2. Muzicalitatea

muzicalitateArtem Maloratsky

Tangoul oferă o libertate unică interpretării muzicale. Spre deosebire de alte dansuri de cuplu, tango nu are o structură ritmică de bază. Chiar şi aşa numitul “pas de bază” poate fi făcut diferit din punct de vedere al ritmului. Această caracteristică a tangoului face mult mai provocatoare relaţia unui dansator cu muzica dar şi mult mai captivantă. PRINCIPALA PROVOCARE a muzicalităţii este să fii capabil să lucrezi cu structuri sofisticate – fraze, accente şi pauze – inerente în muzica de tango.

La început, cel mai bine este să păstrezi muzicalitatea cât mai simplă. Modul fundamental de a dansa tango este să păşeşti pe timpii 1 şi 3 din structura de patru măsuri a muzicii. Nu trebuie să ştii ce este structura de patru măsuri – chiar şi cei mai începători dansatori pot distinge ritmul emoţionant al muzicii de tango tradiţionale. Dar de obicei este nevoie de ceva practică pentru a ajunge să calci constant pe fiecare măsură. Recomand această abordare simplă a muzicalităţii pentru învăţarea bazelor dansului.

Următorul grad de libertate este sincopa. De exemplu poţi pune un pas în plus între măsurile “principale” – 1 şi 3 – creând o structura 1-2-3 sau 3-4-1. Aceste structuri se simt “quick-quick-slow” (rapid-rapid-lent) şi uneori chiar sunt numite aşa. Acest concept poate fi extins la a face rapid mai mulţi paşi la rând, de exemplu 1-2-3-4-1 (quick-quick-quick-quick-slow). Acestea se folosesc în mod special pentru molinettes (giro) rapide sau corridas dar sunt mult mai greu de executat bine (în special de a fi conduse bine) şi prin urmare, mai puţin utilizate decât structurile 1-2-3 sau 3-4-1.

În plus faţă de accelerarea cu astfel de sincope, se poate de asemenea, încetini ritmul de bază. Modul obişnuit de a face asta este oprirea pentru a lăsa să treacă una sau mai multe măsuri de 1 sau de 3. Aceasta este forma de bază a pauzei şi este foarte importantă pentru dansul de tango avansat, cum voi explica în curând.

Aceste trei opţiuni (asemănătoare cu doimile, pătrimile şi pauzele din muzică) sunt structurile ritmice fundamentale în dansul de tango social modern. În Buenos Aires, majoritatea covârşitoare a dansatorilor sociali din centrul oraşului nu dansează în afara acestora. Întrucât secvenţele de paşi rapizi, paşi lenţi şi pauze nu sunt niciodată prestabilite, aceste trei opţiuni oferă nenumărate posibilităţi, suficiente pentru a nu dansa de două ori un tango în acelaşi fel. Mai mult, se poate modifica uşor viteza anumitor transferuri de greutate în timp ce păşeşti pe aceste structuri de bază, ceea ce sporeşte varietatea de senzaţii ritmice.

Dar cea mai bună muzică de tango este mai mult de atât. Dacă asculţi cu atenţie înregistrări din anii ‘40 ale orchestrelor: Ricardo Tanturi cu vocea lui Alberto Castillo sau Enrique Campos, Pedro Laurentz cu Alberto Podesta, Lucio Demare cu Raul Beron, Anibal Troilo sau Osvaldo Pugliese, poţi auzi o frazare de o reamarcabila relaxare şi în acelaşi timp, integritate ritmică. În anii ’40, când tango a atins apogeul de popularitate, unii dintre cei mai mari dansatori au folosit această libertate. Până în zilele nosatre, mai ales în regiunea Villa Urquiza, poţi vedea dansatori care fac un pas lent pe mai multe măsuri ale muzicii, sau păşesc puţin înaintea sau puţin în urma ritmului. Atunci, după opinia mea, dansul merită cu adevărat cea mai bună muzică de tango. Un dansator de tango devine asemănător unui muzician de jazz care foloseşte sincopele şi interpretează frazele în mod spontan şi sofisticat. Dar apare imediat o problemă – la o asemenea libertate muzicală devin dificil de păstrat criteriile unei bune muzicalităţi. Poate fi uneori dificil de a deosebi pe cineva care aude muzica într-un mod foarte avansat de cineva care nu o aude de loc. Cu siguranţă acest mare grad de libertate este folosit de unii ca o scuză pentru a nu acorda prea mare atenţie muzicii. De obicei bărbaţii sunt cei care au această problemă. Este mai uşor se deosebeşti o muzicalitate avansată de una non-existentă dansând cu acea persoană. O persoană cu muzicalitate avansată va mixa întotdeauna ritmul său cu ritmul partenerei şi va păşi în afara ritmului doar dacă simte că şi femeia o face confortabil împreună cu el. În cazul opus, când bărbatul nu aude ritmul, femeia se simte extrem de inconfortabil şi este prinsă între dorinţa de a dansa după muzică sau după ritmul aleator al partenerului. În acest caz femeia poate chiar ajuta bărbatul transmiţându-i ritmul prin mişcările ei şi prin îmbrăţişare. Este nevoie de o mare îndemânare dar este posibil – am văzut asta. Dacă femeia nu este dispusă la o asemenea provocare este mai bine să întrerupă dansul cu un bărbat lipsit total de muzicalitate – astfel el ar putea primi mai rapid mesajul.

Pentru a putea atinge o asemenea libertate muzicală sunt necesare o bună conexiune cu partenerul şi miscări ale corpului corecte dar nu este suficient. Este nevoie de asemenea, de o intenţie eficientă. Ce asculţi la muzică? Pe ce dansezi? Există o varietate de instrumente dintre care poţi alege să urmezi unul – bandoneoane, viori, contrabas, pian. Am avut o fază în care doream să dansez fiecare sunet al melodiei principale – şi la un moment dat am fost capabil să o fac! Dar atunci am realizat că era un drum închis. Însemna să iau muzica prea literal, devenind sclavul ei, şi făcând sclavă partenera mea odată cu mine. În loc să urmăresti ceva din muzică este posibil să interacţionezi cu acel ceva. În loc să urmezi structurile ritmice ale muzicii, mai degrabă le supui, precum un surfer supune valul sau o pasăre supune vântul.

Principala cale către libertatea muzicală în dans este pauza. Unii dintre veterani au înţeles suficient importanţa ei, au vorbit despre ea şi au conceptualizat-o. În special stilul Villa Urquiza este recunoscut pentru pauzele sale. Pentru ei pauzele înseamnă mai mult decât a te opri din când în când. Înseamnă a crea o pauză în mijlocul mişcării, cât de des posibil. Pentru a face asta este nevoie să ai control complet asupra transferului de greutate, să înveţi cum să îl încetineşti şi cum să îl opreşti fără efort. Când poţi face asta se activează instinctul de a te mişca spontan într-un ritm adecvat. În legătură cu acest lucru, îmi reamintesc mereu frumoasa metaforă despre tragerea cu arcul din cartea lui Eugen Herrigel “Zen în arta de a trage cu arcul”: “Poţi învaţă de la o frunză de bambus obişnuită ce urmează să se întâmple. Se îndoaie şi se apleacă sub greutatea zăpezii. Deodată zăpada alunecă jos fără ca frunza să se scuture. Săgeata trebuie să plece de la arcaş precum zăpada de pe frunza de bambus, chiar înainte că el să se gândească la asta.”

Doar dacă aştepţi poţi descoperi ritmul şi sincronizarea care s-ar armoniza simultan cu partenera, muzica şi spaţiul fizic. Poţi începe prin a te opri şi a aştepta cât de des posibil. Dar în cele din urmă, întregul dans se poate desfăşura într-o stare de nemişcare echilibrată, astfel încât există pauză sau aproape pauză în fiecare pas. Asta poate fi greu de imaginat dar confirm că este posibil şi că asta deschide niveluri de libertate fără precedent în toate aspectele dansului, în mod special în muzicalitate. În acest mod nimic nu este vreodată prestabilit, nimic nu este plănuit mental. Cu fiecare pas te deschizi către muzică, spaţiu şi mişcările partenerei. Abilitatea de a face asta depinde în mare măsură de calitatea conexiunii şi a mişcării corpului. Pauza adevărată este făcută posibilă de echilibrul şi imobilitatea fiecărui corp şi a întregului cuplu.

Cu ajutorul pauzei se dezvoltă o relaţie mai organică şi subtilă cu caracterul ritmic al muzicii şi cu ritmul partenerei. Aceasta creează o experienţă cu totul nouă chiar dacă păşeşti doar pe ritmul de bază. Când am început să descopăr o anumită pauză în fiecare pas, simplul mers în linie dreaptă a devenit foarte captivant. Acelaşi lucru s-a întâmplat atunci când am început să păşesc puţin în afara ritmului, în moduri care aveau într-un fel sens atât pentru mine cât şi pentru partenerele mele. Aşteptând, ambii parteneri pot intra într-un dialog muzical mai liber, în care coordonarea fiecărui pas nu este niciodată prestabilită. Pauza şi aşteptarea deschid libertatea muzicală a femeii – bărbatul nu dictează întotdeauna sincronizarea ci mai degrabă invită femeia să păşească şi aşteaptă ca ea să interpreteze invitaţia conform propriei ei muzicalităţi. Din amestecul sensibilităţilor muzicale ale ambilor parteneri se naşte o interpretare unică a unei anumite piese. Prin practică instinctul începe să descopere structuri ritmice care se dezvoltă organic din pauză. Ele sunt precum frazele sau propoziţiile create spontan. Pentru bărbat acestea sunt secvenţe de “paşi”, în timp ce pentru femeie sunt secvenţe de ornamente. Asemenea structuri au o natură foarte diferită faţă de structurile care sunt iniţial planificate mental. Diferenţa este precum între un copac şi o structura de beton. O frază adevărată nu este planificată dar este adesea ştiută, asta însemnând că aceeaşi frază este adesea folosită de dansator în mai multe ocazii. Frazele evoluează dar o fac lent. De aceea ele nu trebuie să domine pentru că dansul ar deveni mai puţin liber, mai mult prestabilit. La cât mai multe melodii de tango ambii parteneri ar trebui să încerce să facă pauze şi să aştepte în timpul fiecărui pas, în timpul schimbului de greutate, la începutul sau la sfârşitul lui. În acest mod se nasc continuu secvenţe şi structuri ritmice noi.

Nu aş fi surprins ca toate acestea să pară puţin exagerate sau vagi. Mi-au trebuit ani doar ca să iau pauza în seamă. Îmi amintesc câţiva veterani ai tangoului spunându-mi să încetinesc, spunându-mi că “alerg”, că “sar”. Nu vroiam să aud nimic. Nu vroiam ca cineva să îmi spună cum să simt muzica. Dar în timp, toate acele comentarii mi-au revenit în minte şi m-au ajutat să descopăr niveluri total noi ale acestui dans. Probabil îi vor trebui oricui ani de dans înainte ca pauza să aibă sens. Sunt acolo de doisprezece ani şi doar în ultimul an sau în ultimii doi am început să experimentez cu regularitate puterea pauzei. În primii câţiva ani cred că este cel mai bine să te ţii de cele trei structuri ritmice fundamentale descrise mai sus. Când un dansator neexperimentat încearcă să facă o pauză este posibil să piardă conexiunea cu partenera sau să o scoată din echilibru. Este mai bine pentru început să urmeze structurile ritmice şi să simtă o conexiune constantă atât cu partenera cât şi cu muzica. În acelaşi timp este bine să fie conştient de posibilitatea unei muzicalităţi mai libere astfel încât, atunci când va fi pregătit, să poată începe să beneficieze de avantajele ei.

Exprima evaluarea ta, oferind un numar de pantofiori:
1 Pantofior2 Pantofiori3 Pantofiori4 Pantofiori5 Pantofiori (10 evaluari, medie: 4,90 din 5)
Se încarcă...

Leave a Reply