Tango Q&A

posted in: Totul despre tango | 0

A trebuit să aloc ceva timp căutărilor pentru a regăsi în hăţişul Facebook ceva ce mi-a atras atenţia la un moment dat. Este vorba de răspunsurile lui Petru Mirel Grăjdeanu date întrebărilor puse de Claudiu Grosaru. Legate de tango, bineînţeles. Nu vreau să fac alte aprecieri doar că le consider valoroase şi le public aici cu acordul autorului. Dacă doreşti să citeşti întreaga discuţie o găseşti aici.

Prima,

“…- Care este motivul pentru care cineva si-ar dori sa devina un dansator bun si ar aloca toate resursele necesare pentru a indeplini acest lucru? („Ce-i mana pe ei in lupta?”)…”

Eu caut sa-mi amintesc ce m-a atras pe mine atat de mult la tango. Prin ’92 – ’93, am vazut la TV filmul “Naked Tango”.

A fost prima data cand am vazut cam ce inseamna tango argentinian. Am fost atat de impresionat de felul in care dansau (desi, daca ma uit acum, dansul lor mi se pare rudimentar si superficial) incat mi-am “soptit in barba”( daca tot mai folosim citate din Scrisoarea III) ca acest dans o sa-l invat. Musai…

Dar un motiv clar nu am avut atunci. Am fost fascinat de dinamica si fluiditatea acestui dans. Si, sincer, nici acum inca nu mi-am clarificat complet.

(De fapt, acum, dupa ce am facut publica intentia mea de a ma retrage intr-un viitor, nu pot sa ma pronunt deplin. Pot sa vorbesc in numele celui de acum doi trei ani…)

Poate in cazul meu este o boala a perfectiunii si o fascinatie a explorarii, a cunoasterii de lucruri noi, de noi provocari (Cand studiez la violoncel, cand exersez elemete tehnice din arte martiale, cand compun, aranjez muzica, sau scriu, orice as face, caut sa fac acel lucru cat mai bine… In functie de posibilitatile mele, bineinteles… 🙂 )

Si o suferinta generata de lipsa timpului suficient pentru a explora acel “teritoriu” dupa pofta inimii..

Dar, in cazul tangoului, si o dorinta de a gasi acea conexiune perfecta, acea stare de quasi meditatie, de quasi Samadhi, Nirvana, Satori sau cum s-o mai spune, pe care am intrezarit-o doar efemer in cateva momente izolate de “gratie celesta” in dans…

Ma gandesc ca acesta este unul din motivele pentru care inca nu am plecat din tango…

Eu recomand tuturor celor care doresc sa se perfectioneze in ceva (deci si in tango), sa citeasca, “Pescarusul Jonathan Livingstone” de Richard Bach. Felul in care trata Jonathan zborul poate fi un model pentru unii din cei care sunt fascinati de tango.

A doua, legata de prima,

-“Care este mecanismul prin care un dansator isi aseaza propria stacheta? “

Fiecare isi aseaza propria stacheta in functie de anumiti factori. A defini acesti factori mi se pare cat se poate de complex…

In primul rand, omul isi fixeaza propria stacheta in functie de ceea ce este el…

Aici sunt multe analogii cu ceea ce am intalnit atat in muzica cat si in arte martiale.

Pentru unii “performanta” in tango inseamna sa faca cat mai multe figuri numai bune de luat ochii. Colgade, Volcade, planeos, etc…

Pentru altii, inseamna sa isi gaseasca un dans social perfect, cu niste baze puse la punct cat mai temeinic: un echilibru perfect, o imbratisare perfecta, un pivot facut cu minimum de efort, etc…

In alta ordine de idei, completand cea a spus Laurentiu mai sus, eu nu cred ca numai cei care merg la campionate vizeaza performanta.

Performanta inseamna sa excelezi in acel domeniu, cu sau fara publicitate, si fara a cauta recunoasterea oficiala.. Iar pentru a atinge performanta trebuie un volum de munca mai mare decat obisnuit…

Cunosc dansatori care muncesc 5-6 ore pe zi numai pentru a descoperi ca un milimetru de sold pus mai sus sau un milimetru de piept mai catre dreapta poate schimba radical un pas sau element tehnic. La multi din acestia, munca lor este una cat se poate de discreta, vizibila fiind doar evolutia dansului lor. Augustin este unul din ei.

Si mai sunt si alte orientari.

Unii se “tehnicizeaza” la maximum, cautand caminarul perfect, pivotul perfect, enrosque perfect,etc… Altii merg pe segmentul emotional cautand perfectiunea in conexiune, muzicalitate, etc…

Bineinteles, idealul este imbinarea armonioasa a celor doua… Excesul pe o singura directie nu este benefic. La fel de ideal a fi si echilibrul si armonia intre social/ spectacol/nuevo.

Este foarte fain sa exersezi numai elementele folosite in dansul social sau chiar in cel “De Pista” de la campionate, dar ar fi bine sa ne gandim ca insusirea elementelor din Nuevo sau Escenario ne creeaza niste abilitati in plus.

Si ca, intr-un fel dansezi social daca corpul tau cunoaste bine numai ce e in social si intr-un alt fel dansezi social atunci cand corpul tau are un “arsenal” tehnic mai bogat. Chiar daca nu folosesti in social nimic din acel arsenal.

Dupa umila mea parare, un dansator ideal este cel care face femeile cu care danseaza sa se simta “in al noualea cer”…

Iar pentru aceasta e bine sa aiba toate “ingredientele “, atat tehnice cat si emotionale.

Ca Leader, ca barbat ar fi ideal sa manifeste cele trei calitati masculine considerate fundamentale in multe sisteme spiritual/filozofice:

FERMITATE, BLANDETE si RABDARE.

Cred ca tangoul ar putea fi o “oglinda” ideala sau un “sol/pamant” cat se poate de fertil pentru reflectarea sau “sadirea” acestor calitati.

Se poate vorbi mult de fiecare din cele trei…

Dar, la nivel basic, ar putea fi vorba de:

– claritate si hotarare in intentii (generand marci clare), incredere in fortele proprii (FERMITATE)

– grija si atentia perpetua fata de partenera, o atitudine protectoare, un dans si un limbaj corporal care sa comunice subtil ideea:

” Fii linisitita, cata vreme sunt eu aici, totul va fi super bine” (BLANDETE)

– asteptarea ei in orice moment, absenta oricarei atitudini de “alergare” de”impingere de la spate (”as a leader, I follow” spunea un maestru argentinian de tango), incredintarea ca a inteles intentia noastra (RABDARE)

Etc,etc, etc…

A doua intrebare, partea a II-a:

„De ce unii vor mult si altii foarte putin?”

Aici e in functie de nivelul fiecaruia.

De limitarile pe care si le impun… Sau pe care nu le pot depasi…

Sadoveanu pune in “gura” lui Lipan o replica geniala:

“Omul nu poate sari peste umbra lui”…

Am vazut oameni care mergeau “din teava” o vreme, progresand fantastic si fiind plini de entuziasm… pana la un punct… din care dispareau…

Am vazut oameni care incepeau sovaielnic, cu multe reticiente si inhibitii, cu priviri chiorase chiar, si care, pe parcurs, deveneau oameni de baza ai comunitatii, interesati de acuratetea dansului si implicati in bunul mers al comunitatii.

Mai este si nivelul de automultumire pe care il are fiecare.

Multi privesc tangoul ca pe un mijloc de deconectare, de “nebatut capul”. Vin la tango sa se relaxeze. Pentru ei, a se perfectiona tehnic poate insemna o sursa de stress.

Sunt cei care cer putin de la tango.

Printre ei sunt chiar inconstienti care au iluzia ca sunt buni tehnic desi fetele se lupta cu echilibrul incontinuu atunci cand danseaza cu ei… Ca sa nu mai vorbim de aspectul vizual al dansului lor…

Din ceilalti se pot alege mai multe orientari.

Ar fi cei care sunt obsedati de “avioane si elicoptere” si se arunca cat mai repede spre ele, ignorand aproape total tehnica de baza.

Si extrema opusa. Cei obsedati de tehnica de baza si care dupa patru-cinci ani de practica, inca se tin departe de o back sacada, volcada, colgada, etc.

S-ar mai putea spune multe. Dar cred ca aici si profesorii ar putea sa faca ceva. Sa insufle elevilor din pasiunea lor (daca o au, bineinteles). Bininteles, nici ei nu pot face chiar totul. Pentru ca… 🙂

Dupa 34 de ani de predat tot felul de tipuri de dinamica corporala, am ajuns la concluzia ca profesorul poate contribui cu maximum 10 % la formarea unui elev.

El doar deschide o usa. Pasii dincolo de prag (90%) ii face doar elevul…

Daca vrea… 🙂

Iar la nivel de critica, mai pun cateva intrebari:

-“ Ce ai tu de oferit, draga dansatorule (dansatoareo) pentru care consideri ca ti se cuvine acel dans pe care ti-l doresti?“

Claudiu, nu cred ca am inteles intrebarea.

Adica eu cred ca am inteles ceva dar as vrea sa ma asigur ca am inteles ca lumea…

Te rog sa faci un pustiu de bine unui “coleg” mai trecut si mai grelutz de cap si, aplicand “sistemul cu mura”( mura-n gura, adica), sa o reformulezi… asa sa o inteleaga tot… omul 😉 🙂

“Ce faci ca sa ai acea atmosfera la milonga pe care ti-o doresti?”

Pentru mine, atmosfera ideala la o Milonga este cea de familie.

Adica una de comunicare calda, de suflet plin, de voie buna, de energie pozitiva, de jucausenie …

Dar sa lipseasca fitele, aerele, arogantele…

Sincer, mi se pare ca la Milongile Feliz de la Iasi este o astfel de atmosfera, inclusiv la Milongile mari de la festivalurile organizate de noi…

Dar poate sa fie doar o chestie subiectiva… Cei din afara Iasului care au ajuns pe la Milongile noastre, pot sa confirme sau sa infirme.

Iar daca atmosfera este asa cum o vad eu si pentru altii, meritul este al echipei care se ocupa acum de asta.

“- Care este aportul tau la dezvoltarea acestei comunitati?”

Aici chiar nu ma pot pronunta… Ceva cred ca am facut dar cat de mult, ce a insemnat ceea ce am facut eu pentru comunitatea de tango din Iasi/Moldova, chiar nu stiu sa fac o evaluare obiectiva. Cred ca mai obiectiv se pot pronunta altii pe acest subiect…

.

 

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (5 evaluari, medie: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Leave a Reply