De ce credem că tehnica ucide emoţiile

posted in: Totul despre tango, Verotango | 0

vera1Veronica Toumanova Articol original

Există convingerea că focalizarea prea puternică pe tehnică te va expune riscului de a deveni un dansator detaşat emoţional. În tango, acesta este un risc foarte serios. Dacă spui despre cineva “acest dansator nu este foarte înzestrat tehnic dar are mari calităţi umane în dansul lui” poate fi considerat un compliment, însă a spune că dansul cuiva este prea tehnic şi insuficient de emoţional adesea înseamnă că acea persoană nu a înţeles cu adevărat ce este tangoul. Se pare că noi credem despre tehnică că poate deveni opusul emoţiei sau a factorului uman în general. La articolele mele în care discut despre dificultăţile învăţării abilităţilor de tango, din când în când obţin reacţia: “ Da, da, este foarte drăguţ, dar ştii, dansezi tango cu INIMA şi toată tehnica din lume nu te poate învaţă asta!”

Opoziţia dintre tehnică şi emoţii nu este nouă, le percepem uneori ca fiind complementare şi uneori că fiind noţiuni opuse în multe domenii ale vieţii, nu doar în tango. În toate formele de dans profesorii şi coregrafii se plâng de dansatori care au devenit aşa de obsedaţi de perfecţiune încât, cum spunea odată un profesor de balet, “pare că sunt îndrăgostiţi de propriile picioare!” În dans, a fi absorbit de tehnicalităţile mişcărilor împiedică dansatorul să “devină” mişcarea şi în consecinţă de la a exprima tot ceea ce există dincolo de ea, precum intenţia, povestea, imaginile, dispoziţia, emoţia, sufletul şi pasiunea.

Această stare de tensiune dintre tehnică şi emoţie este creată în primul rând de modul în care gestionăm orice fel de abilităţi complexe: procesul învăţării acaparează cea mai mare parte a atenţiei noastre. Atât timp cât înveţi să stăpâneşti un giro fluent, emoţia va fi ultimul lucru din mintea ta. Acest mod de concentrare asupra studiului care necesită o atenţie completă la sarcină este ceea ce dezvoltăm în contextul cursurilor şi practicii. Atât timp cât corpul nostru se simte copleşit de dificultăţi vom avea mai degrabă tendinţa de “a face” în loc de “a deveni”. Dacă, după ce am atins un nivel suficient al abilităţii, păstrăm acest mod de concentrare la “a face”, mişcările noastre nu vor fi niciodată complet încorporate şi în consecinţă fiinţa noastră nu va fi niciodată exprimată complet.

În orice tip de dans profesorii îşi îndeamnă în mod regulat elevii să se oprească din când în când de la a “execută” şi să implice întreaga lor fiinţă în mişcare. Doar atunci o mişcare poate deveni mai mult decât o activitate fizică. În unele cazuri, pentru a forţa părăsirea aceei structuri de gândire, un dansator trebuie să-şi asume riscul de a o face IMPERFECT de dragul de a o face cu emoţii adevărate. În fiecare dans ne întâlnim cu aceeaşi capcană: riscul de a ne concentra prea mult la execuţia dansului şi de a uita să îl trăim.

În tango, cuvântul “tehnică” este adesea utilizat pentru a descrie obsesia faţă de paşi complecşi sau mişcări complexe. În dansul social a te focaliza în întregime pe paşi şi mişcări este considerată cea mai înaltă trădare pentru că laşi deoparte conexiunea cu partenerul şi dansezi de unul singur, folosind cealaltă persoană ca un instrument. Aceasta este permis în timpul practicii, cu scopul perfecţionării dar nu şi în contextul dansului social. Odată ce ai ajuns la milonga, se aşteaptă de la tine să pui inima şi sufletul în dans. Totuşi, nu este vorba despre tehnică ci despre FOCALIZARE. Tehnica este un instrument care te ajută să dansezi cu cel mai mic efort posibil, în cel mai graţios şi eficient mod. Este acea calitate a lipsei de efort care permite exprimarea adevărată şi face ca dansul tău să se simtă liber, antrenant şi foarte aproape de zbor. Tehnica îţi oferă libertatea de exprimare dându-ţi libertatea mişcărilor. Ceea ce denumim “tehnic dar lipsit de emoţie” ar trebui numit mai precis “focalizare pe mişcare” sau “deconectare”, deoarece, atunci când ne focalizăm în întregime pe cum executăm mişcarea, inevitabil ne deconectăm într-o anumită măsură de partener, de muzică, de dans şi de sinele nostru emoţional. A fi tehnic înseamnă a avea o anumită calitate a tehnicii, nu a fi obsedat de tehnică. Toţi dansatorii îşi doresc să fie cu adevărat tehnici pentru că atunci pot uita de tehnică.

Un fenomen foarte interesant apare atunci când o persoană care încearcă să facă ceva perfect, pierde focalizarea şi se conectează conştient la muzică sau la o imagine sau o intenţie. Deodată calitatea tehnică a mişcării se îmbunătăţeşte dramatic! De ce se întâmplă asta? Vezi, când te concentrezi exclusiv pe o acţiune fizică neglijezi ceilalţi parametrii care creează un dans fără efort: muzicalitatea, intenţia şi conectarea. De aceea a dansa cu focalizare “tehnică” ne face să ne mişcăm într-un mod mecanic, ori cu energie prea puţină sau prea multă, ori detaşaţi emoţional, ori patetic de frenetici.

Fenomenul de mai sus explică de ce aşa de des profesorii, în loc să îţi reamintească “să pui întâi călcâiul şi să rulezi toată talpa” îţi vor spune: “acum, mergi încet, ca o pisică, imaginează-ţi că picioarele tale fac masaj podelei”. Imageria în dans este folosită exact cu scopul de a-ţi lărgi viziunea, pentru a putea încorpora alte lucruri: muzica, spaţiul, partenerul, intenţia şi emoţia. De aceea imaginile sunt aşa de eficiente în dans: când îşi ating tinţa, mişcările tale devin instantaneu COMPLETE. Ai nevoie, la un anumit moment, să înţelegi mecanica mişcărilor, pentru a duce tehnica ta la un nivel înalt, dar pentru a trece dincolo de mecanică ai nevoie de o imagine sau o intenţie. Şi ai nevoie de ele la orice nivel, nu doar după ce mecanicile au devenit perfecte, deoarece, după cum se vede, mecanicile nu vor fi perfecte până când atenţia ta nu va include mai mult decât mecanică.

Înţelegerea modului de dans focalizat pe mişcări ne ajută să descoperim de ce îl considerăm opus “emoţiei”. În contextul tangoului aş descrie “emoţia” ca măsura în care permiţi ca prezenţa ta personală să fie simţită şi văzută de cealaltă persoană într-un mod autentic şi deschis, cu alte cuvinte, măsura în care eşti complet prezent în ceea ce faci. Când eşti deconectat de diferite aspecte ale dansului şi te concentrezi doar pe a executa mişcări fizice te deconectezi în acelaşi timp de la emoţiile tale.

Ar trebui să nu confundăm emoţia cu a fi “sufocant”. Un exces de emoţii îţi perturbă de fapt dansul, pentru că mintea şi corpul devin copleşite. Unul dintre motivele pentru care avem tehnica este pentru a fi capabili să simţim şi să afişăm emoţii puternice păstrând totuşi controlul mişcărilor corpului. Tango este un dans în care emoţiile sunt îndreptate mai mult spre interiorul cuplului şi partener decât spre exterior, chiar şi într-o demonstraţie. Prin urmare, în tango adesea lucrurile arată diferit faţă de cum se simt. Nu tot ceea ce pare complex este neapărat tehnic: uneori cel mai puţin impresionanţi dansatori din sală sunt cei mai tehnici. Asemenea, nu oricine arată expresiv emoţional va fi simţit cu adevărat prezent în îmbrăţişare. Adesea un dansator care arată cumva rece şi distant îţi va oferi cea mai intensă experienţă de dans.

Profesorii sunt adesea criticaţi pentru că fac elevii “focalizaţi pe tehnică”, pentru că petrec aşa de mult timp arătând studenţilor cum să execute paşii corect. Multe persoane au impresia că studiul distruge conexiunea autentică la tango şi că ar trebui să o cauţi intuitiv, doar cu emoţie şi dorinţă, doar cu ajutorul factorului uman. Dacă tu crezi că asta a fost calea ta în tango şi a mers foarte bine, probabil nu realizezi că modul în care dansezi a fost în mare parte, atât copiat şi influenţat de cei din jurul tău, cât şi adaptat la mişcările partenerilor tăi, cu alte cuvinte, încă există o parte tehnică care pur şi simplu nu a rezultat dintr-un studiu structurat. Nu poţi face mare lucru pe suprafaţa de dans dacă tot ceea ce îi oferi partenerului este o inimă mare. Nu tehnica este problema. Problema este credinţa că a şti cum să te mişti te face să dansezi sau credinţa că fiind o persoană plăcută şi ştiind cum să îmbrăţişezi te va face un dansator. Nici una dintre acestea, SINGURĂ, nu o va face. Oricum, combinate pot aduce ceea ce, după toţi aceşti ani, eu încă consider a fi pură magie.

Există de asemenea un alt motiv pentru care în tango suntem aşa de sensibili la această aparentă opoziţie între tehnică şi emoţionalitate şi totul are de a face cu natura dansului în sine.

Unul dintre motivele pentru care multor dansatori de tango social nu le face plăcere să vadă artişti executând coregrafii de tango este că pentru ei, simplul fapt de a exista o coregrafie diminuează plăcerea emoţională pe care o pot avea privind. Paradoxal totuşi, aceiaşi privitori pot fi mişcaţi până la lacrimi atunci când privesc un balet sau o demonstraţie de dans contemporan care sunt întotdeauna strict coregafiate. Nu le-ar trece vreodată prin minte să privească la dansul lui Baryshnikov, să ridice din umeri şi să spună: “Da, totul e bun dar asta este coregrafie, nu mă atinge emoţional.” Oricum, în tango, cred că vulnerabilitatea dansatorilor în contextul improvizaţiei totale scoate la iveală acea încărcătură emoţională adâncă şi acea profundă şi foarte distinctă conexiune umană pe care o vedem ca o CARACTERISTICĂ UNICĂ a tangoului şi o asociem în mod special cu acest dans. Într-un fel, tango este ca un film de aventuri: pare la fiecare pas că dansatorii nu vor reuşi şi totuşi, de fiecare dată, reuşesc cumva. În tango dorim să vedem natura umană exprimându-se spontan în acele momente de insecuritate totală, cu tot suspansul rezultat, abandon şi surprize şi eventual să trecem totuşi prin toate acestea cu măiestrie şi aplomb. De aceea coregafiile care ne plac cu adevărat în tango sunt acelea capabile să evoce acel sentiment de risc, printr-o execuţie tehnică foarte dificilă sau printr-o emoţie foarte puternică, adesea extremă dar mai presus de toate, invocând acea conexiune umană specifică tangoului

În cele din urmă, totul se rezumă la conexiune: conexiunea cu tine însuţi, cu emoţia, cu dansul, cu muzica, cu partenerul, cu spaţiul. Conexiunea în sine este o tehnică şi în acelaşi timp un factor uman, de aceea este dificil de explicat şi de predat. Cu toate acestea ea rămâne principala caracteristică a tangoului, cea care îl face ceea ce cunoaştem şi iubim pasional şi fără de care toate tehnicile şi emoţiile din lume nu sunt nimic mai mult decât simple note pe portativ, aşteptându-te să interpretezi muzică.

.

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (11 evaluari, medie: 4,91 din 5)
Se încarcă...

Leave a Reply