3. Conexiunea cu partenerul – 5. Echilibrul

Artem Maloratsky

Există o concepţie greşită, comună în rândul dansatorilor de tango din zilele noastre, că dansul apropiat înseamnă să te sprijini sau să te împingi unul în celălalt. Aceasta este una dintre cele mai mari denaturări ale acestui dans pe care le cunosc. Acest lucru nu se întâmpla în epoca de aur a tangoului. Unii dansatori profesionsti folosesc poziţiile în afara echilibrului pentru efecte exagerate sau comice dar asta nu este dans adevărat. Un corp uman nu se poate mişca corect dacă este scos din echilibrul său. O mare provocare în dansul tangoului este să te simţi complet unit cu partenerul în timp ce îţi păstrezi propriul echilibru şi integritatea mişcării. Dansul scos din echilibru este o scurtătură către conexiunea apropiată dar este în acelaşi timp un capăt de drum. Există întotdeauna un anumit exces de tensiune musculară în ambele corpuri necesar menţinerii poziţiei în afara echilibrului, ceea ce înseamnă că principiul lipsei de efort este încălcat. În afară de asta, majoritatea posibilităţilor coregrafice din tango nu funcţionează bine atunci când corpul este dezechilibrat.

Echilibrul trebuie să fie complet – dacă doar greutatea braţului femeii este plasată pe umerii bărbatului, întregul cuplu este scos din echilibrul său. La majoritatea începătorilor, este nevoie de ceva timp pentru a dezvolta rezistenţa necesară în braţe pentru a putea fi ţinute ridicate pe durata unei tande sau chiar a unei melodii. Dansatoarele care nu acordă atenţie acestui fapt, adesea se obişnuiesc să “atârne” de bărbat sau să se folosească de corpul lui pentru a-şi odihni braţul. Mai puţin observabil, dansul dezechilibrat se întâmplă de asemenea, când femeia oferă “rezistenţă” mişcărilor bărbatului şi îl lasă să o împingă fizic pe suprafaţa de dans. Chiar şi unele dintre cele mai experimentate dansatoare cad în acest viciu. Adesea, pare că ele nu sunt conştiente că se lasă împinse, aşa de obişnuite au devenit cu asta. În dansul pur al tangoului, femeia se mişcă independent, urmează activ, alegând să să mişte cu bărbatul, stand în acelaşi timp conectată mai degrabă decât a se lăsa deplasată. A învăţa acest lucru ar însemna pentru multe dansatoare o reinstruire personală fundamentală, aprope precum a deveni începătoare din nou, ceea ce, din păcate, foarte puţine dansatoare experimentate sunt dispuse să facă.

Principalul motiv al acestor alterări ale echilibrului este că ele oferă scurtături către o conexiune mai apropiată. Iniţial este mult mai dificil să menţii în acelaşi timp îmbrăţişarea apropiată şi să păstrezi corpurile perfect echilibrate. Dar cu ceva răbdare şi muncă la postura proprie şi la mişcări, este pe deplin posibil. Problema este că mulţi dansatori se găsesc prinşi în poziţie dezechilibrată pentru că aceasta le permite să obţină o mai rapid conexiune continuă, o muzicalitate mai variată şi atunci este dificil pentru ei să renunţe şi să aştepte ca aceleaşi lucruri să se întâmple cu mijloace mai puţin denaturate. În particular, înclinarea face mai uşoară pentru bărbat încetinirea transferului de greutate al femeii – o abilitate foarte importantă a dansatorilor avansaţi, care este mult mai dificil de făcut şi totuşi în întregime posibil de obţinut, fără sacrificarea echilibrului. Un alt motiv pentru care oamenii dansează în afara echilibrului este psihologic – poate fi stresant să stea aşa de apropiaţi fără a se agăţa unul de celălalt.

Să spunem că înţelegi că este mai bine să dansezi având propriul echilibru. Dar ce poţi face dacă partenerii nu sunt de acord? Cel dintâi răspuns este: dansează doar cu persoanele care îţi permit să o faci într-un mod echilibrat. Dar dacă asemenea persoane sunt greu de găsit, poţi de asemenea, treptat, să te depărtezi de obiceiurile dezechilibrate fără că cealaltă persoană să observe. Acest lucru ia un timp şi o abilitate considerabilă dar are un efect bun asupra întregii comunităţi de tango, pentru că mulţi dintre aceşti parteneri vor simţi în cele din urmă avantajele dansului echilibrat. Pentru femeie cel mai important lucru de făcut este să “se apropie şi să urmeze” fără să se sprijine, “agaţe” sau să “reziste” – să fie în propriul echilibru fără a rupe conexiunea. Capacitatea de a face asta depinde de stabilitate şi relaxare (vezi articolul despre condiţia fizică). Pentru bărbat, este în realitate posibil să neutralizeze toată greutatea pe care partenera încearcă să o pună pe el. Cel mai bine este făcută asta cu intenţia de neutralizare, pe care am menţionat-o în articolul despre lipsa de efort. Poţi încerca să suporţi greutatea ei dar am descoperit că asta este foarte ineficient.: o femeie care s-a obişnuit să fie mutată sau sprijinită sfârşeşte doar prin a se clătina de colo până colo. Atunci când neutralizarea pare să nu funcţioneze (este o abilitate avansată), recomand o separare uşoară, cât să nu existe contact în zona capului, a torsului sau a umerilor. Acesta este un caz în care o îmbrăţişare uşor “deschisă” este folositoare. Aceasta este de asemenea, cred, ceea ce o femeie ar trebui să facă dacă bărbatul încearcă să o tragă înclinând-o, lucru despre care am auzit că se cam întâmplă.

Nu pot sublinia suficient că, din punctul meu de vedere, dansul fără a fi în echilibru este cea mai mare denaturare modernă a practicii tangoului. În timpul ultimei mele vizite la Buenos Aires, nu îmi venea să cred contrastul dintre doamnele mai în vârstă cu care am dansat, nici una dintre ele nu s-a “sprijinit” sau şi-a permis să “împingă” şi femeile tinera, majoritatea dintre ele persistând într-o îmbrăţişare dezechilibrată. Am sfârşit dansând cu doamnele mai în vârstă cea mai mare parte a timpului, deoarece am simţit că dansurile lipsite de echilibru creau obişnuinţe greşite în dansul meu.

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.