva astfel de variaţiuni la o calitate decentă.

Mai există întoarcerile pe un singur picior în care unul dintre parteneri stă pe un picior în timp ce celălat păşeşte în jurul lui. Acestea sunt mai greu de făcut şi oarecum mai puţin ritmice dar sunt relativ “curate” când sunt bine executate. […]

Vreau să arăt cititorului aceste posibilităţi şi în acelaşi timp să îl descurajez în la a le explora prea adânc. A fi prea încântat de asemenea exerciţii intelectuale are acelaşi efect asupra tangoului pe care l-a avut bebop-ul asupra muzicii de jazz – îi răpeşte sensibilitatea generală, mută arta de la “baza” simţurilor într-o zonă mai abstractă, intelectuală. Cel mai simplu mod de a evita asta este pur şi simplu să spui “nu” tuturor structurilor care par să interfereze cu mersul corect, conexiunea cu partenerul sau muzicalitatea, cum am tot repetat. Fiecare dansator va avea un punct limită diferit în funcţie de condiţia fizică – cel mai bine este ca fiecare să fie modest şi onest cu sine însuşi şi de asemenea, atent la limitele partenerului. Cum am mai spus, eu folosesc cel mult 5% din toţi paşii pe care “îi cunosc” şi nu am văzut pe nimeni capabil să profite de toate posibilităţile teoretice.

Cross-ul

În această secvenţă labele picioarelor sunt alăturate dar cu cealaltă parte decât în mod obişnuit. […]

Nu voi încerca să discut modul exact de a conduce femeia în cross – ca să fac asta în scris ar fi un exerciţiu inutil. Cum am mai spus, este suficient doar să menţionez posibilitatea şi să las dansatorul să experimenteze sau să înveţe de la profesori. Bărbatul poate folosi cross-ul în mişcările proprii pentru a-şi schimba greutatea de pe un picior pe celălalt. Un exemplu este la enrosque, în care cross-ul este combinat cu un pivot. Atât pentru bărbat cât şi pentru femeie este important să înveţe cum se face corect cross-ul, punând complet ambele picioare pe podea înainte de a schimba greutatea.

Întoarceri pe un picior

Structurile cu întoarceri pe un picior sunt foarte greu de exemplificat în diagrame. Multe dintre ele se realizează printr-o combinaţie de întoarceri şi răsuciri ale corpurilor. Nu le voi discuta în detaliu pentru că obiectivul meu este doar să menţionez câteva posibilităţi, nu să creez un catalog complet al paşilor de tango, ceea ce ar fi aproape imposibil. Ce face aceste secvenţe diferite este faptul că unul dintre parteneri păstrează întreaga greutate pe un picior în timp ce celălalt partener păşeşte în jurul lui. Cele mai multe barridas se fac în acest mod. Avantajul aici este că unul dintre picioare este complet liber să facă diferite lucruri pentru că nu trebuie să suporte greutatea corpului. Bărbatul se poate întoarce pe un picior conducând femeii să meargă în jurul lui. Piciorul lui liber poate ajuta propulsarea în răsucire, poate acompania piciorul femeii în timp ce ea păşeşte (barrida) sau poate atinge piciorul partenerei într-un fel de ornament iar uneori poate face gancho-uri rapide în timp ce ea continuă să păşească. (deşi nu am văzut până acum un dansator social care să facă asta bine) Nici unul dintre aceste lucruri nu trebuie făcut arbitrar – ele trebuie să se potrivească dinamicii generale a conducerii care este de obicei realizată prin unele grade de răsuciri ritmice ale corpului. Alternativ, bărbatul poate păşi în jurul femeii în timp ce o ţine pe un singur picior. El îi poate conduce o răsucire, producând boleo faţă sau spate. În aceste ultime scenarii, femeia poate face ornamente cu piciorul liber.

Disocieri (răsuciri)

Prin disociere înţeleg mişcarea în care partea superioară a corpului se întoarce în direcţie opusă părţii inferioare. Cel mai comun exemplu este boleo, în care disocierea culminează cu o balansare a piciorului în faţă sau în spate. Disocierea şi întoarcerea se întâmplă adesea simultan. De exemplu un mod obişnuit de a conduce boleo este a păşi în jurul partenerei la momentul potrivit şi în direcţia potrivită pentru a-i conduce disocierea. Dar există de asemenea secvenţe în care disocierea corpului femeii este condusă cu ajutorul disocierii corpului bărbatului. […]

Ornamente

Ornamente sau adornos sunt mişcări opţionale care nu sunt conduse ci sunt făcute spontan în spaţiul dintre ceea ce se comunică între parteneri. Uneori ornamentele pot trece neobservate de către celălalt partener şi uneori pot trece neobservate chiar de cel care le face! Acestea sunt cele mai bune – cele care apar dintr-o mişcare atât de naturală încât trec aproape neobservate. Nu recomand nimănui, bărbat sau femeie, să se străduiască să facă ornamente. Asta ar distruge întregul lor scop. Ele sunt destinate să se dezvolte natural pe măsură ce mişcarea devine mai confortabilă în pereche şi permite interpretarea mai liberă a muzicii. Ornamentele sunt făcute mai des de femei decât de bărbaţi – ele pot fi o mare parte a libertăţii coregrafice a femeii în acest dans. Totuşi, chiar unele dintre cele mai avansate dansatoare aleg să nu le facă deloc, punându-şi întreaga creativitate în calitatea mişcărilor proprii, conexiunii cu partenerul şi muzicalităţii. Ornamentele pot semăna cu alte structuri – pot arăta ca un boleo de exemplu – sau pot fi foarte subtile – o uşoară schimbare a traiectoriei piciorului în timp ce păşeşte sau o uşoară întârziere înainte de a se mişca. Există anumite ornamente care pot fi descoperite urmărind alţi dansatori dar cele mai bune sunt cele care rezultă din mişcările individuale ale fiecărui dansator, de aceea nu mai insist asupra lor. […]

Concluzie

Nu pot sublinia suficient cât de dăunător poate fi să te laşi prins în multitudinea de posibilităţi coregrafice ale acestui dans. Calitatea dansului poate suferi enorm. Pe de altă parte, este bine să ai o imagine a cât de mult îţi poţi extinde vocabularul de tango. Provocarea este să te autocontrolezi şi să nu încerci orice, mai ales ceea ce condiţia fizică şi/sau experienţa nu permite încă. Din când în când ies din zona mea de confort şi încerc ceva nou dar nu insist foarte mult. Decât a deprinde o nouă structură sunt mult mai mulţumit dacă ajung la un nou nivel de flux creativ folosind structurile pe care le-am încorporat suficient de mult încât apar spontan în dansul meu. Nu poţi “zbura” dacă eşti împovărat de structuri pe care le simţi prea complicate.

Un alt punct de vedere este cel al purităţii. Prin puritatea coregrafiei înţeleg libertatea ei de tot ce este artificial – un mod special de a păşi sau orice manipulare în conducere. Sunt anumite structuri care pot fi considerate în general impure pentru că violează grav principiile generale ale dansului (volcada, de exemplu, scoate femeia din echilibrul propriu). Dar majoritatea structurilor pe care le-am enunţat nu sunt pure sau impure în sine – mai degrabă pot fi executate cu mai multă sau mai puţină puritate. Nu voi înceta să o spun: o structură este pură dacă poate fi executată fără a sacrifica calitatea generală a mişcării corporale, a conexiunii cu partenerul şi muzicalităţii, care sunt mai importante în dans decât coregrafia. Asta înseamnă că, dacă sunt paşi implicaţi, ei sunt executaţi natural ca în mersul obişnuit, că este menţinută o conexiune apropiată şi continuă între parteneri şi că paşii pot fi folosiţi cu uşurinţă pentru interpretarea muzicii.

.

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (8 evaluari, medie: 4,88 din 5)
Se încarcă...

One Response

Leave a Reply