De ce ne întoarcem tot timpul la noţiunile de bază

posted in: Totul despre tango, Verotango | 4

vera2Veronica Toumanova Articol original

Ca profesor, văd în mod regulat studenţi frustraţi atunci când profesorii lor le spun, din nou şi din nou, să exerseze ceva foarte bazic. Ei gândesc: “Am auzit deja asta cu ani în urmă şi se pare că nu m-am perfecţionat!” Cu fiecare profesor care oferă o viziune proaspătă a aceleiaşi probleme pare că studiul este o poveste fără de sfârşit. Se pare că niciodată nu “ajungi acolo”. Această disperare poate deveni aşa de puternică încât oamenii abanoneaza definitiv studiul şi se distrează doar cu ceea ce ştiu. Deci, de ce trebuie să revenim la noţiunile de bază? Şi de ce este aşa de frustrant?

Pentru început hai să definim ce înseamnă “noţiuni de bază”. Tango este un dans de improvizaţie în cuplu, cu un vocabular compus din câteva elemente de bază. Cu ele creăm toate secvenţele posibile, aşa cum cuvintele şi propoziţiile sunt formate din alfabet. În tehnica individuală vorbim despre trei elemente referitoare la partea superioară a corpului, legate între ele (postură, îmbrăţişare şi disociere) şi trei elemente referitoare la partea inferioară a corpului (mişcarea liberă a picioarelor, transferul de greutate şi disocierea). La comunicarea în cuplu vorbim despre conducerea şi urmarea mişcărilor de mai sus, într-un context muzical, oferind sau primind direcţia, disocierea, forma şi distanţa îmbrăţişării, pivoţii, mişcările piciorului liber, transferul de greutate, ieşirea în afara axei şi aşa mai departe. A conduce înseamnă a indica ce doreşti să facă corpul altei persoane şi a urma înseamnă a mişca corpul conform a ceea ce conduce altcineva.

Fiecare element de bază poate fi executat într-o varietate de moduri prin schimbarea parametrilor lui. Pentru a da un exemplu simplu: la finalul unui pas faţă te poţi ridica îndreptând piciorul de bază sau poţi coborî, flexand piciorul de bază. Aceasta va crea dinamici diferite. Poţi face asta cu o poziţie disociată sau cu o poziţie asociată a părţii superioare a corpului. În timp ce păşeşti poţi deschide îmbrăţişarea, o poţi apropia sau o poţi păstra la fel. Poţi accelera pe finalul pasului, poţi încetini sau face pauză la jumătate. Poţi păşi pe călcâi sau pe vârfuri, cu o traiectorie circulară sau liniară a piciorului, împingând puternic în podea cu piciorul de bază sau doar puţin. Poţi face un pas mare sau unul mic, poţi pune multă energie în el sau doar să aluneci lin. Toate acestea le poţi face în timp ce conduci pe cineva sau în timp ce urmezi. Şi aici vorbim doar despre UN pas faţă. Având în vedere două persoane, fiecare cu câte două picioare, mişcându-se şi întorcându-se în numeroase direcţii, imaginează-ţi numărul astronomic de variaţii care pot fi dansate cu acceste elemente de bază!

În trecut se întâmpla adesea (şi încă se întâmplă, ici şi colo) ca un profesor să predea un mod de a executa o anumită mişcare (să spunem un ocho spate), doar cu un singur set dintre parametri de mai sus şi să pretindă că aceasta este unica tehnică corectă. Când studiază cu alţi maeştri, elevii unui asemenea profesor vor deveni foarte confuzi pentru că celălat maestru are deasemenea propriul set de parametri pentru un ocho spate şi îl numeşte “unicul corect”. Şi aici vorbesc despre o situaţie în care ambele variaţiuni de ocho sunt executate CORECT din punct de vedere biomecanic. Imagineaaza-ţi numărul de moduri în care ai putea executa acest ocho greşit! În zilele noastre, majoritatea profesorilor înţeleg că există diferite moduri de a executa aceeaşi mişcare prin schimbarea parametrilor ei. Această înţelegere a permis o creştere explozivă a vocabularului de tango şi de asemenea, apariţia unor stiluri clar distincte.

Un stil nu este nimic altceva decât un set preferat de parametri cu care elementele de bază sunt executate în mod repetat în timpul dansului. Aterizând pe un picior flexat în timp ce accelerezi către finalul pasului vei avea un stil de mers săltăreţ. Dacă păstrezi aceeaşi viteză şi treci de pe un picior pe celălalt fără schimbare de nivel vei avea un mers lin. Dacă te ridici la finalul fiecărui pas aceasta va puncta mersul cu micro pauze care apar de fiecare dată când ajungi pe celălalt picior. Astfel, a pretinde că un stil particular este unicul tango adevărat este la fel de stupid ca a pretinde că un pas lateral larg către stânga este unicul mod adevărat de a face un pas lateral şi toţi cei care insistă să facă orice alt tip de paşi laterali sunt impostori sau lipsiţi de gust.

Începem să învăţăm tango lucrând cu secvenţe mici de elemente de bază, aşa cum la o lecţie de limba străină studenţii încep cu fraze scurte, predefinite. Mersul, ocho, crosul sunt toate combinaţii de elemente de bază, nu sunt ele însele elemente de bază. Secvenţele începătorilor sunt combinaţii de elemenete de bază cu setul de parametri cel mai uşor de executat. La mers, de exemplu, este bine să înveţi să nu schimbi prea mult nivelul la început, până când nu îl stăpâneşti suficient pentru a fi capabil să te ridici sau să cobori cu eleganţă. La început învăţăm să facem o pauză în cross, să ne tragem suflarea şi mai târziu să mergem mai departe, fără pauză, dacă dorim asta. În trecut, dacă ştiai o secvenţă complexă erai considerat avansat. În zilele noastre dacă ştii o secvenţă complexă dar nu eşti capabil să o descompui în elemente mai mici şi să creezi variaţiuni, nu mai eşti considerat avansat ci doar ştii să imiţi. Un dansator avansat este capabil să creeze “fraze” şi să schimbe parametrii elementelor de bază după dorinţă. Un începător poate spune doar “Mă cheamă James” în timp ce un avansat poate spune “ Numele meu este Bond. James Bond”.

Cunoaşterea tehnicii de bază înseamnă executarea corectă a principalelor elemente în cadrul unui vocabular de tango simplu. A avea o tehnică avansată înseamnă executarea corectă a principalelor elemente atât într-un vocabular de tango simplu cât şi într-unul complex. Avantajul unui nivel ridicat al tehnicii de bază este că poţi gestiona mai uşor un vocabular complex. Totuşi, chiar dacă ai atins un nivel solid al tehnicii de bază, tot va trebui să exersezi un vocabular avansat înainte de a-l stăpâni. Un mod de a înţelege asta este de a face comparaţia cu alte abilităţi motrice. Chiar dacă poţi recita cu uşurinţă o poezie pentru copii, scurtă, în momentul în care vei urca pe scenă pentru a recita monologul lui Hamlet vei descoperi că va trebui să te lupţi chiar cu frazele simple atât timp catt nu ai exersat în mod special recitatul din Shakespeare. Asta se întâmplă deoarece complexitatea generală a sarcinii este mult mai mare în cel de-al doilea caz.

Marea majoritate a cursurilor de tango sunt despre paşi: toate combinaţiile diferite ale elementelor de bază. Asta se face pentru ca oamenii să poată “conversa” unul cu altul la milonga şi a nu sfârşi prin a dansa aceleaşi structuri din nou şi din nou. În mod ideal, cursurile de tango permit studenţilor să lucreze atât la structuri cât şi la tehnică. Oricum, uneori studenţii pot învăţa un vocabular foarte complex fără a stăpâni bazele. Aşa apar dansatori care execută prost lucruri dificile. Ei încercă să recite Shakespeare fără a-şi fi exersat în prealabil dicţia cu ceva mai simplu. O slabă stăpânire a noţiunilor de bază poate fi văzută şi simţită într-un dansator, indiferent de ceea ce face el sau ea. Uneori marea complexitate uimeşte un privitor din afară, creând impresia că dansatorul este un virtuoz, totuşi cere-i aceluiaşi dansator doar să meargă pe muzică sau să facă ocho-uri şi lipsurile vor fi dureros de evidente.

De ce se simt oamenii frustraţi atunci când li se cere să se întoarcă la noţiunile de bază? Mulţi profesori consideră că dansatorii de tango sunt în general leneşi. Ei vor doar să se distreze. Nu doresc să muncească şi le-ar face plăcere să danseze chestii complicate fără a face ceea ce este necesar pentru a le dansa corect. Este doar un alt hobby pentru ei şi oricum se pot distra suficient la milonga fără a cunoaşte noţiunile de bază. Există ceva adevăr în acest punct de vedere. Totuşi există de asemenea şi alt motiv.

Numeroase persoane au venit la tango fără a fi dansat vreodată şi au un nivel înalt de educaţie, ceea ce înseamnă că ei au învăţat ceea ce ştiu CITIND. Activităţile lor zilnice sunt concentrate în jurul procesului de reamintire a informaţiilor. A deveni expert într-un domeniu care necesită cunoştinţe intelectuale înseamnă să lucrezi în principal cu partea analitică a minţii. Când scopul învăţării tale este înţelegerea, procesul de învăţare poate fi foarte direct. Odată ce ai înţeles o idee nu este nevoie să revii la ea decât dacă ai uitat anumite detalii. O revizuire rapidă este suficientă pentru a reîmprospăta memoria.

Nu aşa se întâmplă la dans. Dansul nu este doar despre a şti şi a-ţi reaminti, ci este în primul rând depre a face şi a fi. A şti din punct de vedere intelectual ceea ce trebuie să faci este o parte importantă şi totuşi, doar un punct de început. Trebuie să îţi antrenezi corpul să se mişte într-un anumit mod. A învăţa să dansezi este prin definiţie un proces ciclic pentru că dansul există doar în momentul în care este executat. Fiecare mişcare trebuie să fie re-creată de fiecare dată, adesea în condiţii diferite. A perfecţiona o mişcare înseamnă a dezvolta o obişnuinţă motrică care produce rezultatul dorit în orice circumstanţe. Şi atunci când îţi antrenezi corpul pentru a dezvolta obişnuinţa mişcărilor corecte o faci repetând şi corectând conştient ceea ce faci, întărind căile neurale asociate din sistemul tău nervos.

Progresul în dans se obţine trecând de la structuri de mişcare simple către unele mai complexe şi înapoi, ciclic. Este ceva obişnuit pentru un dansator profesionist de balet să meargă la un curs pentru a-şi corecta ceva care poate părea banal (un plie, de exemplu). Pentru o persoană fără afinităţi cu dansul asta poate să pară ciudat. Nu ar trebui ca un profesionist să ştie deja ce este un plie? Dar la dans – la fel ca la cântec sau actorie sau sport – nu este doar o chestiune de cunoaştere ci este necesitatea de a executa puţin mai bine de fiecare dată. Pentru un dansator întoarcerea la noţiunile de bază este cel mai riguros şi mai eficient mod de a învăţa. Dansatorii ştiu că în detalii stă calitatea şi detaliile sunt întotdeauna la bază.

Pentru un dansator începător asta poate fi o revelaţie. Am avut odată un elev începător care, în timpul celei de a doua lecţii, a făcut remarcă: “ La naiba, încă nu merg peerfect!” Când după un an elevii se aşteaptă să treacă automat de la “începători” la “intermediari” ei consideră că a fi familiari cu vocabularul unui începător , îi face pregătiţi pentru nivelul intermediar, dar descoperă că realitatea este mult mai complicată. Unii pot şti multe structuri şi să le danseze prost sau pot cunoaşte doar câteva structuri şi să le danseze excepţional de bine. Asta face dificilă orice fel de categorizare în tango după nivel sau după numărul de ani.

Dacă descoperi că auzi din nou şi din nou aceleaşi lucruri despre dansul tău, adu-ţi aminte că, pur şi simplu, AŞA FUNCŢIONEAZĂ LUCRURILE. Nu înseamnă că nu progresezi, probabil o faci, câte puţin de fiecare dată. Când mişcările complexe sunt dificile pentru tine, soluţia este să le descompui în structuri simple şi să le exersezi până când poţi executa cursiv combinaţia. La fel, pentru a putea executa ceva rapid trebuie întâi să putem execută lent, înainte de a pivota pe un picior trebuie să avem o postură corectă, pentru a putea face ornamente cu uşurinţă trebuie să ştim să stăm în echilibru. Şi asta este în acelaşi timp atât concluzia cât şi cel mai important mesaj al meu: dansul nu este nimic altceva DECÂT noţiuni de bază. Cel mai minunat lucru când realizezi asta este că de fiecare dată când îţi perfecţionezi noţiunile de bază întregul dans se perfecţionează. Asta este în sine un sentiment miraculos şi merită întregul efort.

.

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (12 evaluari, medie: 4,92 din 5)
Se încarcă...

4 Responses

  1. Alexandru Eugen

    Inca un articol din seria „sa facem ciorba”. La o lectie de limba straina, elevii incep cu cuvinte, nu cu „fraze scurte”. Dupa aceea trec la „propozitii” si de abia dupa la „fraze”. Exemplificarea e de asemenea gresita, caci „Numele meu este Bond.” e o propozitie, avand un singur verb-predicat, nu o fraza. De asemenea se confunda in articol „pasii de baza”, care sunt doar trei, cu „secventele de pasi” gen ocho spate, si cu „elementele de baza” care sunt sacadele, ganchourile, etc. Cat timp lucrurile nu sunt explicate clar si coerent, nici o sansa sa inveti altfel decat prin imitatie, neintelegand imaginea de ansamblu si incurcand notiunile forever.

    • Mulțumim, Eugen, pentru lecția de bucătărie, gramatică și tango. Orice opinie este binevenită. Poți oricând dorești să ne explici clar și coerent lucrurile, ca să nu mai învățam prin imitație. Și despre „pașii de bază”, „secvențele de pași”, confuze dar inexistente în acest articol.

  2. Alexandru Eugen

    „Marea majoritate a cursurilor de tango sunt despre paşi: toate combinaţiile diferite ale elementelor de bază.” = confuzie intre „pasi” si „elemente”.

    „Când mişcările complexe sunt dificile pentru tine, soluţia este să le descompui în structuri simple şi să le exersezi până când poţi executa cursiv combinaţia.” = confuzie intre „miscare”, „structura” si „combinatie”.

    Am explicat deja toate aceste lucruri in lucrarea mea „Tango for Teachers”. O gasiti la vanzare pe Amazon: ###

    • Am șters linkul pentru a respecta termenii site-ului dar sunt convins că cine dorește va găsi foarte ușor cartea.

Leave a Reply