Tango Story

Tangoul meu a inceput oarecum accidental, intr-un oras de provincie unde niste oameni aflati la 150 de kilometri departare veneau sa ne predea. Nu stiu nici acum de ce veneau. Nu castigau bani din asta, nu aveau prea multi cursanti (eram doar 4-7 oameni, fiindca niciodata nu veneau toti la curs) si isi mai iroseau si weekend-urile pe la Piatra Neamt. Dar au continuat sa vina vreo 6 luni. Si eu am continuat sa merg la cursuri. Daca m-ar intreba cineva acum de ce mergeam la tango… Ei bine, nu stiu. Teoretic mergeam pentru fete, dar nu prea erau fete. In prima serie de incepatori erau doar trei foloweri (ca sa ma exprim in limbajul specific de tango), care nu-mi starneau nici un interes. Si totusi am continuat sa ma duc. Dar nu despre inceputul meu in tango vreau sa va vorbesc.

Am auzit destul de repede povestile despre „crizele” din tango. Despre cum ti se taie cheful de dans si iti vine sa-ti bagi picioarele in el tango. Si am zambit. Nu putea sa mi se intample mie. Motivul era simplu: eu niciodata nu am fost un dansator avid de dans. Niciodata nu am dansat toate tandele unei milongi, niciodata nu mi-au tropait picioarele de nerabdarea dansului.

Dar, cu toata relaxarea mea, a venit si prima „criza”. Nu am stiut de unde a venit, nu am stiut cum a plecat. Doar ca am ratat un eveniment stand pe scaun si uitandu-ma curios la cei ce dansau. Oare ce gaseau ei atat de interesant? Cam intr-o luna mi-a trecut si am continuat. Nu stiam atunci de ce mi-a trecut. Doar ma bucuram ca s-a intamplat.

Cand a venit a doua criza… Atunci am stiut de la ce mi se trage. Da, descoperisem la Bucuresti ca ceea ce dansez eu nu e ok. Si am invatat asta in cel mai dur mod posibil: m-a refuzat propria partenera la milonga, ca sa nu piarda timpul dansand cu mine in loc sa se bucure de dansul cu altii. Mi-a luat cam trei luni sa ma adun, sa-mi adun dansul de pe jos, sa incerc sa dansez altceva. Si nu am facut-o pentru ca mi-a spus ea ca dansez prost. Nu, am constatat asta singur. Eu dansam liniar, in timp ce toti ceilalti dansau circular. Si i cazul meu nu era o alegere ci o neputinta de a dansa altceva.

Dupa trei luni am descoperit-o pe ea. Ea era o femeie cu care puteam dansa orice in tango. Chiar daca nu stia ce fac, era cu mine in dans. Chiar daca nu stiam eu ce facem, iesea bine. Dar dupa ceva timp, ea a plecat si m-a lasat in cea de-a treia criza. Asta nu mai era doar de tango. Asta era criza de viata cu acte in regula. Si cum viata mea e tango, era si criza de tango.

Daca nu aparea o alta EA, nu stiu cand as fi iesit din criza a treia. Dar a aparut. Si din nou s-a trezit tangoul ca un dragon dupa un somn lung si odihnitor. S-a trezit cu tango pe strada, cu muzica pusa de pe laptop in localuri si cu oameni privind mirati la cei doi (eu eram unul dintre ei) care danseaza ceva ce au mai vazut ei prin filme. Daca viata nu merge, tango nu merge. E atat de simplu. Tango nu e ca o bucla in timp si spatiu in care sa ma ascund de viata. Cel putin pentru mine nu e. Tango este doar oglinda vietii mele.

Dar asa cum a venit, EA a si plecat. Tot cu tango, cu cele mai intense doua milongi de pana acum. Si asa am ajuns in criza cu numarul patru. Nu stiu cand si ce anume ma va scoate din criza asta. Dar stiu ce am invatat pana acum.

Dupa prima criza am invatat cross-ul. Nu figura in sine. Pe aceea o stiam, dar am invatat senzatia, trairea de cross. A trebuit sa ajung la Brasov in vara lui 2014 ca sa invat asta. Dupa a doua criza am invatat sa dansez circular. Chiar daca mai e mult pana departe, macar am pus piciorul pe acest drum al tango-ului circular. Dupa a treia criza am invatat sa lucrez tango. Sa gasesc singur treceri, legaturi si variante in dans. Sa ma desprind de tiparul predat. Acum, in a patra criza…

Am invatat ca tango-ul meu nu exista. Ceea ce dansez eu este pentru cineva. Mereu pentru cineva. Eu nu dansez pentru mine. Pana la urma cred ca as fi destul de hilar sa-mi fac singur cabeceo la milonga. Eu dansez pentru zambetul ei pe care il simt pe obraz in close embrace. Pentru privirea care se fixeaza in ochii mei cand face pasada dupa sandwich sau pentru uimirea care se simte in imbratisare cand fac ceva nou pentru ea.

Da, stiu, normal trebuie sa vrei sa fii mai bun pentru tine. Singurul om cu care ai o relatie vesnica esti tu. Trebuie sa dansezi pentru tine. Daca tu nu esti ok cu dansul tau, nici partenera nu va fi… Si mai sunt inca o sumedenie de astfel de axiome. Toate adevarate, dar nu in cazul meu.

Eu dansez doar daca sunt indragostit. Daca nu e dragoste, nu e tango.

Leave a Reply