Una Casa Tomada

… o grămadă de clovni” – Celia Blanco  – Articol original

Dacă vă plimbaţi prin Buenos Aires, puteţi observa clădiri cu uşile şi ferestrele complet zidite. Sunt sigilate aşa de bine, deoarece, în conformitate cu legislaţia argentiniană, dacă oamenii pot intra şi trăi într-un loc, va fi foarte greu pentru proprietari să-i scoată afară. Uneori, este atât de dificil încât proprietarii renunţă, iar clădirile devin „casas tomadas”. Aceasta înseamnă, literalmente, „case luate”, iar unele cartiere sunt infestate cu ele. Ele oferă adăpost oamenilor săraci – dar nimeni nu este bucuros de asta. Casas tomadas sunt un simptom al unui sistem defect, iar vecinii se confruntă cu proprietăţi deteriorate pe care nimeni nu le întreţine. Ele creează condiţii nesănătoase, delicte minore şi poate mai rău. Deoarece nimeni nu este interesat de proprietate, nimeni nu zugrăveşte, nu repară, nu plantează o grădina. Locuitorii sunt doar la camping. Ei folosesc proprietatea fără să investească nimic în ea.

Când am început să descopăr mai multe despre tango, eram fascinat de oamenii care l-au creat. Cu o sută de ani în urmă, cumva s-au născut giganţi dintr-un grup relativ mic şi nesofisticat de oameni din clasa muncitoare. Compozitori şi poeţi au ieşit din adăposturi de tablă. Mari muzicieni şi dansatori cântau şi dansau la colţuri de stradă. O explozie extraordinară de energie creativă a generat o muzică nouă şi diferită, o combinaţie strălucită de note, cuvinte şi mişcări care au culminat cu Epoca de Aur a tangoului din anii `40. Câţi mari poeţi, muzicieni şi dansatori de tango au existat în acea perioadă? O sută? Cinci sute?

Imagine: Dansatori stradali în Boca.

Dar lucrurile s-au schimbat. Astăzi, foartor puţini profesori de tango pare să le pese de muzică. Ei nu învaţă elevii cum să păşească sau cum să folosească ritmurile tangoului, pentru că nu pot preda ceea ce nu înţeleg. Aroganţa şi venalitatea lor sunt aproape insuportabile, iar abilităţile necesare pentru a dansa tango dispar. Există filme, spectacole şi dansatori stradali îmbrăcaţi precum clovnii… dar filmele sunt în mare parte gunoi, iar spectacolele sunt şi mai rele. Există o staţie de televiziune de tango în Buenos Aires care prezintă în mod regulat videoclipuri cu muzică diferită pe fundal decât cea pe care se dansează. Şi nimănui nu pare să-i pese. Poate că marile orchestre, compozitorii şi poeţii care au scris muzică ar fi spus ceva – dar ei sunt plecaţi dintre noi. Nu s-a creat nimic semnificativ în tango în aproape 50 de ani. Nu există muzică nouă şi nici cuvinte noi. Giganţii au fost înlocuiţi de oameni mici cu ego-uri mari. Proprietarii au plecat, iar oamenii trăiesc printre ruine, ocupând arogant casele şi jefuind mormintele.

Dar undeva putem să ne uităm pentru a găsi tango. Deci, să ignorăm animatorii, promotorii şi profesorii incompetenţi pentru moment şi să ne uităm la oamenii din cluburi. Nu sunt chiar giganţi… dar câţiva dintre ei au cunoscut giganţii. Unii dintre ei au continuat cu încăpăţânare să danseze tango în timp ce toată lumea se uita la televizor şi se ascundea de proceso militar. Cativa dansează chiar din anii `40 – ceea ce este un lucru uimitor. Asta înseamnă că unii dintre cei mai în vârstă din cluburile de azi au dansat umăr la umăr cu dansatorii de la începutul secolului … de la începutul tangoului! Deci, unii dintre aceşti milongueros au fost foarte apropiaţi de măreţie şi au legături cu naşterea tangoului. Sunt doar la o generaţie de originile lui. Dacă ascultăm ce spun ei şi privim cu atenţie modul în care se mişcă pe muzică, putem învăţa ceva.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *