Rick McGarrey – Tango and Chaos
Cei mai vârstnici dintre milongueros se mişcă cu un calm incredibil. De câte ori îi privesc pe Rosa şi Pocho (stânga) sau pe El Chino şi Ophelia (dreapta jos) navigând liniştiţi pe suprafeţele aglomerate, simt tangoul într-un nou mod. Fiecare dintre ei dansează de mai bine de 60 de ani – ceea ce însumat înseamnă, uimitor, 120 ani de experienţă de tango pe cuplu!
Vara trecută masa noastră obişnuită la Celia’s s-a întâmplat să fie alături de masa lui Pocho şi Rosa, astfel am ajuns să fiu prieten cu Rosa. Petreceam timpul râzând şi comentând alţi dansatori, plângându-ne de fumul de ţigară şi deschizând pe furiş fereastra de lângă mesele noastre pentru a primi aer curat (Celia urăşte asta deoarece se pierde aerul condiţionat şi o costă bani). Rosa mi-a spus că în anii 40 când mergea la milongile de pe bulevardul Corientes cu surorile ei, femeile stăteau pe laturile încăperii, pe “bancos” (bănci) iar bărbaţii stăteau în picioare, în mijlocul suprafeţei de dans şi căutau partenerele cu ajutorul contactului vizual. Linia dansului era în jurul camerei, între bărbaţi şi femei. Desigur, nimeni nu putea dansa în centrul încăperii unde stăteau bărbaţii. Spunea că acest obicei a luat sfârşit acum 60 de ani iar acum este harababură pentru că oamenii o iau întotdeauna pe scurtătură, prin mijlocul încăperii. Mi-a mai mărturisit că Pocho livra pizza când era tânăr aşa că într-o noapte am spus că mi-e foame şi l-am rugat să se urce pe scuter să îmi aducă o felie de pizza cu anşoa. Ea a găsit asta ca fiind foarte distractiv.
Pentru că amândoi sunt scunzi şi cumva fragili, am început să mă simt potector faţă de ei. Într-o noapte era aşa de aglomerat încât m-am gândit că poate ar fi bine ca eu şi Alejandra să stăm în apropierea lor pe suprafaţa de dans ca să-i protejăm de împingeri sau loviri. Am descoperit că ei se mişcau aşa de lin şi abil prin spaţiile înguste din aglomeraţie încât abia îi puteam urma. Şi nici măcar nu i-a atins cineva.
Lasă un răspuns